Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Blogunteer On November - 6 - 2017

 

 

 

 

 

Când ai fost ultima oară nemulțumit de ceva din orașul tău sau din comunitatea ta și ai avut sentimentul că nu poți face nimic? Sau că oricum nu este treaba ta și nu ai de ce să miști tu ceva? Cel mai probabil ți s-a întâmplat destul de recent.

Știi însă că este treaba ta. Și a noastră. A fiecăruia dintre noi, până la urmă. De ce? Pentru că trăim împreună și ține de noi să decidem cum merg lucrurile. Doar că de la problemă la soluție și apoi la punerea în aplicare e un drum lung și complicat.

Cum ar fi însă dacă ai acorda timp în fiecare săptămână pentru a afla mai multe despre modalitățile prin care te poți implica, dar și de ce e util să faci asta? Iar apoi să treci efectiv la treabă și să creezi o schimbare în comunitatea ta? Ei bine, fix asta își propune programul Community Agents Programme, pregătit de tineri ca și tine, voluntari europeni din Franța, Germania și Italia, sosiți în București pentru un stagiu de 6 luni prin Serviciul European de Voluntariat.

Programul are o structură simplă: fiecare dintre cei 6 voluntari va forma o grupă de câte 5 elevi, iar apoi fiecare grupă se va întâlni câte 3 ore în fiecare săptămână pentru a discuta (folosind învățarea prin joc, prin metode non-formale) despre teme pe care voi le decideți împreună, atâta timp cât se încadrează în scopul general. În plus, fiecare grupă își va stabili propriul proiect de schimbare comunitară și va aloca 50h de voluntariat în acest scop.

Totul se va desfășura în limba engleză (deci și o oportunitate de a te dezvolta și în direcția asta) și cel mai tare e că totul se va decide la nivel de echipă. Voluntarul european îți va ghida procesul de învățare și va fi alături de tine continuu, fără însă a impune direcția în care vor merge lucrurile. Veți avea practic un “safe space” și un “youth power space” unde principii precum flexibilitatea, empowerment-ul și sprijinul reciproc vor fi fundamentale.

Activitățile pe care le vei desfășura vor avea loc în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, iar angajamentul tău de timp este foarte important. Întâlnirile săptămânale vor fi stabilite în funcție de programul tău de la liceu, astfel încât să nu fii nevoit să lipsești de la ore ca să poți participa.

Află mai multe și înscrie-te până pe 12 noiembrie la www.younginitiative.org/-community-agents!

Programul este organizat de Asociația Young Initiative în cadrul proiectului “Building Our Story” și este co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Articole asemanatoare:

Categorii: Voluntariat

Posteaza un comentariu