Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Eliza Vaş On February - 29 - 2012

Zilele trecute a fost emis raportul ONU privind situaţia tinerilor în lume pe anul 2011. O componentă din acest raport este centrată pe voluntariat şi internship-uri, iar întrebarea adresată de către organizatori arată în felul următor:

Credeţi că voluntariatul şi internship-urile îi pregătesc în mod adecvat pe tineri pentru viitoarele locuri de muncă plătite? 

Analizând această întrebare, se pot descoperi două direcţii: una în care voluntariatul este un instrument în mâna celor care doresc să să pregătească pentru viitorul loc de muncă şi cea de-a doua care priveşte voluntariatul ca fiind o activitate ce nu aduce neapărat recompense. Linia dintre activităţile benevolante făcute pentru ceilalţi fără niciun beneficiu şi acţiunile menite să dezvolte anumite abilităţi pentru situaţii viitoare, e destul de subţire. 

Până la urmă, cât de mult e voluntariatul un mod de viaţă şi cât de mult reprezintă o manieră prin care cineva nu are neapărat beneficii imediate ci mai degrabă unele de cursă lungă. Probabil că şi în acest caz e vorba de motivaţia fiecăruia. Un voluntar cu un punct de plecare intrinsec se implică într-o acţiune, fiindcă e de părere că e omul potrivit la locul potrivit şi nu pentru că în viitor va avea trecut acest lucru în CV. În acest caz, se impune o delimitare între un internship, ce are un scop practic şi o activitate de voluntariat ce are inscripţionată pe ea un scop nobil.

Fără alte introduceri, vă invit să citiţi răspunsurile tinerilor cu privire la întrebarea adresată.

Bijay, 27 de ani, Nepal : “Voluntariatul are două mari beneficii: tinerii pot acumula experienţă şi să-şi dezvolte anumite abilităţi, iar planul de dezvoltare al Guvernului poate fi unul de succes prin intervenţia tinerilor”

Seabe, 23 de ani, Botswana : “Am trimis peste 80 de CV-uri în întreaga lume pentru a mă angaja, dar n-am avut noroc. În afară de programele de internship şi încercările de a-mi găsi un loc de muncă, am încercat să dezvolt o afacere, dar investitorii sunt sceptici”

Bob, 24 de ani, Sierra Leone: “În ţara mea, oamenii care au un loc de muncă sunt cei care au legături cu politicienii. Cu toate acestea, există o organizaţie numită Restless Development care creează locuri de muncă pentru tineri, pe fundamentul unor acţiuni de voluntariat şi internship-uri. ”

Dacă e să ne referim la stagiile de practică neremunerate, câte din acestea sunt create pentru a le oferi oportunităţi de dezvoltare tinerilor la început de drum şi câte dintre ele reprezintă doar o faţadă pentru a înlocui un loc de muncă plătit? Un motiv în plus pentru care atât tinerii cât şi organizatorii stagiilor de practică ar trebui să traseze o linie clară între acest tip de activitate şi voluntariat. Până la urmă, un internship nu ar trebui să primească titulatura de stagiu de voluntariat, pentru că obiectivele pe care le presupune fiecare acţiune în parte sunt diferite.

Voluntariatul are un scop nobil, iar internship-ul un scop practic.

Sursă foto şi opinii: http://unworldyouthreport.org

 

Articole asemanatoare:

  • No Related Posts
Categorii: Diverse

Posteaza un comentariu