Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On June - 15 - 2013

Cântă în trupa Voltaj din anul 1998, are apartenenţe ardeleneşti fiind născut în Cluj-Napoca, s-a mutat în Bucureşti în cel de-al treilea an de facultate, absolvind Academia de Studii Economice şi a fost mereu un elev care a pus preţ pe matematică. N-a cunoscut pe nimeni când a ajuns în capitală, prima descoperire mai profundă a oraşului a fost reprezentată de plimbarea pe Bulevardul Magheru, dar a muncit atât de mult, încât în ziua de astăzi piesele pe care le cântă cu o jovialitate unică au ajuns pe buzele tuturor.

Nu reprezintă doar una dintre figurile cele mai cunoscute din lumea muzicală. E o persoană care se implică, pune suflet şi îşi doreşte ca România să fie “Mai sus de locul 2”, după cum spun şi versurile unui cântec. S-a alăturat mai multor cauze, a fost unul dintre Ambasadorii Anului European al Voluntariatului în România (2011) şi a răspuns invitaţiei  noastre de a ne acorda un interviu, într-un timp foarte scurt. Îţi face plăcere să-l asculţi, să-i urmăreşti parcursul profesional, dar mai ales să te bucuri de valorile pe care le transmite. Întâi de toate, e un ambasador al optimismului şi al perseverenţei, iar astăzi avem plăcerea să discutăm despre nimeni altul decât solistul trupei Voltaj – Călin Goia.

untitled

Dacă până ieri îl cunoşteaţi pe solistul Călin Goia, astăzi vă facem cunoştinţă cu voluntarul.

Să ne imaginăm că publicul şi familia s-ar aduna la sfat pentru a-i face o caracterizare omului şi vedetei Călin Goia. Care ar putea să fie rezultatul discuţiei?

Fiind vorba de familie şi publicul meu, sigur ar fi o caracterizare subiectivă :). Ar spune că sunt băiat bun, în mare :).

Ce-şi dorea copilul Călin să ajungă ajungă adultul Călin în viaţă? I s-au îndeplinit visele?

Da, mi s-au împlinit. Chiar dacă atunci când eram foarte mic, îmi doream să fiu poliţist :))…când am mai crescut, mi-am dorit cel mai mult să pot să-mi câştig existenţa făcând ce îmi place, adică muzică.

Au fost anii petrecuţi în Cluj-Napoca marcaţi de activităţi de voluntariat? Dacă da, despre ce fel de activităţi vorbim?

Pe vremea lui Ceauşescu culegeam mere şi cartofi, dar era ceva forţat, chiar dacă se numea voluntariat. Apoi, am mai avut tot felul de acţiuni civice de genul: strâns gunoaie, săpat grădinile din faţa blocului, cules de plante medicinale.

Colaj1

Ce fel de cauze sociale v-au atras atenţia de-a lungul anilor?

Cam toate au fost legate de copii, fie ca aveau probleme financiare, de sănătate sau de integrare în societate. Au mai fost şi lucruri legate de familie, spre exemplu, familii care nu aveau unde să locuiască şi pentru care, alături de o fundaţie, am ajutat la construirea unor case. La fel s-a întâmplat şi în urma inundaţiilor de acum câţiva ani, am avut nişte spectacole caritabile în scopul strângerii de fonduri pentru sinistraţi. M-am implicat în campania ” Vreau în clasa 9-a “, sponsorizând un copil de la ţară ca să-şi poată continua studiile. E absolvent acum şi încă mai ţinem legătura.

Ce a însemnat să fiţi Ambasador al Anului European al Voluntariatului?

Mi-am însuşit cu mândrie acest titlu şi am îmbrăţişat cu drag ideea, sperând că voi orienta atenţia publicului meu spre activitatea de voluntariat.

Aveţi vreuna sau mai multe organizaţii apropiate, pe care să le sprijiniţi?

Da: World Vision şi Habitat for Humanity.

Ce puteţi să-mi spuneţi despre colaborarea cu ? Cum a fost să-i inspiraţi pe tineri din postura de mentor?

E un proiect venit din partea unor oameni deosebiţi, care mi-a plăcut încă de la început foarte tare. Toţi avem nevoie din când în cand de nişte sfaturi din partea unor oameni cu mai multă experienţă. Sper că au fost de folos sfaturile şi ideile mele.

Care sunt aspectele de care ar trebui să ţină cont fiecare tânăr în ziua de azi pentru a-şi construi un parcurs profesional deosebit?

Cred că trebuie să realizeze în primul rând, că nimic nu se realizează uşor şi că e nevoie de multă muncă pentru îndeplinirea oricărui vis. În al doilea rând, trebuie să ai un sistem de valori pozitive de la care să nu te abaţi.

Cum pot fi motivaţi tinerii în ziua de azi? Ce mesaje încercaţi să transmiteţi prin intermediul pieselor scrise?

Noi încercăm să insuflăm mult optimism, cred că e nevoie în România de azi. E important să ai incredere în tine şi să nu renunţi uşor, la primul obstacol întâlnit. E important să crezi că poţi să-l depăşeşti!

Ce exemple doriţi să le transmiteţi copiilor pe partea de implicare civică?

Sunt încântat că în şcoli au început tot felul de programe de educaţie civică. Spre deosebire de generaţia noastră, cei care cresc acum au acces la informaţie, sunt educaţi în direcţia responsabilităţii civice şi eu am încredere că acest lucru se va vedea în viitor şi la noi în România. Vreau să văd tot mai multe acţiuni de reciclare, de strângere de gunoaie, de plantări ş. a. m. d.

Dacă România ar fi o ţară de 19 milioane de voluntari (desigur, nu full-time), atunci cum ar arăta viitorul cetăţenilor săi?

Cu siguranţă ar fi unul foarte frumos. Eu am un respect deosebit pentru cultura şi educaţia japoneză. Uitaţi-vă cum se ajută între ei şi cum se implică în tot ceea ce înseamnă mediul înconjurător. Şi de aceea sunt aşa sus ca civilizaţie.

Colaj2

Cea mai emoţionantă amintire din această sferă, este…

Nu e neapărat cea mai emoţionantă…Am plantat în Ţara lui Andrei, pe centura Ploieştiului o mică pădure. De fiecare dată, când trec pe acolo mă uit cu mândrie la copăceii care cresc, şi cresc…şi zâmbesc, îmi dau o stare de bine.

 

Surse foto/informaţii:

https://www.facebook.com/VoltajOfficial

http://www.voltaj.ro

http://www.taraluiandrei.ro/

http://www.voluntariat.ro

www.blog.worldvision.ro

http://www.habitatcluj.ro/

 

Articole asemanatoare:

Un comentariu

  1. […] Nu mai am nicio timiditate în a contacta personalităţi pentru a realiza interviuri (pentru detalii vezi aici şi aici); […]

Posteaza un comentariu