Zilele acestea am avut ocazia să discutăm cu Andreea, Mihaela, Soanico, Gabriela, Nico și Alexandru, șase dintre cei 11 voluntari ce au avut șansa să plece în perioada 1 mai- 3 iunie 2012 cu proiectul de voluntariat ”Volunteers across Frontiers.”
Prin intermediul acestui proiect, organizat de Centrul de Asistență pentru Dezvoltarea Durabilă a Resurselor Umane, C.A.D.D.R.U., împreună cu 5 parteneri din România și China, cei 11 tineri voluntari au avut ocazia de a petrece o lună în orașul Guangzhou, China, de-a lungul căreia au reușit să promoveze valorile voluntariatului și ale educației non-formale, crescând astfel gradul de cooperare internațională printr-un schimb intercultural unic.
Dar dincolo de toate aceste obiective, noi vă propunem să descoperiți copiii chinezi prin ochii tinerilor români care au avut oportunitatea de a învăța despre tradițiile lor, de a împărtăși din experiențele lor și de a primi la rândul lor noi idei privind modul în care ar putea fi încercată o mică schimbare în ceea ce privește educația non formală și aici, pe tărâm românesc.
Poate că veți fi surprinși să aflați că obiceiurile tinerilor chinezi nu sunt atât de diferite față de ale noastre iar zâmbetele și ospitalitatea lor i-au făcut pe tinerii români să considere această experiență unică și să părăsească țara animați de noi idei de proiecte și planuri de viitor.
Vă propunem să aflați mai multe despre întreaga aventură în rândurile ce urmează, chiar de la protagoniștii acestei călătorii.
1. Cum ați aflat de acest stagiu de voluntariat?
Andreea (Yang Ai Special Children Parent’s Club): Am aflat de acest stagiu printr-un prieten. El mi-a spus de această oportunitate. Mai mult am primit și email de la diferite grupuri la care sunt înscrisă.
Mihaela (Yang Ai Special Children Parent’s Club): Am aflat prin organizațiile din care facem parte, acestea implicându-se în scrierea proiectului și trimiterea acestuia către Comisia Europeană.
Soanico (Yang Ai Special Children Parent’s Club): Am aflat de la vicepreședinta ONG-ului din care fac parte ca voluntar de 6 ani.
Gabriela (Bei Du Xing): Am aflat de acest stagiu de pe mai multe grupuri de discuție.
Nico (Bei Du Xing): Am aflat de acest stagiu de voluntariat prin doua prietene Iulia și Cristina iar la rândul lor, prin Silvia fiind și ea totodată, o voluntară.
Alexandru (Guangzhou Agape Social Centre): Sunt înregistrat pe mai multe grupuri de discuţii legate de Tineret în Acţiune, iar CADDRU a postat un anunţ pe ele.
2. Ce v-a motivat să aplicați la acest program?
Andreea: Tot timpul mi-am dorit să lucrez cu tineri/copii, de a realiza activități pentru și împreună cu ei. În acest proiect am avut ocazia să lucrez cu tineri chinezi, să încerc să înțeleg ce îi motivează și cum ar trebui abordați.
În plus, îmi plac schimbările și oportunitatea de a descoperi cultura chineză a fost dintotdeauna una dintre dorințele mele, în special după ce am cunoscut și am interacționat cu chinezi.
Mihaela: În primul rand experienta unica pe care ți-o dă un astfel de schimb de tineret, într-o țară complet diferită și lucrând într-un domeniu în care nici unul din noi nu mai lucrase.
Soanico: Pe mine m-a motivat dorința de învățare, de cunoaștere și de a lucra cu copiii și bătrânii.
Gabriela: Eram interesată de ceva vreme să particip într-un SEV iar apelul pentru acest proiect mi-a atras atenția întrucât mi s-a părut a fi o oportunitate unică, nu doar pentru că era într-o destinație mai exotică dar și prin ceea ce își propunea: să aducă împreună tineri defavorizați de pe 2 continente, fără ajutorul unui limbaj comun.
Nico: M-au motivat în primul rând, activitățile pe care le efectuăm….sunt frumoase.
Alexandru: A avea şansa să cunosc o cultură şi societate atât de diferită de cea românească/europeană a constituit principalul motiv.
