Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

10 sfaturi pentru un stagiu de voluntariat international

Voluntariatul presupune o adaptare rapidă la schimbări, în primul rând, prin prisma activităţilor desfăşurate. Pentru că un o experienţă în străinătate, centrată pe voluntariat, poate aduce beneficii incomensurabile în viaţa unui om, îţi prezentăm azi zece factori pe care trebuie să-i iei în considerare înainte de a porni la drum.

1.  Reputaţia programului de voluntariat: un criteriu aparent superficial, însă deosebit de important, mai ales dacă este prima dată când vizitezi ţara respectivă sau când lucrezi în echipă cu voluntari din alte ţări. Aşa că nu uita să te documentezi bine. Un program bun de voluntariat în străinătate ar trebui să-ţi dea posibilitatea să contactezi foşti voluntari, să vezi poze din activităţile desfăşurate până acum, să vezi date financiare şi să te lamurească în totalitate cu privire la scopul programului şi misiunea ta în cadrul lui.

2.  Costurile călătoriei: chiar dacă transportul/cazarea/masa /cheltuielile suplimentare îţi sunt asigurate, trebuie să ai o sumă de bani la tine. Motivele sunt nenumărate. În plus, nu uita că  există posibilitatea să fie nevoie să pleci mai repede, sau din contră, să vrei să stai mai mult.  Să rămâi în străinătate fără bani este o situaţie pe care ar fi mai bine să o eviţi, mai ales că taxele pe care le percep companii ca Western Union nu sunt deloc neglijabile….

3. Abilităţile necesare:  mai exact,abilitatile pe care TU trebuie sa le ai.Este foarte important sa fi fost sincer in momentul in care ai completat aplicatia pentru recrutare.Pana la urma,voluntariatul este o munca. Desigur,te vei si distra,iti vei face prieteni,vei acumula experienta etc. insa scopul principal pentru care exista astfel de programe este nevoia de forta de munca! Nu trebuie sa crezi ca pleci in vacanta!

4. Motivaţia sinceră: aici, încă o data, este nevoie să fii sincer cu tine. Vrei să devii voluntar transfrontalier pentru a te lauda în faţa celorlalţi? O astfel de activitatate este necesară în CV-ul tau? Crezi că este ceva „cool” şi nu prea greu de realizat? Dacă raspunsul este da, atunci nu eşti încă pregătit  să pleci la voluntariat în afară. În schimb, dacă intenţia ta este să ajuţi oameni şi să faci diferenţa in sens pozitiv,vei avea mai mult ca sigur o experienţă frumoasă.

5. Mediul de lucru: un mediu de lucru total diferit de cel pe care îl ai în mod normal îţi poate cauza probleme. De exemplu, dacă lucrezi într-un birou, îţi poate fi greu să petreci zile întregi ajutând la construirea unei case sau plantând copaci.Vei deveni frustrat, obosit şi asta te va împiedica să dai tot ce ai tu mai bun. Încearcă să aplici pentru o activitate care să nu fie fundamental diferită de cele pe care le desfăşori tu în mod obişnuit, mai ales dacă te adaptezi mai greu.Atât tu, cât şi echipa ta veţi avea numai de câştigat.

6. Aşteptări realiste: este important să ai aşteptări realiste. Faptul că predai engleza într-o şcoala din ,să zicem, Uzbekistan nu îi va face să meargă la facultate pe toţi copiii din Asia. Sau dacă participi la un program de strângere de donaţii pentru alimente în Somalia nu vor mai muri nimeni de foame niciodată. Însă este important să dai tot ce ai mai bun pentru că orice gest contează şi vei face o diferenţă în viaţa cuiva. O atitudine optimistă combinată cu o doza bună de realism este cea mai bună abordare.

7.  Informaţiile despre ţara în care vei merge : mai ales dacă este prima ta vizită acolo.Nu te baza doar pe informaţiile care ţi se dau! Fă-ţi tu singur reasearch-ul şi caută informaţii despre climă, temperaturi, obiceiuri locale, caracteristici ale zonei respective, etc. Vei fi mult mai pregătit pentru orice situaţie neprevazută.

8.  Maturitatea emoţională: avem veşti bune! Dacă te gândeşti să iei parte la un astfel de program înseamnă că deja eşti conştient de importanţa activităţilor non-profit în societate şi de faptul că orice ajutor contează. Totuşi, odată ajuns la faţa locului, este foarte posibil să fii şocat iniţial la contactul cu condiţiile dure. Este normal, până la urmă, nimeni nu poate spune că s-a obişnuit cu sărăcia, boala, copiii abuzaţi sau localităţi devastate de razboi sau catastrofe naturale.Insa pentru a fi eficient,trebuie să fii stabil emoţional.

9.  Adaptabilitatea la condiţiile vitrege: nu numai că trebuie să accepţi condiţiile dure,dar trebuie să le şi înfrunţi pentru că vei locui aşa o perioadă. Cazarea va fi cel mai probabil destul de modestă, departe de hotelurile luxoase. Alegerile alimentare vor fi limitate şi este posibil să nu ai nici măcar apă caldă, în cazul în care vei alege o ţară în curs de dezvoltare. Pentru voluntarii adevăraţi toate acestea reprezintă amănunte insignifiante, iar dacă ai o motivaţie puternică, vei suporta orice. Aşa cum se spune şi în filmul Pearl Harbour-“Nu există nimic mai puternic decât inima unui voluntar. ”

10.Dorul de casă: cel mai probabil, programul nu îţi va permite să-ţi petreci 3 ore la telefon sau pe skype (asta dacă există acces la Internet). Unii oameni suportă greu dorul de casă şi chiar intră în depresie din cauza asta după un anumit timp, ceea îi împiedică, în ultimă instanţă, sa-şi facă datoria. Încearcă să te concentrezi asupra prezentului: împrieteneşte-te cu ceilalţi voluntari, încearcă să comunici cu oamenii pe care îi ajuţi ( chiar dacă există bariera limbii), fă multe poze şi încearcă să beneficiezi cât mai mult din experienţa asta, ca să ai mai apoi, ce povesti acasă.

P.S. Te aşteptăm să ne împărtăşeşti impresiile tale prin intermediul comentariilor la acest articol ori chiar să-ţi scrii propria poveste de voluntariat la rubrica “Povestea ta” .

Drum bun!

 

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , , , , ,