Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Andreea-Ioana Niţescu On March - 28 - 2012

Printre ultimele informaţii pe care Blogunteer le oferă despre conferinţa “Verde, Voluntariat, Valorizare” se află două metode de educaţie non-formală: Photovoice şi Teatrul de Umbre.

Photovoice
Comunicăm prin cuvinte, prin semne, prin limbajul corpului. Transmitem idei şi încercăm să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru şi să ne facem la rândul nostru înţeleşi.
Doar că atunci când ne lipsesc mijloacele comunicării, alegem alte căi de comunicare şi anume arta – mai exact, alegem să transmitem emoţii, sentimente, apăsari prin fotografie. Aşa a luat naştere ceea ce în cadrul conferinţei s-a numit Photovoice.

Photovoice este o modalitate de identificare a problemelor într-un cadru sau in înteriorul unui grup de oameni prin realizarea de fotografii semnificative pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp ( de exemplu o săptămână). Apoi fotografiile sunt acompaniate de un mesaj care să explice cât mai bine problema surprinsă în fotografie. Practic, fiecare fotografie identifică o problemă, expunând-o prin artă într-o formă de obicei mascată, astfel că fiecare fotografie are în spatele ei o poveste prin care se încearcă stabilirea unei comunicări cu cei care privesc fotografia.
Colţul pentru atelierul Photovoice a fost probabil colţul care a atras atenţia participanţilor datorită dinamismului culorilor date de fotografii frumos realizate şi aşezate pe un perete mare, având dedesupt mesajul pe care doreau a-l transmite.

Imediat am aflat că aceste poze au fost realizate în cadrul proiectului “This is my voice”, proiect în care fotografia devine modalitatea principală de comunicare a tinerilor fără voce. Am descoperit în aceste fotografii o parte din tristeţile şi problemele cu care tinerii fără voce se luptă dar şi latura lor pozitivă şi entuziasmul cu care privesc o lume întreagă cu care din păcate nu pot comunica atât de eficient precum şi-ar dori.
Am privit fotografiile şi fără doar şi poate am rămas puţin atinşi de frumuseţea şi tristeţea ce se amestecau în fiecare cadru surprins.
Ni s-a propus apoi un joculeţ: fiecare participant la acestă activitate a primit o fotografie pe care trebuia să o interpreteze.
Şocul a fost foarte mare şi a fost chiar o provocare pentru că am fost puşi în faţa acestui fapt: să înţelegem ceea ce fotografia transmite, să vedem dincolo de culoare şi formă şi să surprindem continuţul, cu alte cuvinte să devenim vocea unei poze.
Comunicarea se realizează acum telefonic, prin mesaje sau în mediul online, când, de fapt, adevarată comunicare înseamnă emoţie şi trăire. Acesta este mesajul pe care mi l-a inspirat poza pe care am primit-o şi pe care l-am notat pe agendă.A fost totuşi interesant că după fiecare fotografie interpretată primeam şi mesajul pe care l-a scris şi cel care a făcut fotografia.

Am auzit şi ascultat atâtea păreri şi atâtea interpretări dar mai ales cred că am simţit prin intermediul fotografiilor şi prin această artă de a transmite fără a folosi cuvinte. Cuvintele sunt uneori de prisos şi concentrarea prea mare pe cuvinte poate duce la pierderea substanţei mesajului pe care dorim să îl transmitem. A fost un moment interesant din cadrul conferinţei care ne-a adus doza de sensibilitate de care aveam nevoie.

Teatrul de umbre
Atelierul de teatru de umbre a fost o surpriză pentru mine şi un moment de relaxare în acelaşi timp. Pe lângă plăcerea de a privi spectacolul propriu-zis, a fost şi un moment de conştientizare intensă a întregului proces de pregătire din spatele oricărui proiect derulat.

Dupa ce au fost martorii unui spectacol de teatru de umbre atent pregătit, participanţii au fost împărţiţi în două echipe şi puşi să îşi creeze propriul spectacol. Folosind hârtia şi foarfeca, sub dirijarea atentă a imaginaţiei, echipele au reuşit într-un timp destul de scurt să vină cu forme cât mai interesante şi cu o ideea de poveste a cărei fir a fost dat de frâul liber al imaginaţiei şi de lucrulul în echipă.

Pe lângă spectacolul frumos pe care ni l-au oferit ambele echipe, am privit în spatele rezultatului final şi am realizat câtă muncă este în spatele unui proiect, de orice tip ar fi el, cât de grea este coordonarea şi cât de important este lucrul în echipă pentru că de multe ori este nevoie de mai mult de două persoane pentru a pune cap la cap mai multe lucruri.

Teatrul de umbre arată cel mai frumos ideea derularii unui proiect: publicul ţintă nu vede decât rezultatul final (spectacolul în sine) însă rezultatul final trebuie sa fie încoronat de o coordonare perfecta şi de o comunicare perfectă între cei care fac parte din echipă.
La finalul acestei activităţi, cei implicaţi au fost rugaţi să ofere un feedback pentru ceea ce s-a întâmplat, ceea ce a fost cu atât mai interesant cu cât s-a vazut clar cum se contura ideea acestui joc din ceea ce participanţii au avut de zis.

Aceste două activităţi ai fost foarte interesante pentru ideile ce le promovau şi pentru ceea ce se ascundeau în spate.

Voi ce metode ale educaţiei non-formale aţi folosit în proiecte?

Articole asemanatoare: