Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

Răzvan Pascal – Am vrut să văd cum e societatea civilă în Polonia

17893_494952890528026_1649162763_nDe mai bine de 10 ani am făcut voluntariat în Botoșani și Iași, trecând prin toate nivelurile existente într-un ONG. Dar ceea ce mi-a lipsit a fost o experiență în afara granițelor, iar după o mică cercetare pe internet am dat peste programul Serviciul European de Voluntariat,  un program finanțat de Uniunea Europeană, pe o perioadă de maxim 12 luni de zile, pentru toate țările din Europa (inclusiv Georgia, Armenia, Turcia și Azerbaidjan) pentru europenii cu vârsta între 18-30 de ani.

Prima oară când am citit despre acest program m-am hotărât să merg în Polonia. Nu datorită asemănărilor lingvistico-istorice dintre noi și ei (deși sunt destule) ori fiindcă aș vrea să lucrez acolo după ce îmi termin programul. Ci din pură curiozitate: am vrut să văd cum e societatea civilă în Polonia. Iar răspunsul e evident: e mult mai bine văzută și mai puternică decât în România, având susținere din partea tuturor autorităților. Dar aici nu voi vorbi despre diferențe și asemănări între cele două societăți civile, ci despre experiența de voluntar SEV în Polonia.

După câteva luni de căutat organizații potrivite, aici, cărora să le trimit e-mail-uri, am primis un răspuns pozitiv prin luna februarie. Urma să merg pentru 11 luni de zile în Gdańsk pentru a face voluntariat pentru persoanele ce au dizabilități mentale. Deși experiența mea era mai mult în zona de cultură, organizare evenimente, resurse umane și PR,  mi-am zis că puțină muncă socială nu îmi va strica. Și chiar mi-a fost de folos, chiar dacă au fost momente grele.

Începutul experienţei poloneze

La începutul lunii septembrie 2012 am ajuns în Gdansk, după ce am mers cu trenul o zi și jumătate, din Cluj până în Gdansk, prin Budapesta și Varsovia. Când am ajuns, cu un bagaj negru si rucsacul tip militar, una din voluntarele organizatiei PSOUU Gdansk m-a așteptat. În câteva zile am făcut cunoștință și cu noii mei camarazi: Anna ori Ania (Ucraina), Schobsi (Austria), Charlotte (Franța), Cecile (Franța) și Oscar (Spania).

De la stânga la dreapta: Anna ori Ania, Schobsi, Charlotte, Cecile, eu, Oscar și Jarek – coordonatorul (cel cu barbă și păr lung).

1624561_678775535479093_204588645_n

Nu le spuneam persoane cu dizabilităţi mentale, ci participanţi

Coordonatorul nostru, Jarek, ne-a arătat oraşul în primele două săptămâni, locurile unde vom lucra, ne-a ajutat să ne facem cardul pentru bibliotecă (iar singura persoană care l-a folosit a fost Anna), ne-a explicat anumite diferențe dintre polonezi și străini. O voluntară de la PSOUU, Michalina, ne-a sprijinit să ne facem carduri municipale pentru transportul în comun, pentru Gdansk SKM-ul Sopot și Gdynia.  Orașul, fiind turistic, autobuzele și tramvaiele ajung la timp în stații și există și autobuze de noapte. În schimb, trebuie să ştii că dacă vrei să te online casino întorci la o  oră după miezul nopții acasă și ai ajuns după un minut în staţie faţă de timpul precizat ori mergi pe jos ori mai aştepti o oră/două până vine celălalt.

Tot în primele săptămâni, am cunoscut o parte din mentori, în centrul vechi și acolo am mâncat pentru prima oară pierogi cu carne de porc mistreț (organizația a plătit 😀 ). La întâlnire ni s-au explicat mai multe despre organizație și despre felul activităților pe care le vom avea. Am vorbit despre cursurile de limba poloneză planificate a avea loc în fiecare săptămână (gratuite) și despre munca noastră cu participanții. Nu le spuneam persoane cu dizabilităţi mentale, ci participanți.

