De Scoala de vara “Liderii de maine” am aflat in urma unui internship in cadrul Clubului pentru studenti Fitzuica. Tocmai pentru ca nu mai avusesem ocazia sa merg intr-o astfel de scoala ideea mi-a suras si am acceptat participarea fara sa mai stau pe ganduri. Probabil ca cel mai mult ma incanta ideea de a cunoste oameni venind din toate colturile tarii cat si de peste hotare ca America, Anglia si Republica Moldova, nestiind exact ce urma sa fac de-a lungul celor sapte zile petrecute alaturi de colegii mei intr-un mic campus din Sucevita inconjurat de obcinele bucovinene.
Trebuie sa recunosc insa ca activitatile de acolo au fost peste asteptarile mele. De ce?
In primul rand am avut parte de un program foarte bine organizat si mai ales interactiv, incepand de la rasaritul soarelui pana noaptea tarziu cand cel putin 60 de oameni sositi acolo din toate zonele tarii ne strangeam pentru a afla cat mai multe povesti si jocuri unii de la altii.
Insa dincolo de oamenii pe care i-am cunoscut si au binevoit sa impartaseasca din asteptarile, proiectele si visele lor de viitor, a fost intreg programul ce cuprindea in fiecare zi seminarii tematice incepand de la nelipsitele cursuri de engleza sustinte de americanii entuziasti plini de energie si idei de jocuri care sa ne permita sa ne cunoastem mai bine, seminariile de dezvoltare personala si profesionala, urmate de discutiile de grup prin care aprofundam temele discutate si de asemenea mentoratul prin care fiecare dintre noi aveam sansa de a discuta cu un mentor despre asteptarile si proiectele noastre primind sfaturi individuale despre cum ne putem imbunatatii abilitatile personale cat si cum ne putem indeplini scopurile propuse.
Asadar ce am invatat mai exact din toata aceasta experienta si cum ma va ajuta ea in viitor:
Am aflat ca atunci cand se intalnesc teme precum dezvoltare personala si profesionala si leadership si oameni deschisi acestor idei exista cativa pasi cheie si concepte fundamentale pe care toti ar trebui sa le parcurgem:
1. In primul rand, vorbind despre inteligenta am fost suprinsa sa aflu ca dincolo de inteligenta rationala prin care dobandim si ajungem sa punem in practica diferite principii, adevaruri sau fapte, foarte putini oameni sunt constienti de un alt tip de inteligenta: inteligenta emotioanala sau EQ. Aceasta se refera la stapanirea inteligenta a emotiilor noastre ajutandu-ne sa intelegem sentimentele celorlalti si asadar sa ne imbunatatim relatiile cu acestia.
De ce este importanta Inteligenta Emotionala?
Se pare ca 85% din succesul nostru se datoreaza inteligentei emotionale si numai 15% se datoreaza IQ-ului, cu alte cuvinte, in lumea corporativa IQ te angajeaza dar EQ te promoveaza, un nivel inalt de EQ inarmandu-ne la construirea relatiilor sanatoase. Mai mult, doua categorii majore ale Inteligentei Emotionale se refera la competenta personala, competenta sociala cat influentate de competenta cunoasterii de sine.
2. In al doilea rand, atunci atunci cand nu vrem ca proiectele noastre sa ramana la stadiul de vise sau asteptari si cand leadershipul reprezinta un scop pe care vrem sa-l atingem este foarte importanta stabilirea unei directii.
In ce consta mai exact acest lucru?
Am aflat aici ca leadershipul presupune mai mult decat succesul propriu-zis, ceea ce conteaza este intreaga calatorie pe care o parcurgem si al carei curs i-l putem determina noi insine prin stabilirea directiei, alegand daca dorim sa fim un agent al schimbarii, un dezvoltator sau un purtator de cuvant. Asadar un element cheie in indeplinirea scopurilor propuse devine stabilirea unei viziuni care sa ne reprezinte pe noi, asteptarile, pasiunile si priceperile specifice fiecaruia dintre noi.
3. In al treilea rand, nu trebuie sa uitam niciodata de importanta unei comunicari eficiente. Auzim de foarte multe ori acest lucru insa noutatea in acest caz a fost descoperirea faptului ca exista trei tipuri de conversatii.
Printre acestea se numara conversatia faptelor din care am aflat ca este esential sa pasim in orice conversatie ca unul care Invata care vrea sa inteleaga mai bine, conversatia sentimentelor, prin care noi incercam sa empatizam, tinand cont de sentimentele ce se interpun intre noi si ceilalti si, de asemenea, conversatia identitatii prin care ne fixam identiatea proprie, competentele si intentiile pe care le avem noi atunci cand intram intr-o conversatie.
4. In ultimul rand nu trebuie sa uitam de realizarea propriu-zisa a unui Plan de Dezvoltare Personala. Probabil ca multi dintre noi ne confruntam cu diferite probleme in ceea ce priveste partea de dezvoltare personala cat si cea legata de domeniul in care am ales sa profesam, insa pentru inceput cred ca printre cele mai frecvente s-ar numara problemele de organizare sau time management. Tocmai de aceea este foarte important sa ne stabilim inca de la inceput prioritati. Aici nu cred ca exista neaparat o „reteta” speciala intrucat deifinitia succesului este diferita pentru fiecare dintre noi. Insa ceea ce am aflat in urma acestui seminar de dezvoltare personala si profesionala este faptul ca probabilitatea de a atinge succesul dorit de fiecare este cu atat mai mare cu cat ne cunoastem mai bine, astfel incat eforturile noastre sa fie aliniate cu talentele, valorile si scopul pe care il avem noi in viata.
Cum ai putea sa-ti dai seama mai usor de aceste lucruri si cand stii daca te afli in locul in care trebuie atunci cand este momentul?
Printre elementele cheie in acest punct se numara asa-numitul accountability, acest termen referindu-se la importanta de a fi inconjurat de oameni care stiu la randul lor in ce domeni dorim noi sa fim implicati si care ne pot ajuta sa perseveram in ceea ce ne-am propus, acest om putand fii chiar un mentor ales de noi.
Un alt element ar fi atitudinea, cu alte cuvinte, felul nostru de a ne raporta la propriul plan de dezvoltare, o atitudine pozitiva determinand cursul evenimentelor din viata noastra.
Ultimul lucru de mentionat este adaptabilitatea: este esential ca noi sa nu uitam ca succesul in general este pentru un moment scurt si ca bucuria este de fapt intreg procesul in sine.
Cam acestea ar fi cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in acesta Scoala de vara si pe care am vrut sa le impartasesc cu cititorii Blogunteer.ro, insa dincolo de date, informatii cred ca cel mai mult a contat contactul direct cu toti acei oameni dornici sa invete, sa cunoasca si mai ales prezenta mentorilor si a speakerilor care au stiut sa ni se adreseze fiecaruia in parte, ajutandu-ne sa plecam acasa cu un bagaj imbogatit de prieteni noi, planuri mai clare de viitor si ambitii puternice ce vor contribui la amintirile frumoase din acesta vara.
Asadar nu ratati Scoala voastra de vara atunci cand vi se iveste sansa! 🙂
Un comentariu
[…] Ce am invatat in Scoala de Vara: secrete si idei pentru un lider de succes […]