Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Un voluntar pe 3 continente – “Le-am dat mâncare, hainele din spate şi încălţămintea din picioare.”

Lara Bernhard este o adolescentă din Statele Unite ale Americii care crede cu tot sufletul în ajutorul pe care îl poate aduce comunităţii, fiecare dintre noi. Redactând acest interviu, cu fiece detaliu mă impresionau tot mai mult aventurile pe care le-a trăit în calitate de voluntar şi am ajuns s-o admir pentru curajul ei. Dar vă las să aflaţi mai multe din cele ce urmează!

Când ai avut primul contact cu lumea voluntariatului?

Am mers la biserică, cu mama, de când mă ţin minte. În America, bisericile încurajează munca voluntară şi ajutorul oferit comunităţii, mai ales atunci când eşti în poziţia de a avea mai multe resurse decât ceilalţi. Întotdeauna am ajutat biserica. Aş spune că prima muncă voluntară, adevărată, pe care am făcut-o, a fost când aveam 8 ani şi am confecţionat felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor pentru persoanele în vârstă, din azilurile de bătrâni.
Am făcut asta o perioadă lungă de timp şi cred că atunci am realizat cât de mult îmi plăcea să ajut alţi oameni. Chiar dacă ceea ce primeşti la schimb este doar un zâmbet, este cel mai frumos sentiment pe care îl poţi primi.

Am aflat că ai fost în multe ţări și te-ai implicat în voluntariat. Unde anume ai călătorit?

Aşa este.  Ador să călătoresc. Am fost în România, Germania, Franţa, Anglia, Ţara Galilor, Mexic, Africa şi câteva insule. Dar am făcut voluntariat doar în Statele Unite, Africa şi România.

Povesteşte-mi despre locurile în care ai făcut voluntariat.

Africa. Pentru Africa, am colectat bani alături de biserica mea, astfel ca o echipă întreagă să poată merge într-o misiune. Am mers pentru două săptămâni cu grupul şi a fost, probabil, una dintre cele mai impresionante experienţe din viaţa mea. Regiunea şi oamenii sunt atât de frumoşi, încât nu voiam să plec niciodată. În primele zile acolo, am ajutat într-un loc numit “zona de gunoi”. Erau mormane uriaşe de gunoi pretutindeni, cu animale şi păsări răscolind printre ele. Imaginează-ţi cum e să trăieşti în astfel de condiţii. Guvernul a împins acolo un oraș întreg de oameni, cu mult timp în urmă, pentru a rezolva un război mic. Oamenii sunt nevoiţi să îşi construiască casele acolo, din gunoi, să mănânce din el și să îşi crească copiii.

Împreună cu grupul le-am dat mâncare, iar unii dintre noi – hainele din spate şi încălţămintea din picioare. La început, eram speriată, pentru că oamenii ar putea să nu ne accepte din cauza faptului că duceam o viaţă mai bună decât ei, dar au fost plini de bucurie când ne-au văzut. Aceasta a fost o experienţă umilitoare pentru mine, deoarece până şi copiii erau foarte optimişti. Nu aveau jucării, nici măcar încălţăminte. Stăteau acolo complet neafectaţi de împrejurimile lor, dar conştienţi de ceea ce ar putea avea, dacă nu ar trăi acolo. Dar în loc să se plângă, ei se jucau cu resturi de gunoaie pe care le găseau şi reuşeau să zâmbească.

Aceşti oameni nu au nimic şi pot să zâmbească în continuare, doar pentru că trăiesc, iar oamenii care au totul, se plâng de cele mai mici lucruri.
Să întâlnesc oamenii de la gunoişte a fost una dintre cele mai bune zile din viaţa mea. În zilele următoare, am ajutat copiii de pe străzile oraşului, oferindu-le mâncare. Ei sunt numiţi “copiii străzii”. Nu au case şi nici familii. Ei miros lipici, astfel încât nu trebuie să simtă durerea de a fi flămânzi. A fost foarte greu să vezi toate astea, dar a fost bine să îi ajutăm.

Am jucat fotbal cu ei și i-am hrănit și i-am lăsat foarte fericiţi. În zilele rămase, am ajutat în şcolile şi bisericile locale, iar la final am vizitat satul Pokot. Acesta se afla în mijlocul pustietăţii. A fost foarte tradițional. Locuitorii ne-au primit cu un cântec și ne-au invitat la dans. Cântecul continua şi continua, iar noi ne întrebam de ce nimeni nu se oprea. După vreo oră de dans cu nativii, traducătorul s-a apropiat de noi şi ne-a spus că, dacă noi nu ne oprim primii, ei vor continua să danseze, pentru că ei consideră că ar fi nepoliticos din partea lor să se oprească. A fost destul de amuzant, desigur, după ce picioarele noastre nu mai erau inflamate. După dansuri, cei din sat au văzut primul lor film pe un proiector. Erau atât de uimiţi!
Mi-ar plăcea să vă spun mai multe despre aventurile mele din Africa, dar aş scrie o carte, haha.

