Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On November - 26 - 2013

Pe data de 14 noiembrie 2013, avea loc Gala de Premiere a celui mai mare proiect de implicare socială –  Let’s Do It, Romania! – varianta clujeană. Într-o atmosferă destinsă, încărcată de vorbe frumoase, nominalizări, aprecieri şi recunoştinţe, erau prezenţi toţi cei care au contribuit la făurirea rezultatelor: echipa de organizare, voluntari, reprezentanţi ai companiilor, profesori, elevi, trimişi din partea primăriilor respectiv  delegaţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

166622_175450472496348_4659700_nLa a doua masă din partea stângă, o doamnă îmbrăcată cu un sacou în carouri urmărea atent desfăşurarea evenimentului, făcând notificări de fiecare dată când prezentatorii aveau omisiuni. Ştia cu precizie cine este în sală şi privind-o, aveai impresia că ori vine din partea unei şcoli în calitate de dascăl ori reprezintă o companie şi a fost atât de aproape de organizatori, încât cunoaşte pe toată lumea ce-a fost invitată. Câteva momente mai târziu, în timpul decernării diplomelor pentru cei care au făcut posibil acest proiect în judeţul Cluj, aflu cu mirare că doamna Elisabeta Ardevan este de fapt voluntara cu vechime a echipei, fiind implicată încă din anul 2010. Buni Tuca, aşa cum o alintă toată lumea, este un om care te cucereşte din prima. După ce am urmărit-o în cadrul discursului pe care l-a ţinut, mi-am exprimat intenţia de a o cunoaşte mai bine şi de a-i propune un interviu pentru Blogunteer.ro.

Bunicuţa din mijlocul voluntarilor

Buni Tuca a lucrat la Carbochim peste 30 de ani. Este de profesie inginer mecanic, absolventă a Universităţii Tehnice din Cluj. Timp de 12 ani a lucrat la serviciul mecano-energetic şi apoi aproape 19 de ani la aceeaşi societate a răspuns de protecţia muncii şi a mediului. Din primăvara anului 2010 se află în pensie, dar spune că este tot atât de activă, poate uneori mai activă ca atunci când mergea la serviciu. Cu mult timp înainte de pensionare şi-a găsit o activitate suplimentară pe care o desfaşoară şi în prezent. Este vorba de asigurările obligatorii, maşini, case, asigurări în general.

Dar lucrând aproape nouăsprezece ani în domeniul protecţiei muncii, afirmă că s-a îndrăgostit de mediu şi observă mergând pe stradă unele situatii neconforme pentru societatea noastră. Cum ştie de cine aparţin, nu-i este greu să dea un telefon sau să facă o sesizare scrisă instituţiei care trebuie să rezolve problema.

Cariera de “cetăţean implicat” a început-o încă de pe vremea în care era angajată. Înainte de anul 2000, a activat ca voluntar în cadrul organizaţiei PRO VOBIS timp de trei ani. Şi-a ales atunci pentru monitorizare 4 străzi, şi anume traseul pe care îl parcurgea pe jos de acasă şi până la locul de muncă. Lunar completa câte un chestionar pentru fiecare stradă (ex: dacă sunt gropi, dacă strada e nemăturată ori apar gunoaie aruncate la întâmplare, deşeuri din demolări, recipienţi stradali colmataţi, câini maidanezi). Acest chestionar era predat ulterior la sediul societăţii, care atunci era în Piaţa Mihai Viteazul, din Cluj-Napoca.

Despre proiectul Let’s Do It, Romania! a aflat chiar curând după pensionare, în primăvara lui 2010, şi – cum tot a făcut voluntariat la PRO VOBIS – fără să întrebe pe nimeni din familie, a completat chestionarul pe care l-a primit într-un email de promovare a proiectului. Clujul a fost un judeţ pilot la vremea respectivă, iar acţiunea s-a desfăşurat în 22 mai 2010. A rămas alături de echipă din acel moment şi spune că s-a bucurat de prezenţa fiecărei generaţii de voluntari cu care a lucrat. S-a mai implicat între timp şi în alte acţiuni cetăţeneşti, din proprie iniţiativă, pentru diferite obiective şi ca un bun cetăţean consideră asemenea  acţiuni drept fireşti şi bine-venite.

