Odată cu începutul unui nou an universitar, organizațiile din Cluj își deschid porțile pentru noi membri, dornici de noi experiențe. Vă prezentăm cinci astfel de oferte și vă încurajăm să profitați din plin de orice oportunitate care v-ar ajuta să vă dezvoltați pe plan profesional și personal!
Archive for the ‘Highlighted’ Category
O ultimă relatare despre ceea ce a însemnat Festivalul George Enescu: 28 de zile de magie și emoție.
Recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională şi acordarea unui certificat de competenţe dobândite prin voluntariat. Aceste două propuneri importante se regăsesc în noua lege a voluntariatului. Mai multe detalii, în articol.
Festivalul George Enescu a transformat Bucureştiul într-un oraş magic, creativ şi viu. Vă prezentăm un fotoreportaj cu imagini expresive din mijlocul Bucureştiului creativ.
Prima săptămână a Festivalului Enescu s-a încheiat. Multe momente magice au avut loc pe scena Sălii Mari a Palatului sau la Ateneul Român. Vă invităm să le descoperiți în acest jurnal de impresii personale.
Federația VOLUM a fost creată la inițiativa Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, şi are drept obiective facilitarea dialogului dintre ONG-uri şi instituţiile publice, cât şi crearea unei platforme pentru acele organizații neguvernamentale care lucrează cu voluntari sau sprijină dezvoltarea voluntariatului sub orice formă.
Marin Toma este unul dintre cei mai implicați activiști în domeniul protejării mediului din județul Argeș. În ultimii trei ani, alături de prieteni la fel de pasionați ca și el de protejarea mediului, a pus bazele Grupului de Educație și Ecologie Argeș, a coordonat activitățile ”Let s Do It, Romania!” și ” Plantăm fapte bune!” care au avut loc în acest județ.
Pianişti celebri, cei mai buni dirijori ai momentului, orchestre de renume şi spectacole de operă şi balet. Toate acestea poartă un nume: Festivalul George Enescu. Începând cu 1 septembrie, magia prinde viaţă în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării.
Astăzi, Blogunteer a deschis arhivele istoriei şi vă prezintă 5 personalităţi feminine din România care şi-au pus amprenta asupra societăţii prin spiritul umanitar marcant.
Dacă vei trece vreodată pe stradă pe lângă Marius Petcu, vei spune că pare a fi unul din acei oameni obișnuiți, ai zice că nici nu pare olimpic la info și că este unul din cei mai implicați voluntari.
Cu ocazia “Zilei Internaţionale a Tineretului” vă propunem să discutăm despre aspectele care fac această vârstă cu adevărat unică. Fiecare are o poveste de spus şi un ideal de urmărit, mai ales atunci când se află la momentul marilor decizii.
Deşi este prima acţiune de voluntariat în care s-a implicat, Alex a reuşit să pună bazele unui proiect care merită tot respectul. Beneficiarii acestui proiect sunt persoanele cu deficienţe locomotorii, persoanele de vârsta a treia sau cele aflate într-o situaţie critică.




