În fiecare an, UNICEF publică un raport intitulat “Starea copiilor lumii“. În 2013 tema acestuia va fi una inedită şi de interes în rândul populaţiei: copiii cu dizabilităţi. Cu această ocazie este organizat un concurs de videoclipuri la care sunt invitaţi să participe tinerii până în 25 de ani din întreaga lume.
Tema
Cine poate participa ?
Oricine. Orice idee originală prezentată într-un mod unic şi creativ este binevenită. De asemenea, pot participa – chiar este de dorit – persoanele cu dizabilităţi care pot oferi o imagine reală, bazată pe experienţa proprie, ori care cunosc cazuri de copii cu probleme şi pot spune prin intermediul filmuleţului de ce sunt aceştia speciali.
Pentru a participa trebuie să creezi un videoclip cu durata de un minut pe tema “copii cu dizabilităţi”, care să prezinte însemnătatea pe care o are pentru tine expresia “It’s About Ability!”. Filmuleţul poate avea orice formă. De la dramă la comedie, ficţiune, documentar sau animaţie.
Un juriu format din specialişti şi tineri din lumea întreagă vor alege clipurile finaliste. Acestea vor fi postate pe site-ul oficial UNICEF şi dintre ele va fi ales căştigătorul care va fi proiectat în cadrul campaniei “Starea copiilor lumii”.
Pentru înscriere trebuie să încarci filmuleţul pe unul dintre site-urile: YouTube, Blip, Dailymotion sau Vimeo, apoi să trimiţi un e-mail la adresa unicef.youthvideocontest@gmail.com cu link-ul la care poate fi găsit videoclipul şi datele tale personale. Data limită de trimitere a clipului este 15 decembrie 2012.
Site oficial: www.unicef.org
Sursă foto: www.dinf.ne.jp