Bucureștiul se pregătește pentru o nouă ediție RIUF, ce va avea loc anul acesta pe 4 și 5 octombrie, la Sala Palatului. Tinerii care aleg să participe la cel mai mare târg de universități din România și Estul Europei vor avea ocazia să afle o mulțime de noutăți legate de procesul de admitere la facultățile din străinătate, taxele de școlarizare si ajutoarele financiare oferite.
Fie că mergeți la această ediție RIUF în calitate de vizitator, fie că ați decis să luați parte activ devenind voluntari, avem pentru voi ultimele detalii legate de cel mai hot eveniment al anului în materie de studiile universitare din străinătate.
Din interviul cu Cezara Gheorghe, PR & Marketing Officer la Educativa (asociația care organizează RIUF), puteți afla cum reușesc elevii români să cucerească universitățile străine și cum vă poate ajuta participarea la târg în viitorul vostru profesional și academic.
– Ce noutăți aduce RIUF 2014 față de edițiile anterioare?
În fiecare nouă ediție a RIUF ne propunem să facem ceva diferit, astfel încât să facem lucrurile să funcționeze și mai bine, iar experiența vizitatorilor și a expozanților deopotrivă să fie una productivă și interesantă în același timp. Anul acesta, ne-am concentrat foarte mult pe a aduce expozanți cât mai diversificați, pentru a transforma târgul într-un eveniment educațional complet. Astfel, vizitatorii vor putea găsi la târg, pe lângă universități din România și din străinătate, școli de limbi străine și asociații studențești, cu o ofertă largă de oportunități de voluntariat.
De asemenea, în acest an, alături de consilierea educațională gratuită oferită la fiecare ediție, partea de consiliere în carieră este destul de bine reprezentată. Ne dorim ca participanții să primească răspunsuri la întrebările lor, astfel încât ei să poată să înceapă să își facă planul pe mai departe încă de la RIUF.
– Care este oferta educațională pentru participanți și care sunt cele mai așteptate activități de la această nouă ediție?
În București, vor fi prezente peste 50 de universități din România și din străinătate. Dintre universitățile internaționale, țară cea mai bine reprezentată este Marea Britanie, urmată de Danemarca și Olanda. De altfel, acestea sunt și țările spre care se îndreaptă cei mai mulți dintre tinerii români. Lista expozanților se găsește pe site-ul RIUF. Astfel, participanții vor avea la dispoziție o ofertă de sute de programe de licență și de masterat, în diverse domenii de interes (business, management, marketing, comunicare, design, inginerie, științe medicale etc.).
Ca în fiecare an, vom avea seminarii și prezentări ținute de reprezentanții universităților, dar și de către consilierii educaționali. Participanții vor putea să afle mai multe detalii despre sistemele de învățământ universitar din diferite țări, vor afla cum pot fi acceptați la universitățile de top din Europa sau vor descoperi cum pot să devină studenți în Statele Unite.
Aceste prezentări au atras întotdeauna vizitatorii, pentru că pot afla informații mult mai detaliate direct de la reprezentanții universităților și pot primi răspunsuri la întrebările lor. Înscrierea pentru aceste prezentări se face, în limita locurilor disponibile, numai după completarea formularului de înregistrare.
– Cum îi poate ajuta participarea la târg pe elevii indeciși in privința alegerii universității sau a carierei de urmat?
RIUF este un eveniment construit pe oportunitatea de a dialoga și de a interacționa cu reprezentanții universităților prezente la târg. Acest lucru presupune o informare mai în profunzime decât cea pe care ți-o oferă o pagină de internet sau un pliant. De asemenea, poate în discuția cu un expozant, afli ceva ce nici măcar nu te-ai gândit să întrebi. RIUF creează contextul în care participanții să primească răspunsuri la întrebările lor, dar și în care pot să descopere lucruri noi. Acest lucru, alături de prezentările și seminariile ținute în cadrul evenimentului, pot clarifica imaginea pe care un elev o are despre studiile în străinătate.
În ceea ce privește alegerea carierei de urmat, un rol foarte important îl joacă consilierii educaționali și de orientare în carieră. Cu ajutorul lor, vizitatorii își pot face o idee despre ceea ce ar fi cel mai potrivit pentru ei.
De asemenea, cei care se înscriu pe site vor primi, după târg, o ofertă personalizată de studii pe baza intereselor sale (țări, domenii).
– Există posibilitatea ca elevii români să primească burse sau ajutor financiar pe loc?
Fiecare universitate are propriul său sistem de finanțare și de oferire de burse. Participanții la eveniment vor putea afla despre care sunt sursele de finanțare disponibile atât de la standurile universităților, cât și de la consilierii educaționali prezenți la târg. Cel mai bine ar fi ca vizitatorii să se intereseze înainte de târg despre care ar fi bursele disponibile la universitățile pe care le au în minte, iar apoi să discute despre aceste lucruri cu reprezentații veniți la eveniment.
– Aveți deja experiența celor 14 ediții de târg. Ce au special elevii români astfel încât reușesc să capteze interesul atâtor universități străine?
Cred că la întrebarea aceasta, cel mai bine ar fi să ofer câteva răspunsuri din partea universităților:
Studenții români sunt bine pregătiți, dedicați și cu abilități foarte bune de limba engleză – instituțiile care aleg elevi din România nu vor fi dezamăgite.”
– University of Greenwich
Excepționali, talentați, inteligenți și inovativi. Pasionați, conștiincioși și brilianți… în acest mod am defini studenții din România! Vă mulțumesc pentru faptul că ați devenit o parte atât de importantă din comunitatea noastră de studenți!”
– Ulster Business School
Peste 10000 de vizitatori sunt așteptați să participe la ediția din această toamnă a RIUF. Evenimentul va avea loc pe 4-5 octombrie la București, 7 octombrie la Timișoara și 9 octombrie la Iași.
Vă puteți înscrie pentru unul dintre cele 3 orașe, completând acest formular.