Asociația Voluntari pentru Idei și Proiecte a pornit în căutarea celor mai buni studenți din țară. Proiectul „Studentul Anului” a ajuns la cea de-a XI-a ediție și își propune, ca de fiecare dată, să creeze o legătură între mediul universitar și mediul de business. Astfel, studenții sunt încurajați nu doar să-și descopere limitele, ci și să le depășească. VIP le oferă un cadru ce implică specialiști din domeniile care îi pasionează și ocazia de a demonstra că pot avea performanțe într-un context diferit de cel universitar.
Înscrierile în concurs se desfășoară în perioada 27 Martie – 4 Mai. Cele cinci categorii ale proiectului sunt Arhitectură, Drept, Economie, Jurnalism & Comunicare și Medicină. Participanții trebuie să convingă juriul nu doar prin activitatea lor academică și extracurriculară, dar și prin capacitatea de a soluționa unele probleme din domeniul lor de activitate.
Iată cine sunt cei care provoacă studenții și temele de concurs pe care le-au propus:
- KPMG (Drept): Propuneri legislative pentru stimularea cercetării și inovării în România.
- Capital Partners (Economie): Impactul reducerii programului de achiziție de active a FED-ului în SUA asupra piețelor emergente. Impactul asupra economiei Românești.
- Starcom (Jurnalism și Comunicare): Campaniile sociale în România: bariere, oportunități și rezultate.
- Actavis și Sindan Pharma (Medicină):
- Westfourth Architecture, WestGroup Architecture și Architect Service (Arhitectură): Centru expozițional artă modernă, creație contemporană – vestimentație, carte, artă.
În competiție se pot înscrie studenții cu cetățenie română, înscriși la zi sau masteranzi la o facultate de profilul categoriilor menționate. De asemenea, pot participa și studenții care, deși înscriși la o facultate din România, beneficiază de o bursă Erasmus, dar numai în cazul în care pot fi prezenți la Gala de Premiere care va avea loc pe data de 21 Mai.
Cei mai buni studenți vor intra în posesia unor premii bănești în valoare de 1500 de euro, 500 euro și, respectiv, 300 euro pentru primele trei poziții, la fiecare categorie de specialitate. La acestea, se adaugă internship-uri, trofeul „Studentul Anului”, diploma și alte premii personalizate oferite de fiecare companie.
Proiectul „Studentul Anului” îndeamnă tinerii să se implice nu doar pentru premiile oferite, dar și pentru a a intra în competiție cu cei mai buni studenți și pentru a primi recunoașterea de a fi cel mai bun în domeniul în care vor profesa. Vor cunoaște oameni de renume în domeniu și vor participa la o Gală unde elita se va îmbina cu eleganța și rafinamentul.
Dacă v-am trezit curiozitatea și vreți să aflați mai multe detalii, puteți intra pe site-ul proiectului http://studentulanului.ro/.