Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Anca Stefana On August - 27 - 2013

festival enescu 1Este singurul eveniment cultural organizat în România al cărui spot de promovare a fost difuzat de CNN. Ce am mai putea spune în plus despre Festivalul Enescu? Cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi o excelentă ocazie pentru a spune o poveste frumoasă despre ţara noastră. În toată luna septembrie, peste 150 de evenimente culturale dintr-o arie largă de expresivitate artistică (muzică clasică sau contemporană, operă, balet sau artă plastică) vor avea loc la București și în alte orașe din țară.

Fie că sunt fani ai muzicii clasice sau nu, Festivalul Enescu va crea o stare de spirit pozitivă pentru toţi cei care “îi vor trece pragul”. Anul acesta, cu atât mai mult, prin organizarea unor evenimente artistice inedite în stradă, în spaţii publice şi localuri, în cadrul unui nou proiect al Festivalului intitulat Bucureştiul Creativ. Pentru iubitorii de frumos, dar şi pentru cei care nu vor să piardă ocazia de a participa la un eveniment cultural unic, iată un scurt ghid cu principalele spectacole şi activităţi.

Serii de concerte

Despre formaţiile şi artiştii care vin la Bucureşti nu putem vorbi decât la superlativ. Pe scena festivalului vor urca unele dintre cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice internaţionale:

Dirijorul Mariss Jansons – probabil cel mai bun dirijor al momentului
Dirijorul Daniel Barenboim ; Dirijorul Paavo Järvi– unul dintre cei mai sensibili muzicieni actuali
Pianistul Evgeny Kissin– “copilul minune al pianului”
Pianistul Radu Lupu – aplaudat timp de “7 minute pe ceas” la cel puţin un concert susţinut la Budapesta
Pianistul Murray Perahia
Violonista Lisa Batiashvili – una dintre cele mai vânate violoniste ale momentului
Jordi Savall “regele muzicii vechi”, creditat la nivel mondial pentru readucerea la viaţă şi pe scenă a violei da gamba

Pentru prima oară în România, vor veni orchestre precum:

Orchestra Rundfunk Sinfonieorchester Berlin – care va prezenta Tetralogia lui Wagner, pentru întâia dată la București, în ultimii 50 de aniGeorge Enescu jpg
Pittsburgh Symphony Orchestra
National Philharmonic of Russia
Camerata Salzburg
Vortice Dance Company cu spectacolele de opera şi balet “Dracula” şi “Soliloquy-About Wonderland”

Un alt moment de referinţă îl va reprezenta spectacolul “Comedia Infernală. Confesiunile unui criminal în serie”, pus în scenă de Wiener Akademie, al cărui narator este celebrul actor John Malkovich. De asemenea, actorul roman Victor Rebengiuc va urca pe scenă într-o pasională poveste muzicală de dragoste : cantata Gurre-Lieder, alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“.

Foarte important de reţinut este faptul că cele mai importante concerte vor putea fi urmărite, în direct, şi din sălile de cinematograf, la Grand Cinema Digiplex. Aceasta este o alternativă pentru a deschide festivalul unui număr cât mai mare de spectatori, în condiţiile în care biletele la majoritatea spectacolelor s-au epuizat din primele zile.

Bucureştiul Creativ

În cadrul ediţiei din acest an, Festivalul Enescu lansează un proiect cultural ambiţios prin care îşi propune să transforme capitala într-un spaţiu magic al muzicii şi artelor plastice. Bucureştiul creativ va fi deschis oricui şi va purta amprenta şi spiritul lui Enescu. Locaţii cheie din București vor fi reinventate prin artă urbană și prin elemente vizuale.

Grădina Festivalului va fi amenajată în spaţiile verzi din jurul principalelor săli de concerte (Ateneul Român şi Sala Mare a Palatului) cu lucrări de artă ale unor tineri artişti selectaţi în cadrul Bienalelor de Artă şi Design ale Festivalului.

Piaţa Festivalului, situată între cele două spaţii ale Grădinii, va oferi concerte, evenimente muzicale şi proiecţii de film iubitorilor de muzică.

george enescu 4În Oraşul Festivalului, locuri publice populare precum zona Bibliotecii Centrale Universitare, Piața Colțea, Centrul Vechi sau Bulevardul Magheru vor fi amenajate cu obiecte de artă urbană, instalaţii şi expoziţii realizate de instituţii de cultură, parteneri sau ONG-uri. În Centrul Vechi se vor organiza transmisii ale concertelor pe ecrane, iar restaurante şi spaţii de servicii publice vor oferi surprize inspirate de magia Festivalului.

Dincolo de sălile de concert, spiritul festivalului va fi prezent astfel şi în stradă, iar publicul larg va fi conectat la eveniment.

În sălile de concert de la Ateneul Român sau Operă, în Grădina Festivalului şi pe străzile Oraşului vom fi şi noi, echipa Blogunteer, pentru a vă putea prezenta reportaje cu momente autentice din timpul Festivalului Enescu.

Între timp, puteţi accesa pagina oficială pentru mai multe detalii. De asemenea, suntem siguri că veţi găsi un spectacol sau o activitate la care să vă facă plăcere să participaţi.

Sursă foto: https://www.facebook.com/enescu.festival

Articole asemanatoare:

Posteaza un comentariu