Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Anca Stefana On September - 22 - 2016

Pe 1 și 2 octombrie, la Sala Palatului din București, cei interesați să găsească un program de studiu în România sau în străinătate se pot întâlni cu reprezentanții a peste 90 de universități din 12 țări și pot afla mai multe despre opţiunile de carieră, discutând cu oamenii din echipele unora dintre cele mai apreciate branduri din România. Toate acestea participând la RIUF YouForum, eveniment organizat în cadrul RIUF – The Romanian International University Fair.

unnamed-4Pe lângă numeroasele universități prezente, la RIUF vizitatorii pot participa și la prima conferință dedicată dezvoltării personale și orientării în carieră a tinerilor de liceu și a studenților.

Printr-o structură dinamică care conține ateliere practice, sesiuni de discuții și peste 25 de prezentări ale programelor de studii oferite de universitățile și instituțiile educaționale prezente la RIUF, conferință RIUF YouForum a fost creată pentru a oferi suport celor care încă nu și-au găsit vocația sau care încă nu știu ce program de studiu să aleagă.

RIUF YouForum le va oferi ocazia celor prezenți să discute cu peste 45 de invitați din țară și din străinătate printre care și: Sebastian Olar (Former Creative Director UNTOLD), Vlad Craioveanu (IMPACT HUB), Ligia Deca (Consilier de Stat – Departamentul Educație și Cercetare), Iulian Văcărean (Femei pe Mătăsari), Andrei Stamatian (Prim Vicepreşedinte CEC Bank) și Marta Popescu (fotograf).

În ceea ce privește partea practică a conferinței RIUF YouForum, atelierele propuse introduc tinerii în domenii precum medicină, IT&C, artă, business sau antreprenoriat, urmărind interacțiunea acestora cu specialiști din domeniu și experimentarea laturii profesionale de care sunt interesați. „How art you today?”, „Învață să vinzi folosind cele mai potrivite cuvinte”, „Cum să îți construiești un CV creativ?”, „ABC-ul medicii. Ce înseamnă să fii medic cu adevărat?”, „De la 0 la 1. Cum decolezi?” și „Turismul pe înțelesul tuturor” sunt atelierele practice din cadrul RIUF Youforum, care urmăresc să ofere participanților o experiență unică prin intermediul căreia aceștia pot afla dacă se identifică sau nu cu domeniul lor de interes.

În plus, conferința cuprinde și peste 25 de prezentări ale universităților și instituțiilor educaționale prezente la RIUF-The Romanian International University Fair, printre care și: Studying Criminology and Criminal Psychology, Studying Computing, Engineering and Science in the UK, Study Hospitality Management in Switzerland, Studying at Radboud University.

Cei interesați pot afla mai multe informații pe www.riuf.ro. Înregistrarea pe site le permite acestora accesul pe toata durata târgului din 1-2 octombrie, inclusiv la conferința RIUF YouForum.

Iar cei care nu pot ajunge la RIUF București, pe 1-2 octombrie, la Sala Palatului, mai au o șansă să participe pe 4 octombrie la RIUF Iași sau pe 6 octombrie la ediția RIUF din Timișoara.

Articole asemanatoare:

Categorii: Diverse

Posteaza un comentariu