Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Andreea-Ioana Niţescu On October - 25 - 2010

23 octombrie a fost desemnata anul acesta de catre Asociatia Team Work zi de curatenie de toamna in gradinile botanice din tara. Acest eveniment este un ritual ce are loc in fiecare an, incepand cu anul 2002, oricine poate participa, dupa inscrierea in prealabil.

Anul acesta am raspuns si eu cu “da” acestei provocari. M-am inscris pe site-ul celor de la Team Work, am primit imediat un mail de confirmare, apoi mailul cu absolut toate informatiile de care aveam nevoie pentru a sti cum sa ma prezint la eveniment.

Sambata dimineata, pe racoare am ajuns la Gradina Botanica, unde ne asteptau la intrare trei membri ai asociatiei Team Work care ne-au confirmat prezenta pe o foaie si ne-au oferit manusile si o mica lista cu regulamentul de desfasurare.

Am fost invitati apoi sa admiram o expozitie de poze cu tema “Perspective europene asupra satului romanesc” care mi-a placut foarte mult.

Dupa ce i-am asteptat aproximativ 30 de minute si pe cei care s-au trezit mai tarziu dimineata, am ascultat ultimele instructiuni si am aflat in ce echipa am fost distribuiti.

Fiecare echipa impreuna cu 2 membri Team Work si cu cate un responsabil de la Gradina Botanica am pornit spre zona care urma sa fie curatata. Inainte, ni s-a explicat ceea ce avem de facut, ne-au fost prezentate uneltele de lucru si cum sa le folosim! Apoi, la treaba, voluntari! Am taiat frunzele si copacii uscati, am taiat crengile uscate ale copacilor si am adunat mii de saci de frunze. Ni s-a oferit apa, sacii au fost de calitate, iar manusi am primit de fiecare data cand am avut nevoie. Toate aceste activitati au fost desfasurate pe un fond muzical pentru a ne face sa fim mai uniti.

Fiecare facea treaba dupa propriile forte si cred ca lumea care vizita in acel moment Gradina Botanica a ramas putin surprinsa de munca pe care o depuneam cu totii acolo pentru ca ne-au fost adresate chiar si niste cuvinte de admiratie.

Dupa multa munca, a venit si vremea mesei, cand am fost cu totii adunati la punctul de intalnire, ne-am spalat pe maini si ni s-a oferit o mancare gustoasa pregatita de cei de la TeamWork. Nici desertul si nici sucul nu au lipsit, astfel ca noi sa ne reintoarcem la munca cu forte noi.

Ni s-au oferit chestionare de completat in legatura cu modalitatile de imbunatatire la care noi ne-am gandit in legatura cu acest eveniment. Dupa ce am terminat de mancat, a urmat un moment in care a fost premiata o persoana care a participat la toate curateniile de toamna din Gradina Botanica.
In orice caz, dupa masa gustoasa pe care toti am apreciat-o, am pornit din nou la munca. Desi eram cu totii extrem de epuizati, am continuat sa lucram cu ultimele puteri.

Dupa ce ne-am terminat treaba, am primit o diploma de participant, o insigna de “Gradinar”, un acces gratuit la Gradina Botanica pentru o luna si niste bulbi de lalea pe care sa ii plantam si acasa.

Acum, aflata in fata calculatorului, cu groaznice dureri de brate (da, sunt de la grebla pe care am manuit-o cu atata dexteritate), nu pot spune decat ca sunt fericita ca am participat. Partea de organizare a fost absolut de nota 10 si sincer, nu as avea ce sa schimb si chiar mi-a facut placere sa particip la un astfel de eveniment organizat ca la carte. Cred ca organizatorii merita toate felicitarile mele si sper ca o sa isi pastreze entuziasmul si partea aceasta de organizare pentru ca au facut o treaba buna, iar atmosfera in care s-a desfasurat evenimentul a fost placuta si relaxanta.

Iar ca sa va convingeti de importanta curateniei de toamna, faceti o vizita saptamana aceasta la Gradina Botanica, poate asa o sa va ganditi sa participati anul viitor si voi.

Articole asemanatoare:

3 Comentarii

  1. Anca says:

    Multumim frumos pentru aprecieri, e intotdeauna binevenit un feedback detaliat din partea participantilor si ne motiveaza sa mergem mai departe si sa organizam noi si noi curatenii! Sper sa ne vedem si la Curatenia de Primavara 🙂

  2. Monina says:

    Partea de organizare a fost exceptionala! Imi doresc sa mai particip si la alte evenimente organizate de Team Work. Felicitari Team Work! Felicitari Andreea pentru articol! Like it!;)

Posteaza un comentariu