În această perioadă, în Sighişoara se întâmplă lucruri minunate pe lângă Festivalul Medieval. Asta pentru că organizaţia “Voluntari pentru Idei şi Proiecte” organizează Global Research Summer School. Evenimentul presupune facilitatea întâlnirii dintre reprezentanţii a 11 ţări. Aţi spune că e doar un alt proiect Tineret în Acţiune. Din experienţa ultimelor zile, mi-aş permite să vă contrazic.
Practic, tinerii aflaţi în România provin din următoarele state: Bulgaria, Armenia, Georgia, Rusia, Israel, Letonia, Turcia, Grecia, Moldova, România şi Polonia. La prima vedere ar părea că 55 de persoane s-au întâlnit pentru a lua parte la training-uri şi activităţi legate de războaiele pe care nu le vedem, după cum spune tema evenimentului. Adică facilitarea accesului la informaţii din domeniul conflictelor, negocierii, mass-mediei, Uniunii Europene, globalizării şi diplomaţiei. În realitate chiar aşa este. La sfârşitul unei şcoli de vară de acest fel nu poţi pleca acasă decât cu un bagaj generos de cunoştinţe.
Dar există şi alte motive care te determină să afirmi că eşti chiar în locul potrivit. Aş începe cu puţină teorie. Proiectele “Tineret în Acţiune” au loc tocmai pentru a deschide calea cunoaşterii unor alte culturi. Obiectivul suprem este reprezentat de înţelegerea diferenţelor dintre diferite popoare. În termeni de specialitate, am folosi probabil conceptul de “cultural understanding”. Afirm acest lucru tocmai fiindcă pe întreaga perioadă a evenimentului au fost programate seri culturale, cursuri lingvistice şi prezentarea conflictelor ce există în fiecare stat. Aşadar, toţi participanţii vin din locuri care au fost marcate de tensiuni şi escaladări ale crizelor.
Cât de puţine ştim în realitate?
Astfel de evenimente ne fac să realizăm cât de puţine lucruri ştim de fapt în realitate şi cât de mult judecăm pe bază de stereotipuri. Cu siguranţă, puţini sunt cei care au aflat că la fiecare 5 ani în Letonia se organizează un festival ce adună 40 000 de cântăreţi din întreaga ţară şi 15 000 de dansatori. Mulţi se întreabă care este capitala acestei ţări şi încearcă pe cât posibil să n-o confunde cu cea a Lituaniei sau a Estoniei. Ştiaţi, de exemplu, că tinerii letonieni sunt printre cei mai competitivi pe piaţa forţei de muncă fiindcă învaţă concomitent pe lângă limba naţională engleza şi rusa? Poate filmuleţul următor va face mai multă lumină în acest sens.
Pentru a vă familiariza cu limba letonă, vă las în compania unor expresii. Nu se ştie niciodată când vă vor fi de folos:
Mă numesc… – mani sauc…
Cum te cheamă? – kā tevi sauc?
Salut! – sveiki / čau / labdien
Bună dimineaţa – labrīt!
Te iubesc! – es tevi mīlu!
Mulţumesc! – paldies!
Eliza în limba georgiană
Până ieri, nu ştiam câte mistere ascunde Bulgaria. Oamenii de aici nu sunt neprietenoşi cu românii, după cum s-ar crede. Din contră, stau cu tine la masă şi îţi povestesc cu drag despre ei. Descoperi similitudinile între poporul pe care-l reprezinţi şi cei care locuiesc la sud de Dunăre. Îţi dai seama că şi ei au langoş (un soi de plăcintă din Ardeal cu brânză şi smântână) doar că pun dulceaţă deasupra. Lucrurile pe care le-ai învăţat tu înainte nu mai sunt valabile în interacţiunea umană.
Una dintre colegele mele de cameră este din Mongolia. A venit în România acum 2 ani şi studiază la Academia de Studii Economice din Bucureşti, în limba română. Desigur că, până la momentul în care am vorbit cu ea efectiv, ştiam despre ţara sa de origine următoarele lucruri: capitala este Ulaanbaatar, statul mongol se află în Asia, la graniţa cu China şi Rusia, iar oamenii de acolo nu par a avea altă îndeletenicire decât agricultura. După o serie de discuţii terminate mult după miezul nopţii, am aflat că:
- Mongolii n-au nimic de-a face cu spiritul crud al tătarilor; sunt oameni prietenoşi şi ospitalieri cu străinii;
- Sunt foarte uniţi, iar în zona rurală majoritatea caselor stau deschise; acest lucru se întâmplă pentru a permite oricărui cetăţean să meargă înăuntru şi să servească cu apă şi mâncare, dacă e în trecere pe acolo;
- Felurile principale de mâncare sunt gătite cu carne de oaie; carnea de vacă este de asemenea foarte apreciată, iar cea de porc ori de pui nu-şi găseşte locul în meniurile tradiţionale;
- Şerveţele de hârtie nu au loc în bucătăria tradiţională; oamenii pun pietre la încălzit peste mâncarea aburindă, iar când sunt fierbinţi îşi freacă mâinile cu ele pentru a elimina bacteriile;
- Cu toate că suprafaţa ţării e de aproximativ 1,5 milioane km², populaţia abia ajunge la 3 milioane de locuitori;
- Cele 5 animale care asigură traiul locuitorilor din mediul rural sunt: calul, oaia, capra, vaca şi…cămila;
- În ultimii ani, Mongolia se află pe un trend ascendent al dezvoltării economice, iar nivelul de trai s-a îmbunătăţit semnificativ;
Muzica tradiţională e una care rămâne în memoria afectivă a timpanului, iar dacă veţi asculta această melodie veţi înţelege de ce.
