Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Ştefania Ionescu On August - 14 - 2013

Marius PetcuDacă vei trece vreodată pe stradă pe lângă Marius Petcu, vei spune că pare a fi unul din acei oameni obișnuiți, ai zice că nici nu pare olimpic la info și că este unul din cei mai implicați voluntari. Dacă ar fi să se descrie, ar spune că este pur și simplu un om curios și pragmatic cu un perfecționism patologic care se întâmplă să știe programare și debate. Vă invităm, aşadar, să rămâneţi în compania noastră şi să-l cunoaşteţi pe Marius prin intermediul răspunsurilor pe care le-am primit din partea lui. Să pornim la drum!

Ce înseamnă dezbaterile şi voluntariatul pentru tine?

Fiind tipul de persoană care sunt, nu aș face niciodată o activitate voluntară dacă nu mi-ar aduce un beneficiu moral, intelectual sau material. Din punctul acesta de vedere, dezbaterile au câștigat pe toate planurile.

În primul rând, oamenii care participă la dezbateri sunt niște persoane excepționale, inteligente și deschise la aproape orice, poate cel mai apropiat lucru de o a doua familie (unde “a doua” e debatable). În al doilea rând, intelectul este stimulat de natura dezbaterilor din mai multe puncte de vedere: trebuie sa fii persuasiv în limbaj, trebuie să ai o înțelegere și analiză clară a argumentelor pe care le dezvolți și trebuie să ai cunoștințe dintr-o varietate de domenii pentru a îți susține argumentele cu fapte concrete.

Mai mult decât atât, calitățile, atitudinea și abilitățile pe care ți le dezvoltă dezbaterile sunt utile în orice moment al vieții, fie că ești pe stradă, acasă, într-un bar cu prietenii, la serviciu, la o conferință sau la catedră. “Absolvenți” ai ARGO ajung la cele mai bune universități și devin profesioniști de succes în domenii variind de la drept la medicină până la inginerie. Multe dintre împlinirile mele materiale se datorează faptului că dezbaterile m-au învățat să îmi vând eficient produsele și sunt sigur că mă vor ajuta în continuare.

În concluzie, ARGO înseamnă pentru mine o familie, o oportunitate de a învăța și, în același timp, o carieră asigurată în propriul domeniu, cel IT. Voluntariatul m-a dezvoltat, de asemenea,  foarte mult si am simtit ca îmi pot folosi cunostintele de IT pentru a-i ajuta pe cei din jurul meu. Am învățat cum să-i fac pe cei din jurul mei să înțeleagă concepte aparent complicate de programare. Recent, tocmai am reușit să transmit live pe internet semifinala și finala competiției ARGO Open și încerc continuu să îmi folosesc cunoștințele pentru a ajuta cât de mult pot.

Ce motivație ai avut pentru voluntariat/dezbateri? De ce ai ales ARGO? De ce ai rămas?

Am ales ARGO din pură întâmplare. Un prieten m-a convins să vin la o demonstrație de dezbateri organizată în școala noastră, apoi să merg la interviuri, iar eu am cedat curiozității. Odată ce am dat peste atmosfera primitoare, peste trainerii excepționali și peste disciplina ce m-a fascinat prin eleganța umană și rigurozitatea matematică pe care le îmbină atât de bine, începuse să îmi pară rău că aveam întâlnire de club doar sâmbăta, iar motivația pentru voluntariat a venit natural, oamenii aveau nevoie de ajutor pe partea de IT la competiții, apoi pentru site.

Ce anume a dezvoltat în tine voluntariatul şi arta dezbaterii?

Analogia mea preferată pentru programare este cea cu piesele de LEGO. Pornind de la elemente fundamentale, creezi structuri din ce în ce mai complexe folosind reguli simple, dar riguroase. Astfel, în programare trebuie să iei un raționament și să îl filtrezi până ajunge la cea mai pură formă logică a sa. Același lucru îl face şi o persoană care dezbate: ia un raționament, îl desface până la cel mai pur schelet logic, apoi dezvăluie tuturor cum trebuie poziționate piesele pentru a construi castelul final denumit “argument”.