România. O altă călătorie de voluntariat pe care am făcut-o în afara Statelor Unite a fost luna trecută, în România. Iniţial, am venit ca să îmi văd familia (eu sunt pe jumătate româncă, pe partea tatălui meu), dar am decis să o întreb pe verişoara mea dacă este vreo muncă de voluntariat în regiune pe care aş putea s-o fac. Am vrut să mă implic într-un orfelinat, dar nu mi-au răspuns la mesaje. Din fericire, verişoara mea are un prieten care lucrează cu un program numit “Learning Enterprises Care in collaboration with International Children’s Safety Service in Romania.” A trebuit să ajut câteva zile în Sălard, învăţând un grup de copii maghiari limba engleză. A fost foarte distractiv, deoarece toţi copiii erau atât de fericiţi și dornici să învețe!

Statele Unite ale Americii. Alt voluntariat pe care îl fac este chiar aici, acasă. Este o experienţă uimitoare să călătoreşti în alte ţări pentru a ajuta, dar nu poţi să faci asta pentru o perioadă mai lungă. Multă lume crede că în America nu este sărăcie, dar, de fapt, este oriunde nu te-ai uita. Munca voluntară pe care o fac acasă constă în a ajuta copiii, la câteva biserici; în a merge la aziluri pentru a vorbi cu bătrânii care sunt singuri, iar acolo sunt, de asemenea,  bucătării, unde merg pentru a-i hrăni pe cei fără adăpost. Să oferi înapoi este atât de important şi de uşor, încât este aproape un lucru rău dacă nu o faci.

Cu ce te ocupi în America?

Lucrez la o fermă de lângă casa mea. Vând produse, spăl ouă, hrănesc porci… şi multe, multe altele!

În România, ai venit pentru prima dată?

Nu, este a doua oară. Prima dată când am venit a fost în vara anului 2005 şi am stat două luni, cu familia, în Iaşi. De această dată am venit în vizită la verişoara şi mătuşa mea.

Care au fost aşteptările tale când ai venit prima dată şi în ce măsură s-au adeverit?

Aşteptam pur şi simplu să mă bucur de timpul petrecut alături de familia mea şi de împrejurimile frumoase. Aşteptările mele au fost, cu siguranţă, atinse! România este atât de frumoasă. Această ţară îmi taie respiraţia de fiecare dată. Foarte frumos!  (cred că aşa este corect…) . În orice caz, sper să mă întorc la iarnă, să îmi revăd familia de Crăciun. Nu mă pot gândi la ceva ce m-ar putea face mai fericită.

Care este munca de voluntariat ideală pentru tine? De ce?

Sincer, nu am un loc de muncă de voluntariat ideal. Sunt de-acord cu orice. Îmi plac animalele, așa că nu m-ar deranja dacă aş găsi un adăpost pentru animale lângă mine unde aş putea lucra. Dar, de fapt, orice activitate de voluntariat pe care o fac este atât de plină de satisfacții. Îmi place să fac oamenii să zâmbească : )
De asemenea, mi-aş dori foarte mult să lucrez cu Habitat for Humanity  într-o bună zi. Ar fi o experienţă nemaipomenită să reconstruim case pentru familiile ale căror case au fost distruse de catastrofe.

Care au fost cele mai bune momente şi ce ai găsit mai puţin plăcut de-a lungul acestor experienţe?

Cele mai bune momente au fost să fac oamenii fericiţi prin cele mai simple căi, pe care cei mai mulţi oameni nici nu şi le imaginează. Cel mai rău este să vezi condiţiile în care mulţi dintre acei oameni locuiesc. Nu, cea mai rea parte este să îi părăseşti. Aş vrea să fi rămas mai mult în multe dintre locurile unde am făcut voluntariat. Sper ca într-o zi să mă pot întoarce în Africa pentru o perioadă mai lungă decât două săptămâni şi să ajut cât pot mai mult.

Ce ai învăţat din experienţa de voluntar?
Cea mai mare parte din ceea ce am învățat este să nu vă faceți griji referitor la lucrurile mici care se întâmplă. Lucruri mult mai rele se pot întâmpla cu tine decât o zi proastă în care părul stă aiurea sau a nu avea suficienți bani pentru a cumpăra ceva ce, probabil, nici nu ai nevoie. Există oameni care nu au nici măcar un acoperiș deasupra capului!

Ce sfaturi le-ai da celor care vor să facă voluntariat internaţional sau local?

Sfatul meu ar fi să caute şi să găsească o organizaţie care le-ar plăcea cu adevărat, să fie conştienţi de condiţiile pe care le pot întâmpina, iar dacă este prea greu să facă voluntariat înafară, să găsească ceva aproape de ei! Ar putea fi surprinşi cât de multe oportunităţi se ascund după colţ.
De asemenea, nu contează câţi ani ai. Asta e partea cea mai bună. Eu nu am încă nici măcar 18 ani! Dar abia aştept să fac asta încă mulţi, mulţi ani înainte!

 

Sper că v-au plăcut cele relatate la fel de mult ca şi mie şi sper că v-am convins de oportunităţile şi experienţele incredibile pe care vi le pot oferi acţiuni de voluntariat de acest gen.

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , , , ,