Astăzi vorbim despre Vlad Popovici, un orădean în vârstă de 23 de ani, care s-a făcut remarcat la nivel internaţional, în conformitate cu specificul organizaţiei pe care o reprezintă. Este membru AIESEC de 4 ani, iar în momentul de faţă urmează să-şi încheie mandatul de preşedinte în AIESEC Liban. Vă invităm să-l descoperiţi şi să citiţi despre acţiunile sale, care aduc aduc un plus de cinste României.
Spune-ne ceva despre tine, în câteva propoziții.
Vlad Popovici, 23 de ani. Am terminat Facultatea de Ştiinţe Economice, Oradea, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune. Fost gojdist (n.r.: Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, Oradea). Nu prea știu ce să spun aici 🙂 Până acum, sunt membru AIESEC de aproximativ 4 ani jumate, am lucrat în 3 țări diferite, în echipe executive și pe arii funcționale diferite, am participat la/ livrat peste 40 de conferințe în 9 țări.
Când ai hotărât să fii membru AIESEC și de ce ai ales tocmai această asociație?
Când am intrat la facultate, eram cam supărat pentru că a trebuit să rămân în Oradea. Așa că mi-am găsit de lucru, pentru că vroiam să mă mut de acasă. Undeva în prima luna de facultate, prin octombrie 2008, m-am întâlnit cu un prieten din liceu și el mi-a recomandat să intru în AIESEC. Zicea că o să îmi dea bine la CV. Mi s-a părut o idee interesantă, așa că am depus un formular și m-am trezit într-un interviu.
La început mi s-a părut o organizație puțin ciudată, dar am considerat că am de învățat, așa că am început să mă implic, mai timd, în ceva activități. Momentul în care m-am atașat de organizație și am început să îi dedic mai mult timp a fost după ce am fost la o conferință de pregătire. Atunci am înțeles care e scopul organizației, pentru ce muncesc membrii, ce e de învățat. Am renunțat la job și am decis să aplic pentru a deveni Vice – Președinte la nivel local. Am fost ales în ianuarie 2009 și așa am început.
Au fost mai multe motive pentru care am rămas în AIESEC:
1) Cred în scopul organizației – a crește oameni care să poată aduce un impact pozitiv mâine, oferindu-le experiențe prin care să lucreze sau să conducă echipe și prin experiențe internaționale – fie de voluntariat, fie profesionale;
2) M-am simțit atașat și responsabil de AIESEC Oradea, de oraș și de membri;
3) Am văzut că am multe de învățat.
Cum a fost experiența de președinte al unei organizații de talie internațională?
Cred că mandatul de Vice Președinte a fost cel care m-a trezit puțin la realitate – ce înseamnă să ai niște obiective clare de realizat; dacă tu nu îți atingi obiectivele, organizația are de suferit; ce înseamnă să lucrezi cu oameni și ce înseamnă să dai afară un “voluntar”.
Ca și AIESECer am învățat multe – vânzări, marketing, segmentare de piață, account management, project management, training, event management, bugete și alte lucruri de genul acesta. Mandatul de președinte cred că m-a învățat, în primul rând, să fiu responsabil și să pun alți oameni și alte nevoi pe locul 1. M-am trezit peste noapte responsabil în fața legii de tot ce face o organizație; cu oameni care veneau să mă întrebe ce trebuie să facă și cum trebuie să facă; de toate experiențele pe care AIESEC le oferea tuturor oamenilor cu care interacționam – studenți, ONGuri, companii, profesori. A trebuit să învăț să cad și să mă ridic, să gestionez oameni și resurse.
Am avut un mandat bun, unul dintre mandatele de succes pe care le-a văzut AIESEC Oradea – proiecte reușite, vreo 50 de membri motivați și muncitori, o grămadă de poziții de leadership în organizație, performanțe și un premiu la nivel național în rețea.
Ai avut poziții de leadership în Egipt. Când ai plecat, pe ce perioadă și ce activități aveai?
Toate mandatele echipelor executive în AIESEC sunt de 1 an. Fără prelungire. Deci e o presiune mare pentru performanță. Multe echipe naționale au oameni din țări diferite. Pentru că nu am putut să aplic în echipa națională a AIESEC România, am decis să aplic afară, și așa am ajuns în Egipt – Vice Președinte la nivel național pentru Resurse Umane 2011-2012. Rolul meu era să definesc strategii la nivel național pentru recrutare în 6 locale și pentru gestionarea unei rețele de 600 de tineri studenți, voluntari în AIESEC.
AIESEC e în peste 110 țări și teritorii. Modul de lucru e la fel de diferit. Tot ce ține rețeaua împreună este viziunea și scopul organizației. În Egipt am început să văd și să înțeleg ce înseamnă asta. A trebuit să învăț să lucrez cu o cultură diferită, cu oameni care au valori diferite de ale mele, care au avut complet alte experiențe de viață. Iar AIESEC era foarte relevant pentru Egipt în momentul acela. Am ajuns acolo exact după Revoluție. În acel an am reușit să călătoresc și să particip la cele mai mari conferințe internaționale din cadrul AIESEC și am început să văd și să înteleg că înseamnă să pui în aceeași încăpere oameni din peste 110 țări.
Acum ești la finalul experienţei din Liban. Cum se face că ai ales această ţară?
