Odată cu 2 aprilie – Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului -, debutează, în fiecare an, o lună întreagă de evenimente și manifestări dedicate înțelegerii unei tulburări ce afectează, deja, alarmant de multe persoane – 1 din 100, conform statisticilor.
Organizaţiile de la noi și din întreaga lume marchează această zi prin campania numită generic Light it up Blue, în scopul unei mai bune înțelegeri a autismului, a implicaţiilor în viața persoanelor afectate şi a familiilor lor.
În cadrul campaniei Light it up Blue, clădiri din întreaga lume sunt iluminate în albastru, culoarea simbol a autismului.
În Bucureşti, de exemplu, sunt astfel iluminate clădirile Guvernului și Parlamentului, a Teatrului Național și Arcul de Triumf.
Ca în fiecare an, ONG-urile de profil se reunesc sub deviza comună de conștientizare a autismului și lansează variate campanii în acest scop.
Astfel, Asociația AUTISM România participă la diverse acţiuni organizate în Bucureşti de Federaţia pentru Drepturi şi Resurse în Autism – FEDRA, de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, iar în 5 aprilie propune publicului larg conferinţa „Autismul din Interior”, în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti.
Calendarul evenimentelor din Bucureşti din luna aprilie, dedicate conștientizării autismului este:
2 Aprilie – Depunere de cereri de emigrare la ambasada Marii Britanii a părinților de copii cu autism, ca un semnal de alarmă privind lipsa de șanse de recuperare a best online casino acestor copii în România (acțiune desfășurată la inițiativa Asociației AUTISM România),
Desfășurarea pe fațada Teatrului Național București a unui mesh cu funda puzzle, simbolul luptei pentru cauza autismului, urmată de lansarea de baloane albastre.
3 aprilie
La Palatul Parlamentului se desfășoară Conferința Internațională “Modele de succes în abordarea integrată a serviciilor pentru diagnosticarea, intervenția recuperării funcționalității, integrarea socială, educațională și profesională a persoanelor cu tulburare de spectru autist”, cu invitați de prestigiu din SUA, Finlanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda și Suedia.
5 aprilie
Conferinţa „Autismul din Interior”, la Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, Universitatea Bucureşti, dedicată părinţilor și profesioniştilor implicaţi în educaţia şi integrarea copiilor şi tinerilor cu autism. Scopul evenimentului este de a afla reuşitele, nevoile şi problemele autismului direct de la cei care trăiesc cu această afecțiune şi de la cei care lucreaza cu persoanele cu autism.
30 aprilie
Depunerea petiției “Stop discriminării copiilor cu autism de către sistemele de sănătate şi educaţional din România! Stop discriminarii, marginalizării şi excluderii tinerilor şi adulților cu autism din comunitate!”, la Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Petiţia, semnată până în prezent de 2400 de persoane, este menită să semnaleze discriminarea persoanelor cu autism de către sistemele de sănătate, educaţional şi social din România, datorată lipsei serviciilor specializate adecvate nevoilor specifice şi individuale ale acestora, a profesioniștilor formaţi în autism. Petiţia este activă la pagina cauzei AUTISM ROMANIA.
”Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică. Ea apare fie la naștere, fie la vârsta de 18 luni – 2 ani a copilului.
Autismul tipic face parte din tulburările spectrului autismului (TSA) sau tulburările pervazive de dezvoltare (PDD) care includ diverse forme de manifestare ale afecțiunii: de la autismul sever până la sindromul Asperger (cei afectați de acest sindrom au limbaj, o inteligență chiar genială, dar manifestă deficiențe de comunicare și socializare).
Toti copiii cu TSA manifestă deficiențe de socializare, de comunicare verbală sau nonverbală și comportamente repetitive și stereotipe. Fiecare dintre aceste simptome se manifesta în grade și prin comportamente diferite la fiecare copil/persoană cu autism.
Stătisticile internaționale realizate începând cu anii ‘90 relevă o incindență alarmantă a tulburărilor din spectrul autismului(…), fiind o afecțiune mai des întâlnită decât cancerul, diabetul, SIDA, sindromul Down s.a.
Autismul poate apărea în toate tipurile de familii, indiferent de mediu social, rasă, etnie și este de 4 ori mai intalnit la băieți decât la fete.” (sursa: invingemautismul.ro/ce_este_autismul)
Link util: www.facebook.com/notes/autism-romania/autismul-este-mai-comun-decât-vă-gândiţi/570251069665928