Încă puţin şi se apropie Sfintele Sărbători de Iarnă!
Pentru cei care se află pe ultima sută de metri cu pregătirile şi goana după cadouri şi încă îşi doresc să aducă puţină seninătate şi un strop de normalitate celor pentru care Crăciunul nu înseamnă neapărat magie şi bucurie, au mai rămas câteva oportunităţi deschise.
Azieozi – Crăciun 2017
Perioada: 3-22 decembrie 2017
Locaţia: Piaţa Revoluţiei, Bucureşti
Azieozi a pornit în urmă cu 12 ani la iniţiativa unor prieteni care au dorit să aducă puţin din magia sărbătorilor celor nevoiaşi.
Iniţiativa poate fi sprijinită prin orice tip de donaţii (financiare, materiale), ajutor la cumpărături (23 decembrie) sau realizarea pachetelor, precum şi la împărţirea lor pe 24 decembrie.
Mai multe informaţii la: http://1923.ro/2017/12/azieozi-craciun-2017-generozitate/.
Crăciunul Adreselor Necunoscute
Perioada: 22 decembrie 2017, ora 13.00
Locaţia: Centrul de Zi Samusocial, Bucureşti
Crăciunul Adreselor Necunoscute este un eveniment organizat de Centrul de Zi Samusocial, dedicat persoanelor fără adăpost, în speranţa creării sentimentului de „acasă”, sentiment cu care aceştia rar îl pot asocia cu o adresă.
Va fi susţinut un mini-recital cu colinde de Crăciun de către copii şi vor fi dăruite cadouri.
Mai multe despre eveniment puteţi afla aici: https://www.facebook.com/events/2005695526379406/.
Spectacol Caritabil – Călătoria Steluţei
Perioada: 22 decembrie 2017, ora 19.00
Locația: Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Asociaţia HAI SĂ AJUTĂM pregăteşte cu ocazia sărbătorilor un spectacol inedit de Crăciun, în interpretarea copiilor de la centrele de plasament Mia’s Children şi The Door, cu multe surprize şi numere de magie susţinute de către Mydas.
Bănuţii obţinuţi în urma vânzării biletelor vor fi donaţi centrelor de plasament menţionate anterior.
Mai multe despre eveniment la: https://www.facebook.com/events/2155498907809215/.
Oraşul Faptelor Bune, ediția a doua
Perioada: 17-23 decembrie 2017
Locaţia: Piaţa Universităţii, Bucureşti
Orașul Faptelor Bune adună sub cupola sa luminoasă toate persoanele care vor să facă o faptă bună cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi, mai ales, pe cei care au nevoie să fie ajutaţi.
Pe parcursul unei săptămâni, în Casa Radio Zu, ce va fi centrul Oraşului Faptelor Bune, vor fi invitate mai multe vedete care vor fi motivate să răspundă la diverse provocări pentru a împlini dorinţele oamenilor mai puţini norocoşi şi să-şi doneze din lucrurile personale pentru a fi incluse unei licitaţii de fapte bune.
Iar în fiecare seară, cei care se vor afla în Bucureşti se vor putea bucura de concerte şi spectacole de colinde, menite să ne introducă în atmosfera de sărbătoare.
Cei care îşi doresc să contribuie la fericirea oamenilor neajutoraţi pot dona prin SMS, transfer bancar sau la urna din Piaţa Universităţii.
Informaţii despre program puteţi afla aici: https://www.creart.ro/eveniment/orasul-faptelor-bune-editia-ii/.
Acţiunea de Crăciun Druckeria 2017
Perioada: 18-23 decembrie 2017
Locația: Timișoara
Cu o tradiție de șapte ani, Acțiunea de Crăciun continuă să aducă mângâiere mai multor familii județul Timiș. Te poți alătura Acțiunii prin donarea de bani, alimente indispensabile, jucării sau chiar sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.
De asemenea, ai posibilitatea de a lua parte la achiziționarea și pregătirea pachetelor, precum și la distribuirea lor către 50 de familii din 8 sate ale județului Timiș: Pietroasa, Fărășești, Crivina de Sus, Poieni, Margina, Zorani, Breazova, Sintești.
Informații despre program puteți afla aici: http://sspolitehnica.ro/actiunea-de-craciun-druckeria-2017/.
Dăruieşte lumină, a IV-a ediţie
Perioada: 13-27 decembrie 2017
Campania a fost lansată de E.ON România şi propune comunităţii să sprijine case de copii, cămine pentru vârstnici și spitale prin donarea unui total de 200.000 de kWh pentru gaz și electricitate.
Instituţiile spre care se vor direcţiona donaţiile vor putea fi votate de către public, pe site-ul şi pe pagina de Facebook a campaniei.
Despre modalitatea de votare a instituţiilor şi informaţii suplimentare despre această iniţiativă, aici: daruiestelumina.ro.
Moș Crăciun în spital
Perioada: până la 24 decembrie 2017
Locația: adresa menționată în scrisorile copiilor
Asociaţia Pavel organizează pentru al cincilea an consecutiv Campania de Crăciun pentru copiii suferinzi de cancer și alte boli incurabile de la spitalele I.CI.Fundeni și IOB.
Copiii sunt încurajați să ii scrie Moșului o scrisoare cu dorințele lor, scrisori care sunt publicate cu acordul părinților pe site-ul campaniei.
Cei care își doresc să aducă bucurie și zâmbete unui copil bolnav în ziua de Crăciun, poate citi o scrisoare de pe site și să pornească în îndeplinirea dorinţelor lui, ca unul dintre spiriduşii neobosiţi ai lui Moş Crăciun. Cadourile pot fi trimise la adresa precizată în scrisoare.
Pentru mai multe informații despre campanie şi scrisorile copiilor, puteți accesa: https://moscraciuninspital.blogspot.ro/2017/12/?m=1.
Concert Caritabil
Perioada: 29 decembrie 2017, ora 18.00
Locaţie: Sala Mică a Filarmonicii Naționale, Chişinău
Dan-Iulian Druțac (vioară), Radu Croitoru (violoncel), Daniela Bucșan (soprană) și Marcel Lazăr (pian) vor susţine un concert caritabil în cadrul căruia vor interpreta lucrări de J.Haydn, F.Schubert, D.Shostakovich, J.Cage, ș.a., dar şi lucrări specifice sărbătorilor de Crăciun. Intrarea la concert se va realiza pe baza donațiilor care vor fi dăruite familiilor nevoiaşe din diferite localităţi din Moldova.
Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/events/2107634796183897/.