Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Cristina Chelaru On January - 15 - 2012

„Ce înseamnă cuvântul “motivaţie” ? Motivaţie = Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conştiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.”

Nu este doar o simplă definiţie de dicţionar – este o parte din testimonialul lui Marius, un tânăr rămas tetraplegic după un accident rutier suferit, dar pe care credinţa că „Dumnezeu a inventat medicina şi nu invers”, l-a mobilizat enorm în recuperare. Încrederea, dar şi Fundaţia Motivation Romania.

„Toate acestea (disperare, neputinţă, pesimism) aveau să schimbe radical odată cu ajungerea mea la centrul de recuperare Motivation . Ei bine, întâlnisem aici exact motivaţia de care aveam nevoie pentru a-mi atinge scopul, ţelul, şi anume acela de a merge din nou. Acest lucru a fost posibil datorita kinetoterapeuţilor pe care i-am cunoscut acolo şi cu care am avut ocazia să lucrez…”, scrie Marius pe site-ul Motivation Romania, alături de mulţi alţii cărora ong-ul le-a acordat un sprijin nesperat.

„Este alegerea fiecăruia de a da o şansă egală tuturor, aşa cum şi alţii ne-au dat fiecăruia dintre noi o şansă la viaţă, educaţie, prieteni, sănătate, etc. Alege să-i priveşti ca pe orice alt om care face faţă mai multor constrângeri! Alege să-i vezi ca fiind oameni care depăşesc, în alt fel, poate, dar cu succes, inventivitate şi multă voinţă, aceste constrângeri! Ei aleg în fiecare zi să creadă că sunt la fel ca toţi ceilalţi. Alege să fii alaturi de ei!” – este crezul care-i animă pe oamenii de la Motivation de mai bine de 15 ani încoace.

ISTORIC :

  • În 1993 a început producţia de scaune rulante, ca urmare a unui proiect al Federaţiei Internaționale a Crucii Roșii și al Motivation Charitable Trust din Marea Britanie. Proiectul urmărea producere de scaune rulante adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi din România. Fundaţia Motivation Romania a fost înregistrată legal în 1995.
  • Serviciile oferite acoperă o gamă largă de nevoi ale copiilor si adulţilor cu dizabilităţi, de la echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilităţi motorii, mobile casino la recuperare medicală şi instruire pentru viaţa independentă, alături de un instructor în fotoliu rulant.
  • Una din cele mai importante inițiative ale FMR fost aceea de a dezvolta servicii de îngrijire în comunitate pentru copiii cu dizabilități dezinstituționalizați. Astfel, începând cu ianuarie 2003, prin programul Impact, Motivation a transferat 37 de copii cu dizabilități din Centrul de Plasament Tâncăbeşti (Ilfov). Dintre aceștia, 27 trăiesc în cele trei case de tip familial Motivation, iar patru sunt găzduiți de familii de plasament din județul Ilfov.

MISIUNE, PROIECTE, INIŢIATIVE:

Transferând copiii din Centrul de Plasament, Motivation şi-a luat angajamentul de a le oferi familia şi căminul de care nu au avut parte înainte, precum şi îngrijirea şi serviciile de trai semi-independent sau asistat de care are nevoie fiecare copil. Aceasta înseamnă că serviciile nu se opresc atunci când copiii ajung la o anumita vârstă, ci trebuie să continue pentru întreaga lor viață.

Pentru aceşti copiii și tineri, Fundaţia a înființat un Centru de zi, unde ei au parte de servicii  de recuperare, un atelier de terapie ocupațională, o seră în care să poată lucra, iar unii dintre ei au fost integrați în școala de masă, unde beneficiază de ajutorul unui profesor de sprijin.

De asemenea, există şi un atelier de terapie ocupaţională care îi ajută pe tinerii cu dizabilităţi să îşi dezvolte abilităţile manuale, creativitatea. Aici ei realizeaza obiecte decorative din lut, ipsos, pastă fimo. A fost creat şi un atelier de hârtie manuala în care, folosind hârtia reciclată, copiii si tinerii realizează felicitări, rame de tablouri, agende.

În serele aflate în Bragadiru, aceşti copii şi tineri au şansa să dobâandeasca abilităţi de gradinărit. Legumele cultivate de ei sunt folosite în casele de tip familial.

Au fost dezvoltate, de asemenea, activităţi sociale de timp Online casino liber – sporturi adaptate Special Olympics şi excursii la tabăra de vară proprie de la Văratec, jud. Neamţ.

Serviciile Motivation Romania includ:

  • Prescriere de fotolii rulante personalizate pentru persoane cu dizabilităţi motorii.
  • Stagii de instruire pentru viaţa independentă a utilizatorilor de fotolii rulante – copii si adulţi.
  • Integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
  • Recuperare medicala – aceasta a dus la înfiinţarea Clinicii de Recuperare Medicala Motivation – a doua afacere socială înfiinţată de Motivation.
  • Servicii rezidenţiale de îngrijire şi educaţie a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi severe (retard, autism, Sindrom Down) dezinstitutionalizaţi.
  • Advocacy
  • Întreprinderea socială Motivation SRL (unitate protejată): distribuţie de scaune rulante personalizate, adaptări auto pentru persoane cu dizabilităţi motorii, consumabile medicale, tipografie, seră.
  • Sporturi adaptate pentru utilizatorii de fotolii rulante: în fiecare an, se organizează Competiţia de Înot Motivation-Vodafone, echipa participând la Maratonul de Înot de la Braşov.
  • Echipa de baschet in scaun rulant Motivation este membră a Federaţiei Române de Baschet din anul 2002.
  • În 2009, a fost organizat un turneu internaţional de tenis în scaun rulant, “Motivation Romania Open”.
  • Tot la capitolul „rezultate”, Motivation deţine titlul de câştigătoare a  medaliei de aur la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena 2011. De altfel, prin acest proiect, Motivation organizează şi asigură participarea la evenimente sportive a tinerilor cu dizabilităţi, în special a celor cu sindrom Down. În cadrul acestora, tineri joacă bocce, pentru o dezvoltare armonioasă, Motivation încercând  să întâmpine nevoia lor de integrare socială şi profesională, pentru a limita unul dintre cele mai dramatice efecte ale dizabilităţii – izolarea individului.

Cât priveşte voluntarii din comunitate, Fundaţia îi aşteaptă în continuare să se implice în activităţi educaţionale, ocupaţionale şi recreative alături de cei 27 de copii şi tineri din casele de tip familial ale Motivation:

  • realizarea unor obiecte decorative din lut, ipsos, pastă fimo în cadrul atelierului de terapie ocupaţională,
  • activităţi gospodareşti în casele de tip familial (plantat flori, curăţat grădina, gătit, etc.),
  • însoţirea copiilor şi tinerilor în plimbările în oraş, parc, la Grădina Zoologică, Grădina Botanică, muzee,
  • participarea la activităţi sportive alaturi de copii şi tineri cu dizabilităţi.

Practic, din 1995, Motivation Romania a readus speranţa într-o viaţă împlinită şi libertatea de mişcare unui număr de peste 5.400 de copii si adulţi cu dizabilităţi.

Articole asemanatoare:

2 Comentarii

  1. Este admirabil ceea ce fac voluntarii de la Motivation Romania. Ii salut cu respect.

Posteaza un comentariu