375424_494952370528078_693054943_nDupă 2 săptămâni în care ne-am cunoscut mai bine și ne-am adaptat cât de cât ţării și limbii fiecăruia, am ales locurile unde vom lucra. Eu am ales 2 zile la birou cu coordonatorul, 3 zile la centrul de zi. Pe lângă acestea,  mai aveam în fiecare marți teatru și în fiecare joi întâlnire cu “fratele mai mic” Lukas (vă povesc puţin mai încolo despre el :D). Ceilalți colegi ai mei au avut un program puțin diferit. Organizația fiind destul de mare și de veche avea nevoie de oameni care să ajute. Deși existau voluntari polonezi, noi aduceam un plus valoare prin faptul că eram străini, iar participanții aveau contact cu un alt mediu și alt gen de oameni.

Să lucrezi cu persoanele cu dizabilități mentale e greu. În special când au și dizabilități fizice. Organizația, Polskie Stowarzyszenie na Rzecz Osób z Upośledzeniem Umysłowym w Gdansku, există de prin anii 1980 și lucrează cu toate categoriile de dizabilități. De la cele mai severe până la cele mai minore. Pe unii reușeau să îi integreze în societate, să aibă un loc de muncă și să locuiască singuri. Unii erau și căsătoriți. Cei mai mulți erau pe la mijloc. Nu avea o dizabilitate mare, gen sindromul Down, dar nici nu putea să fie independenți. Unii aveau nevoie de 1 an de zile să învețe să mănânce cu lingura, iar alții nu aveau un progres semnificativ nici după o perioadă lungă de timp. E multă muncă cu ei și ai nevoie de multă răbdare. Dar rezultate sunt.

Amintiri de pe parcursul stagiului

Pe parcursul stagiului, am cunoscut și alți voluntari  în cele trei  orașe (Gdansk, Sopot și Gdynia), care lucrau cu persoane cu dizabilități ori erau pe cultură, artă, predau o limbă străină la liceeni ș.a . M-am întâlnit şi cu români, care erau voluntari ca mine (Andra și Oana) ori erau cu bursă Erasmus sau pur și simplu lucrau. Deși vorbeam în engleză nu mi s-a făcut dor de limba română, fiindcă o exersam în cap. Iar dacă mai eram cu un român/româncă într-un grup cu alți străini preferam să vorbesc în engleză.

Una din cele mai interesante activități pe care le aveam, era cu programul “Big Brother/Big Sister”, iar ideea e să mă întâlnesc în fiecare săptămână, cel puțin 2 ore, cu o persoană cu dizabilități și să avem activități astfel încât lui să îi fie mai ușor să se integreze și să aibă cât mai mult contact cu exteriorul. Eu l-am avut pe Lukas, care e pasionat de sport și dorea cam tot timpul să mergem la un meci. Deși limba era un inconvenient am avut noroc că știa puțină engleză și în general ne-am descurcat.

Am avut 2 training-uri la care trebuia să participăm, dar toate cheltuielile (transport, cazare, mese și vizitarea orașului) erau asigurate de către Agenția Națională din Polonia. Primul dintre acestea a fost în Varşovia, unde am stat o săptămână și am vorbit despre proiectele noastre, organizațiile din care proveneam, ce așteptări am avut, dacă proiectul e ok și ce nu merge. Am fost în jur de 20 de persoane din toată Europa și de toate vârstele (desigur, din intervalul 18-30 de ani). Dacă vei merge cu SEV, vei observa că nemții și austriecii au între 18-20 de ani, spanioli, greci și italieni au peste 25 de ani, iar restul între 21-26 de ani. Schobi, din Austria, avea 18 ani iar Oscar, din Spania, avea 29 de ani. Al doilea training a fost în Torun unde am reflectat asupra proiectului și asupra a ceea ce vom face după ce vom finaliza stagiul de voluntariat. A fost momentul în care am realizat că se va termina experienţa poloneză și că ar trebui să ne facem ceva planuri pentru viitorul apropiat. Timpul trece altcumva. În special dacă mai ai alți colegi care vor să exploreze țara și să cunoască oameni noi. Câteodată e intens, alteori e plictisitor. Dar în general e frumos, cu amintiri interesante, o experiență de neuitat pe care trebuie să o încerci, cel puțin o dată în viață.

Articole asemanatoare:

Tags: , , , , ,