Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On August - 24 - 2013

Istoria naţională e încărcată de portretele domnitorilor care s-au avântat fără frică în lupte dificile, de diplomaţi abili care au pus România pe harta internaţională, de pioneri în domeniul aviaţiei, gerontologiei, ciberneticii, medicinei sau artelor. Se vorbeşte mult despre figuri marcante din diferite domenii şi mai puţin despre actele de caritate întreprinse de personalităţile vremurilor trecute. Astăzi, Blogunteer a deschis arhivele istoriei şi vă prezintă 5 personalităţi feminine din România care şi-au pus amprenta asupra societăţii prin spiritul umanitar marcant.

Agarici Viorica Maria (1886 – 1979) – Preşedinte Crucea Roşie din Roman

Născută în judeţul Roman, Viorica Agarici îşi va petrece copilăria şi adolescenţa călătorind între Paris şi Dorohoi (Botoşani). În capitala Franţei, studiază la Institutul “Les Ruches”, iar după momentul absolvirii se întoarce în ţară. În anul 1928, va fi aleasă în calitate de Preşedinte al Filialei Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din Roman, funcţie pe care o va deţine până în anul 1943.

A făcut parte din Comitetul de sprijin al Orfelinatului din Roman şi ca urmare a sponsorizării construcţiei unor şcoli din mediul rural, a fost decorată cu distincţiile “Răsplata muncii pentru construcţii şcolare”, Diploma pentru Meritul Sanitar şi Brevetul pentru Semnul de Distincţie la Contribuţia adusă Operelor Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie.

În anul 1941, Viorica Agarici se implică în ajutorarea evreilor  ce urmau să fie trimişi în lagărele de concentrare. O mărturie a supravieţuitorului Adrian Radu-Cernea vine să demonstreze caracterul deosebit al acestei femei: “După foarte puţin timp, trenul s-a oprit în gara Roman. Ajutat de alţii, m-am dat jos din tren. Eram gol puşcă. Tot ajutat de alţii, am fost pus să fac un duş cald. Mi-a făcut bine, foarte bine. După aceea o doamnă de la Crucea Roşie ne-a adus bucăţi de zahăr şi căni cu apă curată, am revenit la viaţă. Mai târziu am aflat că numele ei era doamna Agarici. O femeie simplă, dar autoritară. Un nume care merită să fie binecuvântat mereu şi mereu. Un om de bine! O femeie cu suflet mare!”

Dat fiind că în perioada comunistă, faptele sale nu au fost aduse la cunoştinţa publicului larg din pricina originii boiereşti, abia după anul 1989, numele său a fost reabilitat. Astfel, o stradă din Roman îi poartă numele, în gara oraşului există un bust sculptat al voluntarei, iar în anul 2011, Primăria Roman i-a conferit titlul de “Cetăţean de onoare” post-mortem. Moses Rosen, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1964-1994) declara următoarele la adresa Vioricăi Agarici: “A reabilitat specia umană, demonstrând că, dacă există pe lume fiare cu chip de om, apoi se află şi exemplare nobile, care merită denumirea biblică de “fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.”

Safta (Elisabeta) Brâncoveanu (1776 – 1857) – Fondatoarea  Spitalului Brâncovenesc

Într-o vreme în care soţiile din familiile boiereşti nu beneficiau de o paletă largă de activităţi, Safta Brâncoveanu se remarcă printr-un spirit umanitar exemplar. Cu o încărcătură nobilă prin tradiţie, se căsătoreşte în anul 1793 cu banul Grigore Brâncoveanu. La moartea acestuia din urmă, Băneasa Safta primeşte prin testament nu doar averea în întregime a soţului, dar şi sarcina de a construi un spital pentru oamenii săraci.

Astfel, în anul 1838, spitalul era dat în folosinţă, iar dorinţa soţului îndeplinită. Potrivit testamentului scris în anul 1835, lasă moşiile din Dăbuleni, din jud. Romanaţi, Comojeni, Nedeia şi Nedeiţa, Măceşul şi Măceşul Mare (Sârbesc şi Rumânesc) din jud. Doljului şi dealurile cu viile Cernăteştilor din judeţul Săcuienilor. Donează şi  unele case şi prăvălii din Bucureşti, cu chiriile acestora, ca după veniturile şi arenzile luate de pe moşii să întreţină cheltuielile spitalului, pentru şaizeci de bolnavi, iar numărul acestor bolnavi să sporească sau să scadă în funcţie de valoarea veniturilor anuale obţinute.

Pe lângă construcţia spitalului, a donat bani către mănăstirile din Oltenia şi a contribuit la restaurarea a două biserici.

