În ultimii ani, am avut bucuria ca realizări ale culturii româneşti să fie recunoscute şi premiate la nivel internaţional. A fost deseori vorba despre un succes al cinematografiei, dar și spectacolele de teatru au cunoscut aprecierea, fiind jucate pe scene europene prestigioase. Să ne gândim doar că piesele Cântăreața Cheală și Lecția ale lui Eugene Ionescu se joacă neîntrerupt de jumătate de secol, pe scena Teatrului La Huchette din Paris.
Atunci când stai însă în fața unui regizor de teatru din America care vine în București, atrasă de mesajul și forța dramaturgiei românești contemporane, te simți parcă și mai mândru de aceste succese.
Hannah Wolf este un regizor de teatru din Alaska, venită în România cu o bursă Fulbright. În ciuda dezavantajelor materiale, a decis să-și urmeze visul de a avea o carieră în teatru. Pe viitor, Hannah dorește, printre altele, să promoveze teatrul românesc pe scenele din New York. O parte din piesele regizate de ea se joacă în prezent și la București și Bacău.
Hannah, povestește-ne mai multe despre studiile și experiența ta profesională.
Am crescut în Juneau, Alaska, așadar am fost implicată în Perseverance Theatre (singurul teatru profesional din Alaska) de la o vârstă fragedă. Am petrecut un an în Franța în timpul liceului, într-un schimb de studenți, eveniment care mi-a deschis ochii în ceea ce privește importanța de a călători peste granițe și de a deveni cetățean global. Am urmat apoi cursurile Universității Western Washington, timp în care mi-am dezvoltat pasiunea și atracția pentru o carieră în teatru. Acolo, m-am specializat în Arte Teatrale, cu accent pe regie și actorie și am început drumul pentru a transforma această pasiune într-o carieră. Mulți oameni consideră teatrul un hobby deoarece nu este bine plătit și nu oferă stabilitate, dar în timpul universității am învățat că teatrul este singurul lucru pe care doresc să-l fac și am decis să-mi urmez visul. După absolvire, m-am întors la Juneau și am petrecut doi ani lucrând la Perseverance Theatre, la birou și pe scenă. Astfel, am ajuns să mă mut la New York în 2011 și să-mi desfășor activitatea la Vineyard Theatre (un teatru în afara Broadway-ului) timp de doi ani, în special în cadrul departamentele literar și educațional. M-am implicat în comunitatea care dezvolta piesele de acolo, colaborând cu dramaturgii pentru a pune în scenă noile lor piese. Am făcut și cursuri de teatru de improvizaţie la SITI Company și la Lincoln Center Directors Lab.
Ce te-a determinat să alegi o carieră în teatru?
Este o zicală în teatru care mi-a fost repetată de foarte multe ori la începutul carierei: „Dacă tu crezi că poți face orice altceva, atunci alege să faci acel lucru”. Am încercat multe alte activități (naturalist pe o navă care supraveghea balene, un post în industria producătoare de bere și unul de asistentă personală), dar n-am putut sta departe de scenă. Este o carieră plină de provocări, cu siguranță, dar îmbin pasiunea cu munca și pentru asta sunt recunoscătoare zi de zi.
Unul dintre spectacolele tale recente este inspirat din poezia lui Mihai Eminescu – Călin (file din poveste). Ne poți spune mai multe despre acest proiect?
Am fost abordată de regizorul Horia Suru să scriu un scenariu inspirat din Wunschkonzert de Franz Xaver Kroetz, un spectacol complet tăcut susținut de o singură femeie. Am colaborat la esența scenariului, o femeie singură și viața ei în spatele ușilor închise. Horia s-a inspirat și din poezia românească scrisă de Mihai Eminescu, Călin (file din poveste), pe care a întrețesut-o în spectacol. A fost o experiență extraordinară și sunt foarte fericită cu rezultatul final. Toată lumea ar trebui să meargă la Bacău să vadă piesa.