3. Ce etape ați parcurs înainte de a fi acceptaţi?
Andreea: A avut loc o etapă de selecție pe baza CV-ul și a scrisorii de motivație, pentru a vedea care sunt motivele aplicației noastre și cât de motivați suntem. Pe urmă am avut un interviu cu o persoană din organizare.
Mihaela: Fiecare organizație și-a selectat candidații în funcție de criteriile proprii, dar pe baza unui CV, unei scrisori de intenție și a criteriilor necesare trecute în proiect.
Soanico: În primul rând, am facut un CV și o scrisoare de motivație pe care le-am trimis la organizație, a urmat apoi un interviu la telefon, iar într-un final am fost contactați telefonic pentru a ni se spune dacă am fost sau nu selectați.
Gabriela: Am trimis inițial un CV și o scrisoare de motivație, apoi am avut un interviu telefonic cu un reprezentant CADDRU.
Nico: Am fost selectată de organizația din care fac parte în funcție de experiența și motivația mea.
Alexandru: Iniţial am trimis o aplicaţie formată din CV şi o scrisoare de motivaţie şi după am fost intervievat telefonic.
4. Cu ce aşteptări ați plecat din Romania, în călătoria voastră în China?
Andreea: M-am gândit că pe toată durata proiectului vom lucra cu tineri sau copii, dar a fost mai mult decât atât. Am avut timp să descoperim o parte din cultura vastă a Chinei, am călătorit.
Mihaela: Nu am avut așteptări clare, doar așteptam să fie o experiență minunată din care să învățăm mult și care măcar într-o mică măsura să ne schimbe perspectiva asupra lumii în care trăim.
Soanico: Eu nu am avut nicio așteptare.
Gabriela: Mă așteptam să găsesc o societate închisă, tradiționalistă, să nu reușim să ne integrăm în comunitatea locală; am fost sceptică în ceea ce privește comunicarea cu ei fără să cunoaștem chineza și am crezut că lipsa unui limbaj comun va constitui o bariera serioasă. Mă gândeam că oamenii vor ezita să ne abordeze, că grupul (de români) va ieși foarte mult în evidență și că toți chinezii sunt workaholici.
Nico: Am avut niște așteptări mai puțin bune, însă m-am înșelat, a fost foarte frumos. M-am simțit bine.
Alexandru: Aşteptările erau multiple deoarece era prima dată când plecam din ţară. Mă aşteptam să am o experientă neplăcută pe avion(mă bucur că nu a fost aşa). Mă aşteptam ca diferenţele culturale să fie o diferenţă importantă. Mă aşteptam să nu îmi placă mândcarea.
5. Care au fost primele impresii la fața locului, mă refer aici la modul în care ați fost întâmpinaţi de oamenii locali?
Andreea: M-a surprins faptul că nici tinerii nu vorbeau limba engleză. Inițial mi s-a părut greu să comunicăm cu ei. În schimb, erau foarte zâmbitori și de exemplu, dacă nu știam cum să ajungem într-un anumit loc, chiar se întorceau din drum pentru a merge cu noi sau pentru a ne ghida cât mai bine.
Mihaela: Oamenii au fost mult mai amabili decât mă așteptam și mereu gata să te ajute, ei și încă cinci prieteni pe care îi găseau imediat.
Soanico: Că oamenii sunt foarte primitori și că era foarte cald în zona în care am fost.
Gabriela: Am fost surprinsă tot timpul de oamenii pe care i-am intalnit – nu doar de cei cu care am lucrat dar și de cei pe care i-am întâlnit pe stradă: erau foarte sociabili, foarte săritori și faptul că nu vorbeam aceași limbă nu-i oprea să ne explice și să ne ajute în continuare. Mi s-a părut extraordinar că am gasit chinezi care știau unde e România și că erau foarte dornici să cunoască mai multe despre țara noastră (unii chiar mi-au cerut să-i învăţ câteva cuvinte în română iar angajații de la organizația unde am lucrat știau să numere până la 20); erau foarte entuziasmați să ne arate și să ne învețe despre tradițiile chinezești.
Nico: Primele mele impresii au fost că este diferit de ceea ce e în țara noastră!