Despre momentul în care a primit răspunsul la email-ul trimis, vorbeşte cu emoţie: “Am primit un mesaj pe adresa de e-mail, prin care eram invitată la prima şedinţă “Let’s Do It, Romania!” pentru organizarea proiectului pilot la Cluj. Coordonatorul din acel an a fost foarte mirat când a aflat câţi ani am. Replica lui a fost că nu se aştepta ca cineva peste 40 de ani să reacţioneze la această iniţiativă. Şi dintre toţi cei de atunci, doar eu am rămas pe baricadă în echipa de implementare a proiectului.”

Privind retrospectiv la cei 4 ani consecutivi de implicare, Buni Tuca povesteşte: “Anul acesta a fost al IV-lea an de LDIR. Mi-a plăcut foarte mult la acest proiect ideea de a avea şi a păstra o ţară mai curată. De asemenea, mi-a plăcut echipa, mult mai tânără decât mine, echipă care se bucură de prezenţa mea în această acţiune. Participarea nu era uşoară, mai ales pentru cei care lucrau şi erau şi studenţi, dar împreună am reuşit.” 

Având în vedere că a lucrat până acum cot la cot cu voluntari care-i puteau fi nepoţi, am întrebat-o cum ar putea fi 38915_131990696842326_5018128_nmotivată tânăra generaţie astfel încât să dezvolte o atitudine mai responsabilă faţă de mediul înconjurător. Mi-a spus că după revoluţie, lumea din ţara noastră a putut să călătorească mai uşor prin ţările Europei. Mulţi dintre participanţii proiectului sunt tineri care au putut să vadă diferenţa şi să-şi pună întrebarea “De ce acolo se poate  şi la noi nu?”. Continuă, spunând că acest entuziasm, folositor tuturor în cel mai înalt grad, trebuie susţinut şi dezvoltat. Crede că ar exista mai multe căi prin care îndeosebi tinerii, garanţia viitorului, ar putea fi mai bine motivaţi pentru o asemenea atitudine activă. Una dintre căi ţine de accentuarea educaţiei ecologice în şcoală. O alta ar putea apărea prin susţinerea acestor idei de către mass-media, încă prea puţin interesata şi prea sceptică faţă de actele de voluntariate cetăţeneşti.

Dac-ar fi Ministrul Mediul şi Schimbărilor Climatice

…ar solicita televiziunilor şi studiourilor radio să desfăşoare programe de educaţie ecologică, măcar o oră pe săptămână. Ar cere şi presei scrise o atitudine mai responsabilă privitoare la mediu – căci asemenea acţiuni sunt trecute cu vederea ori chiar denigrate. De asemenea, s-ar strădui ca implicarea voluntarilor de acest fel să fie popularizată, cunoscută şi apreciată în societate.

În ceea ce priveşte implicarea într-o măsură mai mare a persoanelor aflate în pensie, Buni Tuca spune că această atragere  se poate face prin iniţiativele celorlalţi, îndeosebi ale persoanelor inactive în societate. Crede că acestea din urmă, odată ce s-au decis la un program de voluntariat, ar trebui să-şi popularizeze obiectivele, să-i invite pe cât mai mulţi pensionari să se implice. Pensionarii au impresia că nimeni nu mai are nevoie de ei, iar o atitudine cooperantă, însoţită de respect din partea celorlalţi, i-ar putea motiva. Aici pot juca un rol important bisericile, parohiile, dar şi cluburile de pensionari ori alte asociaţii cetăţeneşti.

Voluntariatul reprezintă pentru Buni Tuca felul său de a se simţi folositoare societăţii, de a contribui la crearea unei ţări mai frumoase şi mai curate. Simte că în acest fel îi ajută pe toţi să aibă un viitor mai bun – inclusiv pe nepoţelul dumneaei, un omuleţ care se poate mândri cu un adevărat model de urmat.

