Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Mihaela Truică On March - 23 - 2012

Cred că toți am auzit deja vorbindu-se foarte mult despre ce înseamnă a fi ecologist, despre cât de important este acest lucru, printre  motivele principale invocate numărându-se poluarea masivă a acestei planete căreia noi îi zicem Pământ și din care obținem zilnic resursele de care avem nevoie pentru supraviețui.

Dar ceea ce nu știu încă sigur este pe câți dintre noi ne afectează cu adevărat cele auzite, sau dacă ne pune pe gânduri mai mult de 5 minute după ce am vizionat sau ascultat un material privind acest subiect, atunci când abordarea lui devine atât de generală: încălzirea globală, poluarea planetei, resurse limitate de apă în țările din Lumea a treia? Hmm….parcă ne face să ne gândim puțin la asta însă cu toate acestea apare și acel sentiment de protecție știind că nu sună totuși atît de aproape, nu spune nimic în mod special de ziua de azi, de strada pe care locuim fiecare, de comunitatea sau orașul în care mergem zilnic la școala, facultate, serviciu și toate locurile în care ne bucurăm  să evadăm.

Așadar, între timp, parcă încă ne mai putem bucura puțin de aceste resurse nelimitate, nu-i așa?

M-aș întreba mai degrabă, de ce ar fi așa…

Tocmai de aceea ideea pe care am vrea să v-o propunem noi astăzi  se referă  nu la salvarea planetei, nu la salvarea balenelor sau a copiilor din Africa ci ceva mai simplu, mai la îndemână: la lucrurile mărunte pe care le putem face fiecare dintre noi zi de zi privind felul în care alegem să trăim și să ne bucurăm de minunățiile mediului înconjurător în care ne desfășurăm activitățile zilnice.

În ce anume constau mai exact toate aceste activități la care ne gândeam?

Pentru cei care dețineți un card puteți începe a face aceste mici schimbări prin a nu mai solicita o chitanță la fiecare interogare de sold sau tranzacție, în acest fel evităm să irosim o cantitate  mare de hârtie care oricum ajunge mototolită într-un coș de gunoi. Sau ca o alternativă la care puteți apela  este sistemul de tranzacţii bancare online. Această alternativă ne ajută să fim prietenoși cu mediul înconjurător, dar  şi să câştigăm timp pentru că nu vom mai sta la cozile interminabile de la bănci.

O altă opțiune ține de modul în care printăm, putem economisi și câțiva bănuți și reducem în același timp cantitatea de hârtie utilizată atunci când setăm imprimanta să printeze pe ambele părți ale foii.

Că tot a venit vorba de comunitate mai devreme, puteți veni cu inițiative să plantați câțiva copaci, să amenajați un spațiu verde în cartierul vostru profitând în același timp de un timp frumos petrecut cu prietenii voștri. Totodată putem alege produse locale atunci când mergem la cumpărături care sunt mult mai proaspete și mai sănătoase.

Cred că ați mai auzit deja acest lucru însă cred că este distractiv și în același timp la îndemână: puteți alege să circulați mai mult cu mijloacele de transport în comun sau, mai ales acum că primăvara își face loc încet încet, puteți profita la maxim de activități în aer liber: plimări pe jos, cu bicicleta, rolele, skateboard-ul, în funcție de pasiunile fiecăruia. Activități care  vă fac să vă simțiți bine bucurându-vă în același timp de spațiul în care alegeți să le practicați.

Să vă mai menționăm de colectarea selectivă? Se poate face începând chiar de acasă până în spațiile special amenajate în public,  prin cîteva alegeri simple pe care le putem adapta stilului nostru de viață: sticlele cu sticlele, hârtia cu hârtia… Poate părea un lucru mărunt azi, dar făcînd un mic exercițiu de imaginație, haideți să ne gândim puțin numai la cîtă cantitate de gunoi aruncăm fiecare zilnic și cât de important devine astfel să selectăm măcar o parte care poate fi reciclată.

Și de ce am începe să ne gândim de două înainte de a lăsa apa să curgă precum un râuleț la vale atunci când ne spălăm pe dinți de exemplu? Răspuns: chiar avem nevoie să consumăm atâta apă?  Și de ce nu am profita de asta pentru a citi o cifră puțin mai mică pe factura de întreținere, când tot ceea ce trebuie să facem este oprim mai des apa de la robinet?

Așadar, putem începe aceste mici schimbări chiar noi fără să ne gândim atât de departe încât să simțim poate că noi ca indivizi contăm prea puțin ca să „se pună”.

Putem avea inițiative inovatoare în funcție de spațiul în care trăim și mai ales în funcție de cum vrem să-l locuim. Ulterior lucrurile se vor vedea și chiar vor exprima ceea ce am vrea noi să vedem acum, pentru că până la urmă pofta vine acționând, nu-i așa?

Voi cum protejaţi natura? 

 

 

 

 

 

 

Articole asemanatoare:

Categorii: Do-It-Yourself

2 Comentarii

  1. Cea mai practicata activitate care, cum ati spus si voi mai sus, poate fi considerata ecologica este utilizarea transportului in comun cat mai mult cu putinta. Ar trebui sa ma simt ecologist?

    • Eliza says:

      De ce nu? Demonstrezi că te gândeşti şi la ceilalţi, nu doar la confortul oferit de propria maşină.

Posteaza un comentariu