Prin intermediul comunităţii TED.com, am descoperit o poveste veche de peste 45 de ani, care îl plasează pe fondatorul Colegiul Barefoot (Desculţ), Bunker Roy, în postura de personaj principal. În Rajastan, India, a creat o şcoală menită să-i înveţe pe locuitorii mediului rural, bărbaţi şi femei, să devină ingineri, artizani sau stomatologi.
Ulterior, am căutat repede o hartă pentru a identifica exact locul respectiv și deja îmi imaginam că îmi voi petrece Crăciunul acolo. Calatoria mea în nordul Indiei era deja planificată și erau foarte mici șansele ca ”toate stelele” să se alinieze astfel încât să pot vizita acest colegiu, dar am aflat că Tilonia, satul cu pricina se află exact la 15 kilometri de traseul meu, pe ruta Agra – Jodhpur și deja lucrurile îmi erau mult mai clare.
În aceeași zi în care am văzut discursul de pe site, le-am trimis un e-mail iniţiatorilor proiectului, le-am spus despre mine și despre impactul ce l-a avut filmulețul și i-am rugat să mă primească de Crăciun alături de ei. Odată ce am primit e-mail-ul cu răspunsul lor, mi-am anulat biletele și planurile inițiale și am făcut rezervările astfel încât să ajung la ei. Nu-mi explicam de ce acea imensă atracție către acele locuri, dar nici nu eram preocupat de acest gând. Voiam să ajung la Barefoot College și nimic nu mă putea opri.
Spre Colegiul “Desculţ”
În dimineața zilei dei 24 decembrie mă aflam încă în Agra, la Taj Mahal și pentru că era o ceață densă nu am vrut să plec înainte de-a vedea palatul coroanei sub razele soarelui, aşa că am ajuns în Tilonia seara târziu, găsind cu foarte mare dificultate locul respectiv. Pentru a merge acolo, am luat un taxi (ricksha) si pe un drum de țară, prin pustiu, întuneric, am parcurs cei 16 kilometri. Totul era beznă, nu vedeam nimic, nu înţelegeam nimic, dar așteptam ca din clipă în clipă să apară acel loc mirific, luminat cu energie solară, verde…
“Se arătau chiar foarte bucuroşi de faptul că pentru prima dată au şi un român în vizită.”
Nu am avut parte de primirea pe care mi-am imaginat-o, fiind târziu, nu mai era nimeni prin apropiere, iar portarul mi-a arătat camera unde să merg la culcare. Dimineața de Crăciun a fost una însorită și am început să mă plimb prin campus. Să studiez locul, să-l compar cu ceea ce văzusem in filmuleț. În jurul orei 9 au apărut și locuitorii, care vorbeau engleză, știau de venirea mea și se arătau chiar foarte bucuroşi de faptul că pentru prima dată au și un român în vizită.
Bunker Roy e un om de nota 10, radiază o energie pozitivă și inspiră încredere și înțelepciune. Poate îmi doream să-l întâlnesc mai mult decât să văd locul în sine. Am fost invitat la el în birou și probabil am petrecut 40-45 de minute, în care contrar așteptărilor mai mult am vorbit eu, pentru că el era mai tăcut, iar atunci când spunea ceva, punea întrebări. E genul de conversație din care s-ar putea să nu-mi amintesc niciun cuvânt, dar totodată să n-o uit niciodată.
Mi-a spus să revin înainte de a pleca și m-am dus împreună cu Ram Niwash să-mi prezinte campusul și activitățile. Practic, povestea lui Ram Niwash vreau să o împărtășesc cu voi pentru că este un om demn de toată admirația. Are în jur de 50 de ani și lucrează la Barefoot College de 25 de ani. Prima dată l-a întâlnit pe Bunker Roy, când acesta a venit la el în sat să foreze fântâni.
Pentru a merge mai departe, trebuie să vă spun că Barefoot College chiar dacă în prezent pare un loc de vis și apreciat atât în India cât și pe întreg Pământul, în momentul în care și-a început activitatea au fost multe piedici și împotriviri.
Abordările pe care Bunker Roy le avea și soluțiile la diversele probleme nu erau pe placul locuitorilor. Când spun că nu erau pe placul lor, nu vreau să zic că oamenii nu vroiau apă sau că nu vroiau spitale sau ori nu își doreau drepturi egale, ci vreau să spun că societatea din acea vreme avea multe obiceiuri și reguli nescrise, iar printre acestea cel mai dăunător era un sistem social bine structurat și definit al castelor din care oamenii făceau parte.
Tipic, în India sunt patru caste. Ierarhia între acestea este una strictă. În ordin crescător, de la demnitate vin patru mari categorii: shudra, vaishya, kshatriya şi brahman. Fiecare categorie impune membrilor săi obligaţii şi interdicţii: căsătorie în interiorul unei caste, reguli alimentare sau machiaj particular. În special în această zonă, în Rajahstan, fiecare categorie este divizată în zeci, sute de sub-caste sau varietăţi regionale.
Munca și proiectele pe care dorea Bunker Roy să le realizeze se adresau castei inferioare, şi-anume shudra, care desemnează pe cel care nu poate fi atins, adică un om care este atât de nedemn şi de impur încât riscă să murdărească pe oricine. Toţi “cei de neatins” sunt obiectul sancţiunilor degradante. Ei trebuie să trăiască departe de sate. Nu pot să posede alte bunuri decât animale domestice. Nu au voie să ia hainele de pe cadavrele aparţinând altor caste.