Alexandru: Am fost întâmpinaţi cu căldură şi prietenie de toţi cu care am interacţionat.
6. Ţinând cont de faptul că în China, copiii deţin noţiuni foarte reduse de înţelegerea şi comunicarea în limba engleza, cum ați reuşit să treaceți peste această barieră?
Andreea: Am comunicat foarte mult utilizând limbajul corpului. Am zâmbit și am încercat să îi încurajăm să participe la activități, de exemplu. De asemenea, am încercat să urmărim și mimica feței lor. În cazul în care nu păreau încântați, încercam să facem un energizer sau rugam unul dintre asistenții sociali să traducă pentru noi, pentru a depista lipsa de interes.
Mihaela: Am reusit să ne descurcăm o lună 70% folosind limbajul trupului, 20% ajutându-ne de limba engleză şi 10% de limba chineză pe care am învățat-o acolo.
Soanico: Am avut ore de limba chineză pentru a învăța strictul necesar.
Gabriela: Am avut în vedere provocarea aceasta din start, așa că încă dinainte de a pleca în China ne-am gandit la activități și jocuri care să necesite cât mai puține explicații și să fie ușor de înțeles; am folosit limbajul trupului, imagini explicative și începeam întotdeauna printr-o demonstrație a jocului/activității cu voluntarii. Pentru că grupul din care am facut eu parte lucra cu copii cu ADHD, era mult mai greu să le captezi atenția în general, așa că la început, am fost însoțiți de lucrătorii sociali chinezi care le traduceau regulile când era nevoie.
Nico:Am reușit să ne întelegem cu copiii din China prin semne.
Alexandru: Ne făceam înţeleşi prin limbajul non-verbal(expresii faciale, gesturi). Dar când era nevoie să explicăm ceva mai complicat ne foloseam de traducător.
7. Care au fost activităţile la care ați participat de-a lungul celor 4 săptămâni de şedere în China, cum decurgea o zi normală?
Andreea: În prima parte a stagiului am avut parte de o perioadă de acomodare, iar în următoarele 2 săptămâni am lucrat la ONG. Înainte de a începe activitatea propriu-zisă am realizat un plan pentru cele 2 săptămâni. Astfel, în fiecare zi pregăteam activitatea pentru ziua următoare, cumpăram materialele necesare și realizam o simulare a activității dacă era necesară. Pentru orice activitate, îi ceream sugestii mentorului..A doua zi dimineata, mergeam la ONG unde făceam activitățile pregătite, interacționam cu voluntarii care ne ajutau. La sfârșitul programului primeam feedback și discutam liber despre diferite subiecte, propuse de noi, pentru a înțelege cultura Chinei și tradițiile lor.
Mihaela: În prima săptămână am purtat discuții cu fiecare dintre cele trei ONG-uri legate de programul și activitățile pe care urma să le avem, am avut training-ul la sosire, cursuri de chineză și incursiuni în comunitate. În următoarele două săptămâni am desfășurat activitatile la ONG-uri, iar în ultima săptămână am pregătit rapoartele finale. În cele două săptămâni în care am fost la ONG-uri, ne trezeam de dimineaţă, eu mergeam la alergat deoarece am găsit pista de alergat în campusul universitar lângă care am fost cazaţi, serveam micul dejun și în jur de 9 plecam spre ONG, unde eram așteptați la 10. Între 10 si 11:30 si apoi intre 13:30 si 15 aveam diferite activități cu copiii: dansuri, jocuri, ateliere de hand-made, jonglerii etc. Pana la 16 – 16:30 avem ședința de evaluare cu asistenții sociali și alți membri ai staff-ului. După ce plecam de la ONG mergeam să cumpărăm alte materiale necesare pentru activitățile cu copiii sau mergeam direct la hotel unde aveam ședinte de activitate sau cursuri de chineză. Seara o încheiam tot cu o sesiune de jogging.
Soanico: Dimineața ne trezeam la ora 8, luam micul dejun, după care la ora 9 plecam spre ONG. La ora 10 începeam activitățile cu copiii, la ora 13 aveam prânzul până la ora 14, iar de la 14-16 iarăși activități cu copiii. De la ora 16-17 aveam întâlnire cu mentorul pentru a discuta despre activitățile făcute în ziua respectivă, după care mergeam spre hotel iar seara aveam întâlnire de grup pentru a face fișele de lucru.