Stereotipuri dărâmate
În general, românii cred despre evrei că: sunt cei care controlează lumea, învârt bani cu viteza luminii şi nu împrumută niciodată fără dobândă. M-aţi crede dacă v-aş spune că un participant israelian a venit cu ideea de a vizita o familie de romi? A fost acum câţiva ani în Sighişoara şi a întâlnit un rom care i-a lăsat o impresie foarte bună.
Ne-a întrebat dacă am dori să mergem în vizită, fiindcă era sigur că vom fi bine-primiţi. S-au strâns frumuşel toţi şi-am pornit pe potecă pentru a sta preţ de câteva minute cu o familie de romi. Ne-au primit cu braţele deschise, s-au bucurat de oaspeţi şi n-au făcut nici măcar o clipă un gest care să-i pună în dificultate pe colegii mei străini. Participantul din Israel a strâns şi o sumă de bani pentru gazdă, ca să-i dea în semn de sprijin pentru situaţia în care se află. O fi fost el evreu, dar acum era doar bunul samaritean.
Cu toate că trăiau 4 persoane într-o cameră modestă, care îndeplinea funcţiile unei case întregi, gazdele noastre nu s-au sfiit să ne invite înăuntru. Colegii mei au acceptat invitaţia şi nimeni nu şi-a pus problema că se aşază pe un pat sărăcăcios ori că ar trebui să stea mai bine afară, fiindcă imaginea din casă era dezolantă. S-au jucat cu micuţii din preajmă, iar faptul că erau acolo nu reprezenta decât o bucurie.
Rolul tehnologiei în cunoaşterea oamenilor
Cea mai emoţionantă parte a zilei de vineri a fost reprezentată de discuţia pe care am avut-o pe Skype cu bunica unui participant. Are 93 de ani, vorbeşte o română aproape impecabilă, cu toate că a plecat din ţară de mai bine de 65 de ani. Desigur, nu aceste aspecte reprezintă chintesenţa emoţiilor, ci faptul că a fost în lagărul de la Auschwitz, în Al Doilea Război Mondial. Timp de aproape două ore, am stat de vorbă cu tanti Irina, supravieţuitoare a Holocaustului. Nepotul ei i-a povestit despre proiectul în care se află şi la propunerea noastră, a întrebat-o dacă şi-ar dori să ne povestească anumite lucruri din viaţa ei.
E cutremurător să citeşti într-o carte de istorie atrocităţile prin care au trecut evreii în timpul ocupaţiei naziste, dar reprezintă o adevărată lecţie conversaţia cu un supravieţuitor. E un moment în care te închini în faţa curajului şi a speranţei umane. Un an de zile, şi-a petrecut existenţa în lagărul de concentrare. Un an în care a fost torturată, în care a primit minimum de lucruri pentru a trăi şi o perioadă din care credea că nu va mai scăpa niciodată cu viaţă.
Ne-a spus că la finele războiului, după ce a fost eliberată de către sovietici, a luat fugit ilegal către Israel, pe un vapor de 8 000 de oameni. Pentru a ajunge în oraşul de care aparţinea a luat trenul. Nu ştia ce o va aştepta acolo. În fiecare zi, la gară stăteau mii de bărbaţi eliberaţi mai repede, care-şi aşteptau soţiile. Suflete dărâmate şi minţi torturate aveau încă speranţa că mama, sora, soţia, verişoara sau mătuşa va coborî într-o bună zi din acel tren. Nimeni nu ştia cine a supravieţuit şi cine nu. Aveau doar nădejde.
Tanti Irina a ajuns în oraşul de destinaţie, având 28 de kilograme, cheală şi bolnavă. Nimeni n-a recunoscut-o. În schimb, la coborâre a dat peste nişte bărbaţi din Huedin, oraşul în care s-a născut. După ce le-a spus cine este, bărbaţii au luat-o în braţe şi au dus-o în acest fel până la locul pe care-l va numi apoi acasă. Acolo era soţul ei. Niciunul nu ştia că celălalt trăia.
Ne-a spus cum în prima zi în care s-au revăzut n-au putut scoate un cuvânt. Au plâns întruna la vederea celuilalt, înecaţi de emoţie. După un coşmar în Europa se trezeau faţă-n faţă cu experienţele pe care le-au acumulat. De-acum începeau o viaţă nouă, departe de ceea ce a însemnat uciderea a 6 milioane de evrei.
Poveştile care vorbesc de la sine
Cel mai mare atribut al acestei şcoli de vară este reprezentat de oamenii pe care îi întâlneşti şi de poveştile cu care vin la pachet. Nu ţi-ai imaginat vreodată că poţi asista la veritabile lecţii de istorie ori că vei vedea stând la aceeaşi masă un turc şi un armean, după ce ştii că între cele două state s-a iscat un conflict puternic, numit de către unele ţări “genocidul armean”. Ai zice că vei afla cum să spui “Bună ziua” în georgiană, dar când colo descoperi mult mai mult de atât.
Cunoşti oamenii de câteva zile, dar după nişte discuţii îndelungate, ai impresia că au fost dintotdeaua acolo. De fapt, chiar au fost. Atât ei, cât şi tu. Iar acum aţi descoperit un context în care să vă cunoaşteţi reciproc şi să vă împrieteniţi. După cum spune şi amica din Mongolia, sentimentele sunt cele mai frumoase amintiri. Feerice de persoanele care împart sentimentul prieteniei chiar dacă s-au cunoscut abia acum câteva zile.
mogvianebit gnaxavt*
Sursă foto: https://www.facebook.com/GlobalResearchSummerSchool / personal
* Pe curând, în georgiană.