De ce ai ales România în locul altei destinații?
Lucram în biroul literar al Vineyard Theatre din New York, unde citeam scenarii noi și am dat peste o carte cu piese noi scrise de dramaturgi români. Ador să lucrez la dezvoltarea de piese noi alături de dramaturgi, fac acest lucru de cel puțin șase ani de-acum și am fost uimită de valoarea lucrărilor acestor scriitori români. Deși activitatea lor nu este sprijinită îndeajuns de către teatrele din România, aceștia perseverează, creând texte noi care sunt oneste, energice și cer să se facă auzite. Am venit aici pentru a lucra cu acești oameni care au un mesaj foarte puternic de transmis și care nu se tem să îl transmită.
Experiența ta în România se ridică la nivelul așteptărilor tale sau este diferită?
Am trăit în străinătate în trecut și mi-am învățat lecția în ceea ce privește așteptările legate de o altă țară (când locuiam în Franța am fost teribil de dezamăgită că nu purta toată lumea beretă mereu). Ca să fiu sinceră în totalitate, am venit aici cu temeri legate de câinii vagabonzi, șoferii de taxi și cu frica de a nu fi spionată, dar frumusețea burselor Fulbright este că îți oferă suficient timp să spargi stereotipurile și să înveți singur. România continuă să mă uimească, în cel mai bun mod posibil.
Tema blogului nostru este voluntariatul. Te implici în activități non-profit?
O mare parte din munca mea în teatru este voluntară, fie pentru propriile mele proiecte (pentru care rareori sunt plătită) sau pentru teatre non-profit (unde sunt remunerată modic). Am fost în juriu la competiția Piese de 10 minute La Școala Godot, oferind studenților timpul și expertiza mea. Sunt o susținătoare înfocată a voluntariatului, în orice domeniu. Consider că trebuie să-ți susții comunitatea și publicul și mai cred că atunci când contribui, în orice fel cu putință, creezi un ciclu al dăruirii. De asemenea, voluntariatul scoate oamenii din propria carapace, îi determină să se integreze în comunități noi și să cunoască persoane noi, chiar dacă sunt din același domeniu în care studiază sau muncesc.
Ce planuri ai pentru viitor?
Regizez un spectacol în Alaska în vara aceasta, apoi mă voi întoarce în New York din toamnă. În ceea ce privește viitorul, toată lumea este a mea. Mai stau încă pe gânduri în legătură cu înscrierea la master și sunt foarte nerăbdătoare să testez pe piața americană stilul românesc de a face teatru. De asemenea, voi realiza o Săptămână Românească la New York în toamnă, unde voi prezenta o parte din munca dramaturgilor cu care am lucrat aici. Sunt și în faza preliminară a dezvoltării unor noi serii web, demarate în România, astfel incât sunt șanse destul de mari să mă întorc.
Un sfat pentru cei care doresc să studieze în afară.
Nu mai sta pe gânduri! Trăim vremuri în care naționalismul este în ascensiune, iar guvernele își închid granițele. Studiul în străinătate îi determină pe oameni să comunice și să-și împărtășească ideile și cultura la nivel personal, creând în acest mod legături mai strânse dincolo de frontiere, lucru atât de necesar în aceste timpuri înspăimântătoare. Am locuit și am studiat în străinătate de trei ori până acum și recomand oricui acest gen de experiență. Te învață să fii deschis, să asculți și să poți să reziști chiar și în condiții vitrege.
Un mesaj de încheiere pentru cititorii noștri.
Voi avea câteva spectacole în București, în luna mai. Veniți la WASP (detalii pe www.waspstudios.wordpress.com), pe 9 și 10 mai. Veți avea ocazia să vedeți o piesă improvizată, parte a unui proiect internațional. De asemenea, pe 13 mai, vor fi la Teatrul Mic noi piese americane și românești.
Dacă v-a plăcut interviul de astăzi, o puteți urmări pe Hannah și pe blogul ei personal www.hannahjwolf.com.