Gabriela: Pentru mine, nicio zi nu era la fel ca cealaltă. La început, am participat la training-uri, la cursuri de limba chineză și pur și simplu m-am adaptat la stilul de viață chinez – shopping, mâncare, bancă, transport public, etc. Când au început activitățile propriu- zise la organizația (Bei Du Xing) unde a lucrat grupul meu, nu am avut un program foarte strict: în afară de activitățile zilnice pe care le aveam cu copii între 8 și 10 ani, și care durau 45 de minute după-amiază, după ce își terminau temele, în fiecare zi aveam activități diferite.
Astfel, o zi normală începea de dimineață de la ora 10 și de obicei lucram cu persone în vârstă – de exemplu, aveam workshopuri de incursiune în cultura chineză unde învățăm să pictăm și să scriem în chineză sau noi îi învățam cântece; urma pauza de două ore și apoi alte activități – workshopuri de hand-made cu persone cu dizabilități, desen în parc, vizite în școli pentru a promova voluntariatul și a descuraja consumul de droguri. În week-end, lucram cu familiile: dimineața țineam workshopuri de handwork, la prânz găteam și mâncam împreună și după-amiaza participam în competiții de ‘kala-ok’ (muzică și dans) unde eram jurații dar și concurenți.
Nico: Activităţi de lucru manual, jocuri, cântece şi am comunicat foarte mult.
Alexandru:Am participat la 2 evenimente organizate de ONG-ul unde am fost repartizat. La primul eveniment copiii ce provineau din familii sărace primeau cadouri care să-i ajute la şcoală, iar la al doilea eveniment la care am participat a fost un spectacol unde am dansat şi cântat. O zi obişnuită pentru mine începea la 10 când plecam înspre ONG deoarece la 11.30 veneau copiii să se joace pentru 30 de minute. După luam prânzul şi ne pregăteam pentru ora 4.30 când veneau iar copiii la organizaţie. La ora 5.30-6.00 ne întorceam la hotel.
8. Ce diferenţe dar mai ales asemănări, ați putut observa între stilul de educaţie, petrecere al timpului liber, al copiilor din China şi stilul vostru de viaţă din România?
Andreea: Copii din China sunt activi, fiind învățați de mici să practice sport, să folosească bicicleta. Mai mult decât atât, ei învață de mici să picteze, să danseze.
Mihaela: Copiii au o pauză de prânz de două ore la școală care se respectă, sunt ajutați în pregătirea lecțiilor pentru a doua zi și au mult mai multe variante pentru petrecerea timpului liber decât copiii din România. Sunt la fel de veseli și neastâmpărați, dar mai puțin mondeni și mai respectuoși.
Gabriela: Ce mi-a atras cel mai mult atenția în această lună a fost cât de mult sunt încurajați copiii să fie sociabili, în special cu străinii. În școală, am fost surprinsă de gălăgia și aparentul haos din timpul orelor, dar mi s-a explicat că e o strategia de a-i lăsa să se exteriorizeze cât doresc pentru a fi mai tarziu atenți și cooperanți în timpul activităților. Poate pentru că acolo există limita de a avea un singur copil (maxim doi), copiii sunt adorați dar asta nu duce la răsfățul lor cum se întâmplă în multe cazuri la noi; impresia mea e că sunt tratați ca niște mici adulți și sunt integrați de la o vârstă frageda în viața cotidiană – nu de puține ori am văzut copii mici prin restaurantele bunicilor sau părinților lor, nu munceau acolo, dar erau familiarizaţi cu stilul de viață.
Nico: Diferențe: tradiția și asemănări: modul lor de viață per total.
Alexandru: Se pune mult accent pe educaţie în China. Şi la nivel preuniversitar şi la cel universitar. Tinerii petrec timpul liber jucând baschet, plimbându-se prin parcuri. Nu e o diferenţă vizibilă între România şi China când vine vorba de petrecerea timpului liber.
