Suntem un site ce promovează activităţile de voluntariat şi acţiunile conexe, prin urmare ne-am gândit că o bună modalitate de a afla părerea oamenilor despre anumite aspecte ar fi prin intermediul unei dezbateri. Aşa s-a născut ideea discuţiei de argumente pro sau contra pe tema preocupărilor tinerilor din această arie. Benevolant sau nu, rămâne tot o experienţă care reflectă într-o măsură mai mică sau mai pare personalitatea unui tânăr, pornind de la simplul interes pentru comunitate.
Am vrut să aflăm dacă oamenii de diferite vârste ar considera viabilă introducerea acestui criteriu pentru admitere, introducere ce nu ar anula restul criteriilor, care reprezintă cu siguranţă modalităţi mult mai obiective de evaluare a elevilor. Mai mult de atât, ne-am gândit la o situaţie ipotetică, cum ar fi dacă voluntariatul ar fi integrat în curriculumul şcolar ca şi disciplină practică? Credeţi că e imposibil sau absurd? Categoric a provocat reacţii această exprimare, iar în continuare am să fac un rezumat al celor spuse. Argumentele pro sau contra demonstrează că trăim într-o lume în care libertatea de expresie nu reprezintă doar una dintre caracteristici ci un fapt definitoriu.
În primul rând, majoritatea părerilor exprimate vizau faptul că tinerii ar trebui încurajaţi către voluntariat şi nu obligaţi spre a intra în această sferă ”cu ajutorul” planului de învăţământ. ”Puţină orientare şi încurajare şi cred că tinerii care vin la facultate vor avea o perspectivă mai bună de angajare şi asupra lucrului într-o echipă în general. Eu unul regret sincer că nu am avut aşa ceva şi că mie mi-a luat ceva pentru a-mi da seama de ceea ce trebuie să fac, unde şi cu cine.” remarcă Adrian Maros. În spiritul acestei idei, Tudor Ursente propune o soluţie care vizează afişe referitoare la proiecte de voluntariat şi chiar asociaţii de voluntariat la avizierul fiecarei instituţii de învăţământ. În acelaşi loc, elevii ar trebui să găsească şi direcţionari către site-uri de profil pentru ca tinerii interesaţi să se poată informa şi de ce nu, să devină voluntari.
În continuare, am aflat că în afara argumentului „dă bine la CV” există şi o motivaţie puternică de a face acea acţiune de voluntariat. Spre exemplu, Andreea Niţescu subliniază concepţia conform căreia voluntariatul se face pentru sine, însă îţi dezvolţi anumite capacităţi şi deprinderi care ar putea să conteze pentru un job, prin urmare nu vede nimic rău în a trece proiectele derulate în curriculum vitae. O părere diametral-opusă îi aparţine lui Postolache Gabriel, care confirmă că a început să practice voluntariatul din placere, iar profesorii i-au spus că valorează mult la CV. Cu toate acestea, recunoaşte că a abandonat activitatea de faţă, după 4 ani de zile pentru că a ajuns la concluzia că nu făcea voluntariat, ci îi ajuta pe unii să se îmbogăţească. Nu putem să infirmăm sau să confirmăm cele exprimate anterior, dar ideea că s-ar putea ca unele acţiuni benevolante să reprezinte câştigul altora care urmăresc banii şi atât e demnă de luat în vedere.
Cea de-a treia concluzie la care am ajuns a marcat caracterul neremunerat al faptelor benevolante. Voluntariatul nu presupune să fii plătit, însa acesta nu este un dezavantaj. Beneficiile pe care le aduce prin cunoaşterea unor oameni cu aceleaşi pasiuni, deschiderea unei portiţe către cunoaşterea de sine şi atingerea potenţialului maxim sunt doar cateva, şi nu pot fi aproximate in bani. Corina Pintea a punctat foarte bine următoarele: „Apropo de introducerea la această dezbatere – cred că este profund incorect să considerăm neplata activităţii un dezavantaj al voluntariatului. Neplata e una din caracteristicile care diferenţiază voluntariatul de munca plătită, deci din punctul meu de vedere nu poate fi considerat un dezavantaj – daca îţi asumi să faci voluntariat, nu ai nicio aşteptare referitoare la plată – deci nu poţi fi deziluzionat în acest sens.”
A patra concluzie vine să pună o marcă pe această modalitate de petrecere a timpului, până la urmă. Voluntariatul este o valoare de bază, face parte din noi, este ceea ce ne face umani. Laura Cucui întăreşte cele spuse mai sus prin afirmaţia că voluntariatul oferă un bonus pentru sine, personalitatea proprie dar şi pentru mediul înconjurător.
Până acum toate bune şi frumoase, veţi spune. Dar unde sunt argumentele pro sau contra în legătură cu moţiunea dezbaterii? Cert este că participanţii au disecat problema, urmând ca la această oră să conchidem asupra faptului că voluntariatul n-ar putea fi considerat un criteriu de admitere, potrivit opiniilor exprimate just. Am auzit că n-ar fi corect să fie trecut nici ca experienţă de lucru în CV, nici că România n-ar putea prelua exemplu Republicii Moldova cu carnetele de voluntariat, dar poate cea mai profundă replică a fost aceea care cataloga activitatea benevolantă ca şi o valoare.
Cu ideea aceasta am încheiat şi noi dezbaterea. Voluntariatul n-ar putea să fie”obligatoriu” prin prisma unei discipline practice ci ar trebui să rămână la stadiul de parte integrantă a celor care îşi doresc să aducă o îmbunătăţire în societate.
Până la următoarea dezbatere, vă aşteptăm cu drag comentariile şi sugestiile. Vă las în compania cuvintelor exprimate de către Corina Pintea:
„Voi reincepe să fac voluntariat cu copiii mei, când îi voi avea, pentru că mi se pare una din valorile care trebuie sădite în familie.”
Vă mulţumim pentru atenţia dumneavoastră,
Eliza şi Carmen
