Naţiunile Unite trag un semnal de alarmă şi anunţă comunitatea internaţională că epidemia de virus Ebola trebuie controlată în 60 de zile, altfel riscăm să pierdem cursa cu boala mortală. În timp ce numărătoarea inversă a pornit, organizaţia internaţională Medici fără Frontiere luptă în prima linie pentru împiedicarea răspândirii virusului, pentru a-i ajuta pe cei infectaţi şi pentru ca toată lumea să fie informată despre evoluţia epidemiei. Aceasta este povestea unor eroi fără frontiere, dedicaţi cauzei şi meseriei lor.
14 octombrie, 2014 – Bo, Sierra Leone – Organizaţia internaţională Medici Fără Frontiere publică ultima actualizare privind lupta împotriva virusului Ebola în vestul Africii. Într-un lan de manioc (cartoful continentului african) – au ridicat, în doar cinci săptămâni, „un oraş de de corturi strălucitoare, la fel de nepotrivit ca o navă spaţială în mijlocul unor tufişuri”. Deschis pe 19 septembrie, spitalul improvizat are deja toate cele 34 de paturi ocupate, cu toate că spaţiul este constant lărgit.
De la începutul epidemiei cauzate de virusul Ebola, 16 membri ai Medici fără frontiere au fost infectaţi, iar 9 şi-au pierdut viaţa. Numele lor se adaugă la bilanţul negru de până în prezent care numără peste 4.000 de victime şi 9.000 de cazuri de infecţii, numărul oficial raportat la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cu o mortalitate de aproape 70%, virusul Ebola nu face distincţia între bătrâni, copiii sau adulţi, iar gradul mare de infecţiozitate – cantitatea foarte mică de particule din virus capabile să infecteze organismul şi nu neapărat gradul de contagiune – alimentează scenariile cele mai sumbre.
Încă de la începutul lunii aprilie 2014, Ebola s-a răspândit din Guinea către Sierra Leone şi Liberia, regiuni în care există un singur medic la 70.000 de locuitori. În comparaţie, România are un medic la 500 de locuitori, Statele Unite au un medic la 400 de locuitori, în timp ce în Uniunea Europeană media este de un medic la 300 de locuitori.
„Ca asistentă medicală trimisă la un centru de primiri pentru pacienţii suspectaţi de virusul Ebola dintr-un spital universitar important din Statele Unite, pot spune că există o teamă şi se discută implicaţiile etice ale refuzului primirii unui astfel de pacient. Asta mai ales în condiţiile în care asistenta din Dallas şi cea din Spania au fost infectate. Am auzit oameni care îşi făceau griji că dacă acceptă un astfel de job nu vor mai avea unde să locuiască. Ne va pune spitalul nostru în izolare? Mulţi dintre noi suntem părinţi şi nu vrem să ne supunem familiile sau prietenii unui asemenea risc. Nu toţi cei din sistemul medical sunt sfinţi, gata să se sacrifice pentru cei bolnavi. Nu vreau să spun că pe asistenta care te îngrijeşte nu o interesează de tine dar, la fel ca în orice profesie, este doar o slujbă care să-ţi aducă un venit, să ai ce pune pe masă şi să-ţi trimiţi copiii la facultate…”. Astfel sună un comentariu sub protecţia anonimatului citit pe Reddit.com.
Este o destăinuire care ilustrează o atitudine de teamă, dar mai ales calitatea şi curajul voluntarilor care fac parte din organizaţia Medici fără frontiere. Realitatea arată faptul că în statele occidentale, în spitalele ultra-moderne, dotate cu echipamentele adecvate, virusul Ebola se poate transmite. În aceste condiţii, cei care s-au dus în prima linie, în zonele puternic infectate, pentru a-şi ajuta semenii, pentru a-i salva, făcând uneori sacrificiul suprem pentru a împiedica răspândirea virusului, sunt eroi dincolo de toate frontierele.
Unul dintre ei, voluntarul britanic William Pooley a fost infectat, dar a supravieţuit virusului. Într-un documentar pentru PBS acesta declara că te simţi ca şi cum ai găzdui o forţă malefică în interiorul corpului tău: „Ştii deja faptul că virusul va deveni cel mai probabil mai puternic şi că se va dezvolta mai mult în interiorul tău. Acest gând îmi crea cea mai multă teamă”. E mărturia unui supravieţuitor, edificatoare pentru spiritul şi atitudinea voluntarilor în lupta cu o epidemie mortală. Acolo unde frica este mereu prezentă, aceşti oameni găsesc totuşi forţa interioară de a merge înainte şi de a-şi duce misiunea la bun sfârşit. William Pooley donează în prezent plasmă şi lucrează cu cercetătorii în dezvoltarea unui tratament pentru virusul Ebola.
James Caizer Lamina şi-a început activitatea de voluntariat în cadrul organizaţiei Medici fără Frontiere în momentul în care şi-a dat seama că abilităţile lui de comunicare şi consiliere ar putea fi de folos în criza Ebola. “Se spune că unitatea înseamnă putere. În acest moment, ajut asistentele să combată Ebola. Îmi doresc foarte mult să eradicăm virusul din această ţară (n.r. Sierra Leone).”
Cu un personal atât de motivat, starea de spirit în centrele de îngrijire este una bună, deși personalul medical este stigmatizat de comunitate pentru că lucrează cu pacienţi infectaţi. Cu toate acestea, unii dintre medicii voluntari descriu această experienţă ca fiind una înălţătoare.
Campania Medici fără Frontiere în Vestul Africii a debutat în martie, iar organizația este acum prezentă în cinci țări: Guinea, Liberia, Nigeria, Senegal și Sierra Leone. Staff-ul MSF din regiune numără 248 de cadre medicale străine și 2800 din comunitatea locală. Organizația administrează șase centre de tratare a virusului Ebola cu un total de 549 de paturi de spital în izolare. De la începutul epidemiei, au fost internați 3299 de pacienți, dintre care 2051 cazuri de Ebola confirmate și 650 de supraviețuitori. Peste 553 de tone de echipamente medicale au fost transmise către zonele afectate, iar după cum evoluează situația, MSF estimează un buget total al campaniei de 46,5 milioane de euro până la sfârșitul anului.
Fotografii și informații: www.msf.org; http://data.worldbank.org/indicator/SH.MED.PHYS.ZS/countries/1W?display=default ; Pbs Documentary 2012 https://www.youtube.com/watch?v=cF-KFDtEwrE.
