Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On November - 13 - 2013

În anul 2011, a fost inaugurată Policlinica Socială Baba Novac, proiect medical al Fundaţiei Regina Maria prin care peste 1200 de bucureşteni au beneficiat din acel moment şi până în prezent de tratamente gratuite, aceştia bucurându-se de 800 de servicii medicale lunare oferite de personalul clinicii. Un aspect admirabil al acestei policlinici îl constituie oamenii care sunt implicaţi şi vorbim aici de cele 25 de cadre medicale voluntare.

 1

În ceea ce priveşte prima policlinică socială construită, cifrele care stau la baza poveştii sunt de-a dreptul impresionante:

  • 10 medici voluntari din cadrul Reţelei Private de Sănătate Regina Maria;
  • 12 medici voluntari care au contribuit la extinderea capacităţii operaţionale;
  • peste 9000 de consultaţii şi investigaţii medicale oferite;
  • peste 1200 de pacienţi aflaţi sub tratament;
  • peste 800 de consultaţii şi investigaţii medicale oferite lunar;
  • peste 450 de pacienţi care beneficiază lunar de servicii medicale de medicină generală şi stomatologie;
  • peste 100 de pacienţi care primesc lunar îmbrăcăminte şi încălţăminte;

Urmărind declaraţiile directorului medical, Vlad Romanescu, putem înţelege din ce pasiune pentru oameni sunt izvorâte aceste rezultate: Policlinica Socială Regina Maria ne face să conștientizăm ce înseamnă cu adevărat dragostea față de aproapele nostru, lucru important, pe care, din păcate, mulți dintre noi îl trecem cu vederea în ultimul timp. Chiar dacă traim într-o lume în continuă mișcare, care pune accent mai mult pe competiție decât pe latura umană a lucrurilor, există și oameni care dedică o parte din  neprețuitul lor timp, pentru a ajuta și pe cei aflați în suferință. Acești oameni sunt medicii voluntari cu care lucrez in policlinică de doi ani, oameni cu suflet mare, cărora le datorez foarte mult. Persoanele de care ne ocupăm sunt persoane defavorizate, fără venituri și majoritatea sunt persoane bolnave, cu stare precară de sănătate. Pentru ei suntem un fel de oază în deșert, încercând să le oferim unul dintre cele mai importante lucruri de care are nevoie ființa umană pentru a supraviețui – sănătatea.

2

Pe data de 16 noiembrie 2013, va fi lansată campania “Din Inimă pentru viitor prin intermediul unei gale ce va avea loc la Cercul Militar Naţional din Bucureşti. Fondurile ce vor fi strânse urma campaniei vor fi destinate oferirii de servicii medicale persoanelor defavorizate care nu sunt înscrise în sistemul naţional de asigurări de sănătate. Astfel, se urmăreşte deschiderea celei de-a doua Policlinici Sociale din România, care va dispune pe lângă serviciile medicale şi de servicii sociale menite să ajute la integrarea socială a pacienţilor. Acest eveniment este punctul central al campaniei de strângere de fonduri, prin care se urmăreşte implicarea mediului de business şi a societăţii civile în eforturile susţinute de Fundaţie pentru a oferi asistenţă medicală de calitate celor care au cea mai mare nevoie.

3

Gazdele vor fi doctorul Wargha Enayati şi Melania Medeleanu. Amfitrionul serii nu este altcineva decât directorul Fundaţiei Regina Maria. Despre Gala “Din Inimă pentru Viitor” spune că este primul eveniment de acest gen pe care îl organizează şi este încântat de sprijinul venit din partea colegilor de business, care s-au alăturat iniţiativei cu toată încrederea încă de la început. Mărturiseşte că singurul țel pe care îl are este acela de a servi pentru semenii săi.

În anul 2010, doctorul Wargha Enayati şi soţia sa, Mitra Enayati au pus bazele Fundaţiei Regina Maria, singura organizaţie non-profit ce oferă asistenţă medicală integrată gratuită persoanelor fără venit și fără asigurare medicală din Bucureşti. O atenţie deosebită este îndreptată spre cei peste 100 de copii care provin din medii defavorizate și centre de plasament, aceştia beneficiind de cele trei programe de tip educaţional ale fundaţiei.

Unul dintre ele, Afterschool Clinceni, este coordonat de către prezentatoarea TV – Melania Medeleanu. Atunci când a început proiectul, spune că nu şi-a imaginat că poate să râdă atât de mult în fiecare zi. A pornit la drum cu 15 copii etichetaţi drept “săraci”, iar în prezent lucrează alături de 50 de micuţi. Spune că Afterschool Clinceni este un proiect social, care nu presupune alt profit decât cel al copilului, iar fiecare contribuţie primită se întoarce către el. Colaborează  cu profesori specializaţi şi voluntari care au înţeles cât de important e să întorci comunităţii ceea ce ea ţi-a dăruit. Speră că va construi alături de oamenii cu care lucrează ţara din care nu îşi vor dori să plece.

4

Un alt proiect desfăşurat este Afterschool Gârlei, care a început în toamna anului 2012. Prin intermediul lui, voluntarii se ocupă de copiii care rămân singuri acasă, fără ajutorul părinților sau cu foarte puţină implicare din partea acestora şi împreună cu ei realizează diverse activităţi, pe lângă temele de la şcoală: ore de limba engleză, desen, logopedie, dar şi cursuri de dezvoltare a virtuţilor şi, implicit, a unui spirit frumos, solidar şi demn. Fiindcă există loc pentru a fi ajutaţi cât mai mulţi copii, reprezentanţii fundaţiei au deschis un apel către persoanele care îşi doresc să facă voluntariat. Mai multe detalii pot fi consultate aici.

Cu toate că există o mare implicare în proiectele curente, fondatorii au pregătit deja terenul pentru desfăşurarea unor programe noi precum: magazinul social nord-sud, servicii gratuite de consiliere psihologică, complex pentru vârstnici şi centrul de expertizare cazuri socio-medicale. 

La fel ca în celelalte cazuri, principiile care îi conduc pe fondatori vor sta la baza ajutorului acordat celor nevoiaşi, aşa cum afirmă doctorul Wargha Enayati: Credinţa a fost motivul pentru care am venit în România, iar viaţa şi activitatea Maiestății Sale Regina Maria a României au fost un model personal. Excelenţa cu care Majestatea Sa şi-a dedicat viaţa poporului român a fost pentru mine o sursă de inspiraţie şi o motivaţie în tot ceea ce am realizat.

 

Articole asemanatoare:

Un comentariu

  1. […] multe despre Policlinica Socială puteţi citi în primul articol pe care l-am dedicat proiectului, precum şi pe pagina de Internet a Fundaţiei, respectiv […]

Posteaza un comentariu