Elena Cuza (1825 – 1909) – Fondatoarea Azilului “Elena Doamna”

Cel mai cunoscut atribut al Doamnei Elena a fost acela de a-i fi soţie domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Provenind dintr-o familie de oameni instruiţi, accesul la educaţie i-a fost facil. Cunoştea limbile franceză şi germană, citea literatura străină contemporană şi era prezentă în cercurile selecte ale Iaşiului.

Cu toate că soţul n-a avut cel mai decent comportament de familie, Doamna Elena a fost caracterizată de o eleganţă ireproşabilă de-a lungul vieţii. A acceptat chiar să fie mama copiilor ilegitimi ai domnitorului, iar după moartea surorii sale şi-a adoptat nepoţii şi i-a crescut alături de ea. În anul 1862, a inaugurat Azilul “Elena Cuza”, îngrijindu-se astfel de soarta orfanilor, a bolnavilor incurabili, a deţinuţilor ori a persoanelor cu probleme mintale. Din poziţia de primă doamnă a ţării, a organizat baluri de caritate, dineuri. De asemenea, a contribuit la sprijinirea tinerelor talente şi a militat pentru educaţia femeilor.

Mai târziu, după moartea soţului ei, Elena Cuza s-a oferit să poarte de grijă la cinci orfani de la spitalul Caritatea din Piatra Neamţ. Astăzi, un colegiu naţional din Bucureşti îi poartă numele alături de o şcoală din Iaşi. Cu toate că viaţa sa de familie n-a fost una strălucită, Doamna Elena s-a dedicat cauzelor umanitare, pe care le-a sprijinit până la moartea sa.

Regina Maria (1875 – 1938) – Sora medicală cu sânge albastru

“Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.” – aşa arată un fragment din testamentul scris de către Regina Maria pe data de 29 iunie 1933.

Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, principesa s-a căsătorit cu moştenitorul Coroanei României, Ferdinand de Hohenzollern în anul 1892. La câteva luni după căsătorie, s-au mutat în România, unde viitoarea regină a făcut cunoştinţă cu specificul naţional. Momentul începerii Primului Război Mondial coincide cu momentul urcării pe tron a noii familii regale. Cei 4 ani au fost marcaţi de o prezenţă febrilă a reginei în acordarea asistenţei medicale soldaţilor de pe front, văduvelor rămase acasă sau copiilor bolnavi. Nu s-a limitat doar la ajutorul umanitar acordat în timpul războiului, ci a redactat şi articole de presă pentru a-i încuraja pe soldaţii românii aflaţi pe câmpul de luptă.

Personalitatea puternică şi dorinţa nestrămutată de a-şi ajuta poporul se reflectă şi în spusele istoricului Philippe Delorme: “Surâsul sau luminos a stralucit în tenebrele Primului Razboi Mondial; Maria a României s-a remarcat prin eroism şi majestate. Ea a fost mama răniţilor şi sufletul României”.

Ecaterina Caragea – Kretzulescu (1893-1993) – “Îngerul de la Ploieşti”

După moartea mamei, prinţesa Irina Cantacuzino, Ecaterina Caragea  a fost crescută de către bunicul matern Gheorghe Grigore Kretzulescu. Acesta îi oferă o educaţie aleasă, alegând şcoli din Anglia, Franţa şi Belgia pentru nepoata sa. La scurt timp după începerea Primului Război Mondial, se înrolează ca infirmieră la un spital din Iaşi. La finalul războiului îşi îndreaptă atenţia către ajutorarea copiilor orfani din Leagănul “Sf. Ecaterina” din Bucureşti.

A ajuns să fie cunoscută la nivel internaţional, după ce a salvat piloţii americani răniţi în timpul Operaţiunii “Tidal Wave” din anii 1943-1944. Pentru dedicarea de care a dat dovadă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost supranumită “Îngerul de la Ploieşti”.

Odată cu venirea comuniştilor la putere, posesiunile îi sunt confiscate, inclusiv orfelinatele şi fundaţia înfiinaţată. E momentul în care părăseşte ţara şi se mută în Statele Unite ale Americii. În anul 1977, primeşte Medalia de Onoare “George Washington” din partea organizaţiei non-profit “Freedoms Foundation at Valley Forge“. 

________________________________________________________________________

Bibliografie

George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.

http://enciclopediaromaniei.ro

http://www.historia.ro

http://www.princeradublog.ro/

http://pompiliumanea.ro/

http://www.ploiesti.net

http://frgheorghe.wordpress.com

http://regina-maria-a-romaniei.blogspot.ro/

http://istoriiregasite.wordpress.com

forum.alexanderpalace.org

Articole asemanatoare:

  • No Related Posts