9. Ce momente v-au impresionat cel mai mult în acest schimb de experienţe?
Andreea: Eu am lucrat de exemplu într-un ONG cu tineri cu dizabilități intelectuale. M-a impresionat legătura care s-a realizat între tineri și un alt coleg care i-a învățat să facă jonglerii. De asemenea, am avut un joc care s-a bazat pe încredere, și acest lucru a fost foarte vizibil, chiar și la tinerii cu dificultăți.
Mihaela: Cel mai mult m-au impresionat copii cu nevoi speciale cu care am lucrat, mai ales în prima zi, când au dansat pentru noi și momentul despărțirii când mi-am dat seama cât mă atașasem de ei în doar două săptămâni
Soanico: Faptul că ştiau că am venit de foarte departe pentru a ne petrece timpul cu ei și a-i învăța lucruri despre țara din care venim noi și la randul nostru, pentru a învăța lucruri depre țara lor.
Gabriela: Unul dintre momentele care m-a impresionat cel mai tare a fost când am dat din întâmplare peste o piață imensă din centrul orașului plină de lume care dansa; erau mai multe grupuri care dansau pe stiluri diferite, iar oamenii care faceau asta aveau de la 2 ani până la 80. Aici am auzit și o melodie în limba română!
Dar sunt și alte momente care m-au marcat, în special cele legate de oamenii de pe stradă care se opreau din ceea ce aveau ei de facut ca sa ne ajute și de oamenii în vârstă cu care am lucrat, care nu se sfiau să-și practice hobby-urile (aveau grupuri de pictură, tai chi, dans), erau foarte activi și deschiși să învețe lucruri noi – chiar ne-au rugat în mod special să-i învățăm ‘My heart will go on’.
Nico: Mi-am facut mulți prieteni, am vizitat locuri foarte frumoase.
Alexandru: Pe mine m-a impresionat cel mai mult evenimentul organizat de ei pentru noi în ultima zi unde au cântat, dansat şi ne-au dat cadouri de “rămas bun”.
10. Cu ce idei vă întoarceți din acest schimb intercultural, ce anume vreți să aplicați aici din ceea ce ați învăţat în timpul petrecut în China?
Andreea: Una dintre voluntare realizează diferite ștampile hand-made. Mi-ar plăcea să încerc să le realizez aici în România.
Mihaela: La intoarcere am două idei: să învăț să scriu astfel de proiecte și să ajut și alți tineri să beneficieze de o astfel de experiență și de asemenea, deoarece mi-am dat seama că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, aș vrea să fac voluntariat și în București într-un ONG care lucrează cu copii cu nevoi speciale.
Soanico: De a mai face proiecte cu acele ONG-uri, de exemplu un schimb de experiență: să vină și ei la noi în țară.
Nico: Am învățat să mănânc cu bețișoarele, să vorbesc puțin chineza și să scriu. Cred că i-aş învăța pe cei din jur să mănânce cu bețișoarele.
Alexandru: Ideile sunt multe. Dar sunt strâns legate de limbajul non-verbal.
11. Ce sfaturi le-ați da unui tânăr român care nu a avut până acum ocazia să se bucure de o asemenea experienţă?
Andreea: Să facă primul pas și anume să aplice. Pe urmă se va descurca singur, pentru că aceasta este o experiență de învățare personală.
Mihaela: Să încerce să facă acest lucru cât mai repede! Este o experiență de viață minunată, care sigur va merita.
Soanico: Că cea mai frumoasă și interesantă muncă este aceea de voluntar și dacă au ocazia sau aud de astfel de proiecte, să nu stea pe gânduri și să aplice pentru că au multe de învățat.
Gabriela: Să profite de orice oportunitate care se ivește, să fie ‘open-minded’ și să privescă totul cu multă curiozitate.
Nico: Îi sfătuiesc să nu rateze ocazia de a merge în China.
Alexandru: Când oportunitatea îţi bate la uşă, deschide şi invit-o înăuntru.
12. Dacă ar trebui să alegeți 3 cuvinte prin care să descrie toată această experienţa, acestea ar fi…..
Andreea: Prietenie, învățare, optimism.
Mihaela: Învățare, aventură, bucurie.
Soanico: Învățare, cunoaștere și pasiune.
Gabriela: Unică, surprinzătoare, bogată.
Nico: Frumos , plăcut și minunat.
Alexandru: “Nu am cuvinte”.
