Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Daniela Sima On July - 31 - 2017

Între 7 și 10 septembrie, cei care se află în București pot participa la un eveniment multicultural inedit care va reuni țări și minorități din 6 continente – cea de a 3-a ediție a Festivalului Ambasadelor.

4 zile, 3 locații, peste 50 de ambasade, instituții și organizații culturale, diplomatice, etnice și artistice implicate într-o celebrare a dialogului între culturi și civilizații diferite de pe întreg mapamondul.

Tema din acest an a festivalului este ”One World’’ și va cuprinde diverse evenimente care vor avea loc la Grand Hotel du Boulevard, Cinema PRO și Parcul Titan.

Astfel, la Grand Hotel du Boulevard se vor desfășura expoziții de artă, în special una dedicată costumelor tradiționale “Costumele lumii- meșteșugul care leagă civilizațiile” cu peste 40 de țări expozante, dar și conferințe pe tema multiculturalismului. Una dintre ele, organizată împreună cu Institutul European din România, pe tema Europe – Connecting Cultures: diversitatea culturală de la trend – setter la un copil problemă.

La Cinema PRO vor fi proiectate aproximativ 20 de filme artistice și documentare, iar în Parcul Titan se vor derula spectacole de dans și muzică cu influențe dintr-o multitudine de țări precum India, Indonezia, Angola, Argentina, Brazilia, Malaezia, Vietnam, Grecia, Cuba, Iordania, Peru, Coreea de Sud, Pakistan, Armenia, China și România; workshop-uri de artă artizanală sau degustări de preparate tradiționale din peste 10 bucătării internaționale.

Toți cei dornici de experiențe multiculturale vor putea participa la World Bazaar & Show ce va găzdui și standuri expoziționale ale ambasadelor și participanților internaționali din cadrul festivalului, o oportunitate de a interacționa cu oameni de diferite etnii.

Pe lângă toate acestea, vor avea loc și demonstrații culturale despre obiceiurile tradiționale originare din Africa, Asia, America Latină sau Europa – de la arta servirii ceaiului la arta desenului, alături de povești legate de istorie, cultură și meșteșuguri.

Festivalul se va încheia cu un concert de electro-fusion oferit de The Deep Sound of Maramureș și guest artist Ikhaya Band care va îmbina accentele tradiționale maramureșene cu cele africane.

Festivalul Ambasadelor este o sursă de inspirație care promovează un limbaj universal, solidaritatea și prietenia, într-un context cultural autentic în care granițele nu există. Este un portal către alte civilizații, menit să deschidă noi perspective de comunicare și cunoaștere.

Festivalul este organizat anual de către Asociația ESCU.

Mai multe informații despre festival puteți afla aici: www.festivalulambasadelor.ro.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Festivalului Ambasadelor.

Articole asemanatoare:

Posteaza un comentariu