Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Educația non-formală pentru profesori

Să fiu profesor in sistemul de stat nu a fost alegerea inițială după ce am absolvit facultatea, mai ales ca acest lucru s-a întâmplat într-o perioadă în care multinaționalele apăreau cu oferte alternative mult mai atrăgătoare, în București. Astfel, după un ocol de aproximativ nouă ani, am decis, cu 100 de frici și întrebări la bord, să intru în sistemul de învățământ alături de Teach for Romania, uimită de încrederea și bucuria cu care am participat la interviul în care trebuia să predau o lecție de română. Am simțit atunci că locul la catedră mă așteptase răbdător și că nimic nu mai poate sta în calea transformariii mele într-un profesor dedicat, așa cum mi-l construisem eu în minte. Am fost sigură atunci că pot schimba multe lucruri în bine și că această schimbare o putem face fiecare, începând cu exemplul personal și cu clasele unde predăm.

După aproape cinci ani, încă mai cred acest lucru. Totuși, am înțeles cât de importantă este colaborarea între profesori și că greul sau absurdul de care ne lovim uneori/ deseori la locul de muncă poate fi diminuat atâta vreme cât ai lângă tine câțiva parteneri de încredere, care cunosc exact contextul și specificul meseriei nostre, cărora nu trebuie să le oferi prea multe detalii pentru a te ințelege, care încearcă și se zbat alături de tine – colegii de cancelarie de pretutindeni.

Această idee a stat la baza unui workshop pe care l-am organizat în cadrul proiectului United We Stand for European Values, implementat de voluntarii Asociației Young Initiative (AYI). Inițiativa a venit din partea colegei mele, Maria Stan, profesoară de limba română și voluntară în cadrul AYI, iar la momentul punerii în practică am reușit să aducem împreună 20 de profesori din școli și județe diferite. Ne-am dorit atunci să ne oferim nouă și profesorilor participanți șansa de a ne întâlni înaintea începerii în forță a unui nou an școlar, de a le oferi un mic kit de metode non-formale, ușor adaptabile oricărei clase, de a schimba impresii și experiențe și de ne bucura de ideile fantastice care se nasc, de obicei,  în urma cooperării dintre profesori.

Cred că atât Maria, cât și eu am avut emoții peste măsură și o ușoară temere că vom fi mai puțin luate în serios din cauza numărului mai mic de ani petrecuți la catedră, fiind prezenți profesori care activau de zeci de ani. Ne-am bucurat enorm să vedem că nu a fost deloc așa și că participanții noștri au venit cu dorința de a învăța ceva nou, de a petrece o sâmbată întreagă alături de oameni cu care împartășesc aceleași provocări, temeri și, încă, multe speranțe.

Atelierul nostru a avut ca punct de plecare faptul că profesorii trebuie să își adapteze modul de a preda astfel încât să le dezvolte elevilor abilități potrivite cu societatea în care trăiesc – în special spiritul critic, rezolvarea de probleme și competențe de comunicare interculturală. De asemenea, am subliniat și faptul că nevoile elevilor se schimbă și, odată cu ele, și procesul învățării, ducând discuția și către conceptul de învățare experiențială.

Startul atelierului a fost dat de câteva energizere, urmate de un scurt defriefing. Ne-am bucurat împreună de celebrul „2 adevăruri și 1 minciună”, dar am și descoperit împreună ce super-putere si ce super-nume ne-am alege dacă am fi super-eroi. Pe parcursul atelierului, am folosit mai multe energizere culese de Maria și de mine de la diverse cursuri, conferințe, ateliere la care am avut șansa de a participa. Am fost impresionate de mesajele primite în urma atelierului în care participanții noștri ne-au explicat cum au adaptat aceste joculețe pentru momente de evaluare sau recapitulare ale lecțiilor lor.

Ne-am dorit foarte mult să implicăm participanții noștri într-o discuție despre învățarea experiențială, despre metodele formale și non-formale și am reușit acest lucru printr-o activitate de grup în care fiecare echipă a predat un conținut celorlalte echipe după un anumit specific: fie formal și tradițional, fie apelând la experința diectă a celorlalți sau fie folosind o metodă non-formală. Profesorii participanți au apelat la specificul elevilor de la clasă și împreună am stabilit ce metode ar produce învățarea la orele noastre. Nu au lipsit de aici distracția și o formidabilă muncă de echipă.

Am continuat atelierul nostru cu activitatea „O moschee în Sleepyville” al cărei scop a fost să exersăm discuții mai puțin comode la clasă, să experimentăm jocul de rol și dezbaterea și să ne gândim ce teme de interes putem găsi în comunitățile în care predăm pentru a pune în scenă un joc de rol asemănător.

Jocul baloanelor” a fost activitatea care a încheiat atelierul nostru. Este o activitate ideală pentru orele de consiliere, ușor adaptabilă indiferent de vârsta sau numarul elevilor din clasă. Am fost curioși să aflăm la ce valori sau credințe ne vine mai ușor să renunțăm și la care dintre ele ne-ar fi imposibil să o facem.

Întreaga experiență a acestui atelier m-a făcut să înțeleg încă o dată cât de benefice pot fi întâlnirile non-formale pentru profesori. Le sunt profund recunoscătoare participanților care au continuat să ne scrie și după terminarea atelierului. Atitudinea lor m-a încurajat să susțin un atelier asemănător și în școala mea, pentru colegii mei de cancelarie.  Am avut astfel șansa de a testa „Jocul baloanelor” încă o dată, dar și să-mi cunosc mai bine colegii.

Cele două experiențe mi-au întărit credința că profesorii pot crea magie când lucrează împreună și că o bună colaborare în cancelarie poate activa resurse pe care le credeai sfârșite, mai ales în perioadele aglomerate ale anului școlar.

*Articol redactat de Ana Andronache, profesor de limba engleză și voluntar în cadrul Asociației Young Initiative. 

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , ,