Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Anca Stefana On September - 10 - 2013

FestivalulEnescu01Începem prin a spune deschis că nu ne propunem un exercițiu de muzicologie, neavând studii sau cunoștințe aprofundate în domeniu. Înainte de Festivalul Enescu, au fost destul de puţine ocazii în care am avut contact direct cu muzica clasică. Ne-am convins însă că Festivalul Enescu nu este un eveniment de nișă și nu se adresează  doar unui anumit segment de public sau unei anumite categorii de oameni. Este un spectacol complex, o întâlnire muzicală aparte care te  surprinde şi care îţi oferă, cu fiecare reprezentație, o nouă perspectivă asupra ta şi a ceea ce te inconjoară.

În ultima săptămână, am trecut pragul festivalului în cinci seri, pentru şase spectacole diferite. Am văzut pe rând Orchestra Staatskapelle Berlin, Pittsburgh Symphony Orchestra şi Orchestra din Paris, povestea de dragoste dramatică şi pasională cuprinsă de spectacolul Gurre-Lieder şi recitalul Vivaldi al celor de la Europa Galante. De asemenea, am rezonat la interpretarea tumultoasă a pianistei rebele Yuja Wang şi la cea desăvârşită a pianistului român Radu Lupu. Am păşit, prima dată, cu inima deschisă, dar oarecum stingher şi am revenit de fiecare dată mai decis şi cu noi aşteptări. Festivalul Enescu te atrage iremediabil în atmosfera lui magică şi îţi crează dependenţă!

FestivalulEnescu03Privind în urmă, îmi aduc aminte câteva momente deosebite care merită împărtăşite. Finalul spectaculos al simfoniei (nr. 5 de Şostakovici) interpretate de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, moment special care m-a surprins în totalitate şi care m-a încărcat cu energie. Remarcabile au fost sincronizarea şi armonia orchestrei, dar şi reacţia sălii când, la cel de al doilea bis, de pe scenă s-a auzit Rapsodia română a lui Enescu.

Totodată, recitalul Vivaldi al orchestrei Europa Galante a oferit o altă dimensiune unui sfârşit de săptămâni încărcate. Într-o sală a Ateneului Român plină ochi de spectatori şi presă, am ascultat fragmente de Vivaldi. Despre operele celui mai de seamă reprezentant al barocului veneţian putem spune  că au o muzicalitate captivantă, fiind pline de romantism şi melancolie (http://festivalenescu.ro/news/europa-galante-a-facut-ateneul-plin-ochi-sa-rasune-de-vivaldi). Cantata Gurre-Lieder a impresionat prin complexitatea ei. Povestea de dragoste tragică dintre regele Waldemar şi tânăra Tove a fost expusă pe scenă de un număr impresionat de artişti: Dirijorul Leo Hussain, Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, 5 solişti şi nu în ultimul rând, celebrul actor Victor Rebengiuc.

Un alt moment de referinţă, aşteptat cu mare interes de publicul român a avut loc aseară, pe scena Ateneului Român. Celebrul actor John Malkovich a jucat rolul naratorului în piesa “The Infernal Comedy-Confessions of a Serial Killer“. Spectacolul, un musical cu umor negru a fost o îmbinare de teatru şi operă, fiind inspirat de povestea reală a unui criminal în serie austriac. Textul piesei a fost scris special pentru John Malkovich de către regizorul şi scenaristul Michael Sturminger, iar orchestra de cameră Wiener Akademie l-a acompaniat pe actor cu o compilaţie de fragmente din Vivaldi, Haydn, Mozart sau Beethoven. Reprezentaţia de pe scena festivalului Enescu a fost ultima pe care actorul a susţinut-o, declarând că are nevoie de o pauză după ce timp de 5 ani a făcut acest spectacol. „Fiecare reprezentaţie este diferită, pentru că teatrul este o entitate vie, care trăieşte etern.  […]interpretările sunt diferite şi publicul este diferit de fiecare dată. A fost un spectacol frumos şi un public minunat“  a declarat John Malkovich în conferinţa extraordinară de presă susţinută la Ateneul Român.

FestivalulEnescu02Tot ceea ce ţine de festival are un magnetism aparte, este original şi de neuitat. Atmosfera caldă şi plină de expectativă dinaintea începerii unui spectacol, oamenii zâmbitori, lumina difuză din Sala Mare a Palatului, liniştea deplină a publicului în timpul interpretării şi explozia de aplauze şi chipuri luminoase de la sfârşit. Am intrat în Sala Mare a Palatului şi la Ateneul Român având diverse stări de spirit: melancolie, oboseală, tristeţe sau bucurie. Am fost surprinsă să mă trezesc fie cu un zâmbet larg pe faţă, fie cu lacrimi în ochi pentru că muzica festivalului îţi răscoleşte sufletul în căutarea celor mai puternice şi interiore trăiri.

După o săptămână de festival, putem spune sigur că magia este prezentă şi că oricine o poate vedea, ca spectator, la Sala Palatului, Ateneul Român sau Opera Română. Şi nu putem fi decât încrezători la gândul că multe alte momente feerice vor avea loc într-un Bucureşti care pare în aceste zile atât de optimist şi diferit.

Sursă foto: Agerpress-Andrei Gîndac

Articole asemanatoare:

Categorii: Highlighted, Reportaj

Posteaza un comentariu