Când eram în Egipt, echipa noastră deschidea AIESEC Liban. Deci știam ce se întâmplă aici. Când am fost pe punctul de a-mi încheia mandatul în Egipt am decis să aplic ca și președinte pentru AIESEC Liban. Și așa am ajuns aici. Acum mai am o lună până îmi termin mandatul.
Am ales Liban, pentru că îmi doream experiența de președinte la nivel național undeva diferit. Iar Libanul, fiind o țară nouă pentru AIESEC, mi-a oferit posibilitatea să încerc cât mai multe strategii și să pun bazele unei organizații în care cred.
Cum a fost să activezi în colective de internaționali, în 2 țări diferite faţă de ceea cu ce erai obișnuit?
În echipa națională a AIESEC Egipt am fost 6 egipteni, 2 columbieni, 1 indian și un român. A fost o experiență foarte puternică pentru mine. Primele 3 luni în Egipt au fost cele mai grele, pentru că a trebuit să învăț să mă adaptez la cultura lor, la modul în care lucrează, la o țară nouă și un stil de viață nou. A trebuit să învăț ce înseamnă AIESEC din nou, pentru că în fiecare țară, AIESEC se adaptează și lucrează în modul în care e relevant acolo. Cred că asta a fost cel mai greu. Să învăț să privesc lucrurile și să le analizez din punctul lor de vedere și să îmi dau seama că eu sunt persoana care trebuie să se adapteze. Mi-am legat niște prietenii foarte frumoase, în special cu internaționalii din echipa națională, pentru că lucram împreună și trăiam împreună.
În echipa mea din Liban, suntem 4 libanezi, o fată din China și eu. Să mă adaptez aici a fost mult mai ușor, pentru că diferențele culturale sunt mai mici decât în Egipt. Atât în Egipt, cât și în Liban am lucrat cu oameni deschiși, tineri, care vor să facă ceva pentru ei, dar și pentru țara lor. Nu am avut niciodată momente neplăcute. De fiecare dată când am avut nevoie de ceva sau doar de sprijin și suport, am avut pe cineva lângă mine. Pentru că programul nostru de internshipuri internaționale este principalul program AIESEC, organizația este foarte orientată către deschiderea internaţională – înveți să te adaptezi și să ai grija de oamenii care sunt lângă tine, în special când ai pe cineva străin la tine acasă. Îmi aduc aminte câtă grijă aveam în AIESEC Oradea de internaționalii pe care îi aduceam noi pentru proiectele noastre.
Ai trăit surpriza unor lucruri bune, la care te așteptai să fie obstacole?
Când lumea de acasă se gândește la Liban, își imaginează o țară în plin deșert, cu cămile și oameni îmbrăcați ciudat, ceea ce nici nu poate fi mai departe de adevăr. Caută niște poze din Liban, pe internet. E o țară extrem de frumoasă, cu un stil de viață modern.
Mi-a plăcut enorm să descopăr ce înseamnă Middle East-ul, o religie diferită, obiceiuri noi, tradiții, străzi mici și pline de viață – o lume total diferită de ceea ce învățam în școală sau vedeam la televizor.
Dacă am învățat ceva în ultimii doi ani e să nu mai cred nimic din ce vedem în media. Țin minte o grămadă de momente când mama m-a sunat panicată, pentru că se întâmpla cine știe ce, fie în Egipt, fie aici, când, de fapt, nu era absolut nimic.
Care consideri că este cel mai mare succes al tău, pe care ai reușit să îl atingi, fie că era un scop bine definit sau s-a produs involuntar, odată cu experiențele?
Când am intrat în AIESEC, obiectivul principal era să ajut AIESEC să crească, oriunde am fost. Eu zic că am reușit să fac asta din rezultatelor pe care le-am avut, dar și datorită relațiilor cu oamenii cu care am lucrat. Când întâlnești oameni care îți spun că experiența pe care le-ai oferit-o le-a schimbat viața, e ceva incredibil. Îți dă putere să lucrezi mai departe. Și am auzit asta, de la părinții unor copii care erau participanți la proiectele noastre în Oradea, de la interni pe care i-am adus în România, de la oameni pe care i-am ajutat în Egipt și în Liban. Cred că asta contează mai mult decât orice altceva.
La nivel profesional, am învățat o grămadă de chestii tehnice, de arie funcțională și alte lucruri de genul ăsta. Dar după 4 ani, sincer nu cred că mai privesc lucrurile cum le priveam când am început să fac voluntariat – din prisma “ce-mi iese mie” sau “ce job o să găsesc dacă fac asta”. Ce am facut până acum am făcut pentru că am crezut cu adevărat că ceea ce fac e until pentru oamenii de lângă mine sau pentru oameni care nu o să mă cunoască niciodată.
La nivel personal, am învățat să fiu responsabil, să cad și să mă ridic, să vreau mai mult și mai bine. Să învăț să învăț. Am învățat că pot să mă simt acasă oriunde aș fi, dacă am oameni faini lângă mâine, dar că acasă va fi doar un singur loc.
Ce planuri de viitor ai în aceeași sferă?
Acum îmi termin experiența în AIESEC și îmi caut un internship, tot prin AIESEC. În cele din urmă, vreau să mă întorc în România și să rămân acolo. Dar pentru moment vreau să mai explorez ce mai e pe afară.
„Ca și organizație, AIESEC îți oferă o grămadă de oportunități. Tot ce trebuie să faci e să profiți de ele. Cu cât dai mai mult, cu atât iei mai mult. ”
Although I had to google translate,
very inspirational as always mister president!