Ne plac oamenii cu sufletul frumos şi pentru aceasta vi-l aducem astăzi în prim-plan pe Andrei Gligor, românul care va alerga 3600 de kilometri pentru o cauză. Pentru a vedea ce asociaţie susţine, ce l-a determinat să se implice şi ce mesaj transmite tinerilor, vă invităm să citiţi mai departe.
Archive for August, 2012
Abia ce s-a terminat festivalul cultural "FânFest" de la Roşia Montană şi avem parte de noutăţi. Prim programul "Adoptă o casă" puteţi contribui la conservarea patrimoniului cultural şi de asemenea puteţi ajuta comunitatea prin voluntariat.
Ateliere fără frontiere a dat startul celei de-a doua etape a programului ASSOCLIC din acest an. Această organizaţie alocă 500 de calculatoare complete cu misiunea de a reduce decalajul informatic şi de a sprijini categoriile defavorizate cu echipamente IT&C recondiţionate în atelierul propriu.
Activitatea de voluntariat e condiţionată doar de dorinţa de implicare. Timpul şi resursele financiare sunt instrumente pe care le folosim în activitatea noastră, dar nu trebuie să fie în cantităţi majore pentru a face o schimbare.
În Maramureş s-a desfăşurat un proiect la care au participat reprezentaţi din 5 ţări, având drept scop conştientizarea importanţei tradiţiilor culinare şi a consumului responsabil al mâncării. Pentru mai multe detalii şi poze apetisante, vă invităm să citiţi mai departe.
Mii de voluntari alătură eforturilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a agenţiilor ONU în încercarea de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă pentru cei 46% din populaţia Africii care trăiesc în sărăcie extremă. Citiţi mai departe pentru a descoperi domeniile de activitate ale voluntarilor care merg în Africa, precum şi ong-uri care vă aşteaptă să vă implicaţi.
“Humanitarian Aid and Civil Protection” a luat naştere în anul 1992 cu scopul de a le reaminti oamenilor de lucrurile bune, pentru a le oferi ajutor şi speranţă, ca o expresie a solidarităţii europene, pentru oamenii cu nevoi din întreaga lume.
Cine a spus că vara nu este anotimpul cel mai potrivit pentru distracție şi momente frumoase petrecute alături de oameni din toate colțurile tării, cu siguranță nu a aflat despre USR Summer Camp!
Cea mai dificilă activitate din cadrul unui proiect poate fi strângerea de fonduri. Blogunteer s-a gândit să vă prezinte câteva metode inedite pentru a face fundraising, dar şi câteva trucuri de care aţi auzit cu siguranţă, dar poate nu le-aţi pus în aplicare până acum.
Şic, cu imprimeuri haioase, ”merge” în orice sezon, poate fi folosită pentru cărţi sau cursuri, la plajă, la piaţă sau la magazin, e ecologică: nimeni alta decât modesta sacoşă de pânză.
Până în data de 12 august, ochii a milioane de oameni din întreaga lume sunt aţintiţi asupra Jocurilor Olimpice de la Londra. Dar ştiaţi că în procesul de organizare şi desfăşurare au fost implicaţi 70 000 de voluntari? Vă invităm să citiţi mai departe poveştile unor voluntari…olimpici.
Auzim mereu despre cât de important este volutariatul în dezvoltarea noastră profesională, la intrarea într-o universitate de top, acumularea de experienţă sau chiar, sporirea şanşelor pentru un job mai bun. Dar câţi dintre voi aţi auzit aceasta de la un angajator? Ei bine, noi am auzit şi ne-am gândit să împărţim parerile lor şi cu voi.