Genul acesta de gândire analitică pe care debate-ul o cultivă mi-a făcut mai clare atât meciurile de dezbateri în care joc, cât și liniile de cod pe care le scriu. Am mai învățat « să învaț » , adică să găsesc moduri cât mai creative prin care să le explic celor din jurul meu, prin care să îi învăț pe alții la rândul meu. Am realizat că am învățat cum să fac 3 eleve de clasa a IX-a să dezvolte mai mult o idee și să o transforme în argument, să gândească în afara zonei de confort .

Care este cel mai important lucru pe care l-ai invatat din voluntariat și dezbateri?

Că nu am întotdeauna dreptate. O altă calitate pe care metodele de educație nonformală ale dezbaterii o dezvoltă este gândirea critică. Cei care fac dezbateri, chiar și în viața personală, nu ezită niciodată să contrazică și să fie contraziși într-o manieră constructivă. Acesta este genul de discuții din care se nasc cele mai bune decizii, fie că vorbim de organizarea unui eveniment, de sfaturi personale sau de simple curiozități.

Ce rezultate ai avut până acum?

Nu o să încep să-mi listez CV-ul de debater, deși m-am calificat în rundele eliminatorii la competiții naționale și internaționale. În schimb o să vobesc despre sistemul de Junior Trainers din ARGO. Prin intermediul acestui program, elevii de clasa a XII-a cu 3-4 ani de experiență în dezbateri ajută în pregătirea debaterilor mai puțin experimentați care sunt clasa a IX-a şi au doar câteva luni de experiență . Pentru primul “Turneu ARGO”, competiția națională de începători organizată de ARGO în Ploiești, fiecărui Junior Trainer i-a fost atribuită o echipă pe care să o pregătească pentru competiție. Am avut foarte mult de învățat din această experiență și am fost foarte mândru când echipa mea s-a calificat a IX-a din competiție.

Care crezi tu că sunt caracteristicile unui voluntar/debater de succes?

Perseverență, deschidere la critică constructivă și cam atât. Nu trebuie să fii geniu ca să faci dezbateri.Nu trebuie să fii extraordinar să faci voluntariat. Trebuie doar să vrei.

Ce plănuieşti să faci în următoarea perioadă? 

Bineînțeles, voi continua să joc și să fac training în dezbateri, dar în calitate de IT Officer în ARGO doresc să contribui cu abilitațile proprii la comunitate. Astfel, lucrez la ARGO Tabs, un software de tabulare pentru competițiile de dezbateri pentru liceu care sperăm că va fi folosit la majoritatea competițiilor din România (și nu numai). Un soft de tabulare este foarte util pentru a inregistra rezultatele din fiecare etapă pentru fiecare competiție, facilitând realizarea clasamentului și repartizarea pentru celelalte etape.

Un alt plan ar fi un proiect care tocmai mi s-a aprobat pe TiA în care mă ocup tot de IT. Deși sună banal, să te ocupi de IT într-un proiect de voluntariat este o componentă esențială, fără de care nu s-ar desfășura atât de bine un proiect. Imaginați-vă pentru o secundă un proiect fără promovare online, fără de toate acele lucruri foarte micuțe, cum ar fi grafica pentru materialele de diseminare și vizibilitate, care fac proiectul mult mai drăguț.

 

Marius Petcu este exemplul care ilustrează faptul că nu doar o cantitate extraordinară de informații este necesară pentru a avea succes, ci și anumite abilități care pot fi dobândite numai prin educație non-formală. Marius a participat încă din 2006 la Olimpiada Nationala de Informatică, iar în 2009 a ajuns şi la Balcaniada de Informatică unde a obținut medalia de bronz. Acum este lead developer la Porkholt Labs, unde programează jocuri și diferite aplicații pentru iPhone. A reușit să câștige Infomatrix alături de Sorin Niță. Este în ARGO încă din 2010, participant la numeroase competiții de dezbateri academice naționale și internaționale, iar acum se pregătește să devina trainer de debate, oferind mai departe cât mai multe din informațiile căpătate.

Articole asemanatoare:

Categorii: Highlighted, Interviuri

Posteaza un comentariu