_DSC0084

Ce spun colegii de proiect?

După ce am aflat de la doamna Elisabeta că a participat la fiecare întâlnire de proiect, chiar dacă s-a ţinut într-o cafenea sau un club, i-am întrebat pe colegii dânsei cu privire la felul în care îi percep devotamentul şi implicarea în organizare. Astfel, am putut afla următoarele lucruri:

Marius Cobârzan – coordonator Let’s Do It, Cluj!

” Pe Buni Tuca am cunoscut-o ca Mama Tuca în 2010, atunci când se pregătea prima ediţie “Let’s Do It, Romania!”şi era omniprezentă la punctele de informare. Foarte activă şi în acea perioadă, a ajuns să fie unul dintre cei mai implicaţi voluntari din echipa de organizare în 2013.  În ceea ce priveşte experienţa de a fi coleg într-un proiect de voluntariat cu Buni Tuca, aş putea spune că e unică. Te uiţi la ea şi te gândeşti ce exemplu fain este atât pentru tineri cât şi pentru persoanele de vârsta ei. Cu toate că a trecut de 60 ani, cred că se simte ca la 30 (cel puţin aşa vedem noi din exterior).

Trebuie să spun că de fiecare dată când apar discuţii în contradictoriu în echipă sau conflicte, cred că e singura care, dacă intervine, toata lumea tace. Personal, am un respect foarte mare pentru Buni Tuca şi de multe ori când povestim sau când văd feedback-ul imediat la email-urile trimise către toţi colegii, îmi aduc aminte de “Omul frumos” al lui Dan Puric. Pur şi simplu, ne dă o lecţie de viaţă şi nu ne permite să intrăm în conflicte puerile atunci când nu e cazul.”

Sorin Bîrceanu – responsabil fundraising Let’s Do It, Cluj!

“Domna Elisabeta este matură în gândire şi acţiune, un voluntar LDIR responsabil, consecvent, serios, este un român căruia îi pasă de ţară, foarte implicată, nu numai emoţional, ci şi atitudinal, pentru că îi pasă de natură, de oameni, de viitor şi de frumos. Din punctul meu de vedere, este/poate fi un adevărat lider de opinie pentru oamenii de vârsta dumneaei şi de condiţia socială (mă refer la pensionari), deoarece ştie ce spune, lucrând într-un loc care a avut legătura cu mediul înconjurător şi are experienţă, fiindcă s-a implicat activ în proiect de la început, fără prejudecăţi, şi mai ales cu curaj faţă de problemele mediului. Cred că doamna Elisabeta este punctul de echilibru, care n-ar trebui să lipsească din niciun ONG sau proiect social. “

Mara Pogângeanu – responsabil instituţii de învăţământ Let’s Do It, Cluj!

“Ce pot să spun despre Buni Tuca…ea este o femeie plină de viaţă cu care îţi face plăcere să lucrezi, în dicţionarul dumneaei nu se regăseşte cuvântul “Nu” , ştie să susţină moral echipa din care face parte şi este întotdeauna dispusă să sară în ajutorul cuiva.”

Farmecul unei bunici

Chiar dacă doamna Elisabeta a atins vârsta de pensionare, în urmă cu câţiva ani, e de ajuns să stai câteva minute cu dânsa, pentru a-ţi da seama că e condusă de o energie fantastică. Trimite email-uri seara târziu, scrie feedback, are cont de Facebook, participă la proteste, are grijă de nepoţel atunci când e cu dânsa, organizează agenda soţului, care este profesor de istorie şi se plimbă pe la enoriaşi pentru a strânge contribuţiile. Cu o asemenea persoană în preajmă, nu poţi decât să-ţi doreşti să aibă parte de cât mai multă sănătate pentru a continua să inspire tinerii din jur. Fiindcă doamna Ardevan, înainte de a fi Buni Tuca, e un voluntar cu care ţi-e mai mare dragul să povesteşti.

Articole asemanatoare: