Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home/youngini/public_html/blogunteer/wp-content/plugins/seo-ultimate/modules/class.su-module.php on line 1195
Policlinica Socială Regina Maria, despre activitate și voluntari | Blogunteer.ro

Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Vera Iurcu On December - 9 - 2013

Înființată în iunie 2011, Policlinica Socială Regina Maria oferă servicii medicale persoanelor care nu au venituri, care nu au adăpost și care nu beneficiază de serviciile sistemului național de asigurări de sănătate. În București, există peste 2.400 de persoane fără adăpost, iar peste 200.000 de persoane nu beneficiază de asigurările de sănătate.


Viziunea Fundației Regina Maria este de a crea o lume mai bună prin puterea propriului exemplu. Aceasta își propune îmbunătățirea calității vieții și condițiilor de trai ale tuturor segmentelor defavorizate ale populației, în cadrul unor proiecte și programe sustenabile în domeniile educației, culturii, sănătății.

În continuare, vă prezentăm câțiva dintre voluntarii din cadrul acestei fundații, care își dedică timpul, munca și pasiunea oamenilor defavorizați.

dr. cristian papandopolCristian Papandopol este  medic stomatolog, voluntar, pasionat de medicină și de conceptul de sănătate, iubitor de oameni, entuziast, încrezător, dornic de a construi și de a ajuta, altruist. A început să facă voluntariat într-o formă organizată în aprilie 2012, în cadrul policlinicii sociale a Fundației Regina Maria.

Despre existența acestei policlinici a auzit de la un coleg, medic de medicină generală, după care a și contactat imediat conducerea acesteia. Debutul activității a fost îndată după întâlnirea cu coordonatorul de stomatologie și directorul medical, iar primirea în colectiv a fost una călduroasă. Spune că cele mai frumoase amintiri sunt zâmbetele, lacrimile de bucurie uneori, bucuria de pe chipurile oamenilor, bucuria gândului că a putut îmbunătăți drumul prin viață al unor oameni năpăstuiți.

“Munca cu oamenii este deosebit de frumoasă și complexă. Beneficiari ai unei fundații sau nu, copii sau adulți, oamenii trebuie tratați fiecare după tipul și sensibilitățile lor și atunci colaborarea este lină și încununată de succes.”
Voluntariatul reprezintă una din marile lui bucurii, ajutorul dat seamănului său, ziua cea mai așteptată a săptămânii, înseamnă ceva ce ar trebui făcut de fiecare om în parte.

Asistent Daniela SileanuDaniela Sileanu este asistent medical generalist, voluntar. Este ambițioasă, silitoare și dornică de a căpăta cât mai multe cunoștințe. A început voluntariatul în luna mai a acestui an și s-a alăturat unei cauze umanitare.  Colaborarea cu fundația Regina Maria a început din dorința de a ajuta cât mai multe persoane, de a învăța cât mai multe pentru a deveni o bună asistentă.

Cele mai frumoase amintiri pe care le-a adunat sunt despre pacienții pe care i-a ajutat și despre colegii săi. Să lucreze cu beneficiarii este frumos și greu în același timp. Voluntariatul reprezintă pentru ea o experiență frumoasă și un mod de a învăța și a ajuta cât mai mult.

dr rodica negreanuDr. Rodica Negreanu, este dermatolog, voluntar. Se consideră o persoană deschisă și îi place să interacționeze cu oamenii. A ajuns în cadrul fundației în baza primul venit, primul servit. Pentru ea, cei mai importanți sunt pacienții care se întorc mulțumiți, recunoscători că li  s-au rezolvat problemele.

Mai multe despre Policlinica Socială puteţi citi în primul articol pe care l-am dedicat proiectului, precum şi pe pagina de Internet a Fundaţiei, respectiv urmărind noutăţile pe pagina de Facebook.

Articole asemanatoare:

Posteaza un comentariu