A circula noaptea în oraş este strict interzis. Nu au voie să folosească apa din puţurile satelor căci ar putea infesta apa. Nu pot să împartă mâncarea cu alte caste, nici să o servească sau să o pregătească. Lor le sunt rezervate muncile cele mai grele şi degradante, care te-ar putea murdări.
Primul proiect inițiat de Bunker Roy a fost ”Dreptul la apă”, iar pentru a oferi acest drept celor mai săraci oameni, mergea prin sat și îi întreba pe oameni unde au apă, dacă au suficientă…
Așa au ajuns la acest tânăr de 23 de ani, din cea mai de jos castă, Ram Niwash. Era un simplu măturător și nu fusese niciodată la școală, nu știa să scrie sau să citească. Aducea apă acasă de la peste 3 kilometri, zilnic. L-au oprit pe stradă, l-au intrebat dacă vrea să aibă o pompă de tras apa lângă casa lui și i-au făcut-o. Incredibilă bucurie și binecuvântare pentru acest tânar, rudele sale și celelalte familii din vecinătate!
“Nu este posibil ca cineva să facă pompe de apă pentru cei săraci.”
Dar având în vedere faptul că facea parte din casta celor de neatins, ceilalți săteni s-au revoltat și liderii locali au oprit pompa de apă. Nu se putea ca cineva să facă pompe de apă pentru cei săraci. Totul trebuia direcționat spre celelalte caste. Cu înțelepciune și răbdare, Bunker Roy și echipa lui a reușit să câștige lupta cu stereotipurile și a continuat să îi ajute pe cei săraci.
Povestea măturătorului de stradă care a devenit contabil
În anul 1972, a pus bazele Barefoot College, iar regulile care guvernau campusul erau total diferite faţă de cele traditionale. Toată lumea avea oportunități egale, nu existau clase ierarhice, nu existau subordonați şi fiecare avea grijă să păstreze curățenia în urma lui. Auzind de acest loc, tânărul Ram Niwash, s-a dus și s-a rugat de Bunker Roy să îl primească și pe el. Nu mai suporta barierele și sistemul social în care trăia. Își dorea să se integreze în acel loc, cu oportunități egale și fără clase sociale. Neavând niciun fel de educație, nu știa să scrie, să citească și ar fi fost mulțumit să primească un post de cărăuș, orice doar să fie acceptat în colegiu. Nu ştia că nu erau locuri pentru astfel de munci. Aşa că, Bunker Roy l-a întrebat ”Vrei să lucrezi aici în calitate de contabil?”
Ram s-a simțit ignorat și batjocorit. Ce înseamnă propunerea asta? Cum să fie contabil ? Nu visase niciodată la așa ceva. El era măturător. Contabil în mintea lui era ceva de neatins, înseamna să stea la un birou şi să organizeze activitatea de acolo. Dar Bunker Roy i-a oferit această șansă și timp de 6 luni de zile a avut parte de o pregătire specială. Când îmi povestea toate astea, avea lacrimi în ochi și uitându-se la mine, mi-a spus: „Dar vrei să-ți spun ceva? În 3 luni am fost contabil. Atât de flămând eram și dornic să nu ratez oportunitatea.”
O perioadă de 10 ani a fost contabil la Barefoot College, ziua. Noaptea era păpușar. După 10 ani de contabilitate a fost rugat să preia proiectul cu teatrul de păpuși. A luat-o iar de la zero, învăţând să mânuiască păpușile și a organizat spectacole de teatru vorbind despre corupție, despre probleme sociale ș.a.
Una dintre problemele de atunci era un obicei străbun, numit SATI. Acest obicei presupunea că femeile rămase văduve, indiferent de vârsta bărbatului, când acesta era incinerat, nevasta era și ea arsă de vie. După o perioadă îndelungată de activism, o lege interzice acum acest obicei.
Spectacolele de teatru de păpuși au avut un efect atât de puternic încât castele superioare, cele predispuse la corupție s-au revoltat, iar în satul în care Ram Niwash s-a născut, nu mai avea voie să intre. Acum, după 25 de ani, este invitat și primit ca oaspete de onoare, iar spectacolele sale de păpuși sunt la mare căutare.
Cu doar 5 ani în urmă, când totul mergea perfect pentru Ram și teatrul de păpuși, având peste 300 de spectacole, sute de training-uri pentru alți păpușari și peste 50 000 de spectatori anual, o nouă sarcină i-a fost dată. O nouă provocare. Să conducă un radio. În prezent, radioul poate fi recepționat pe o rază de 300 de sate și peste 500 000 ascultători. Bunici care n-au fost niciodată la școală sunt responsabili cu programele, iar Ram este moderatorul, el fiind cel care ia interviuri și face anunţurile de mare importanță pentru comunitatea respectivă.
Poveștile nu se opresc aici, locul fiind unul fermecător. Am avut ocazia să merg și în atelierele pentru lampile cu energie solară și 20 de bunici din 11 țări din Africa, America de Sud și Asia erau pregătite pentru a construi aceste lămpi în satele lor.
Lista inovațiilor și soluțiilor pentru problemele comunității locale continuă și nu pot decât să vă recomand cu căldură să mergeți să-i cunoașteți pe acei oameni minunați sau chiar să vă rupeți din timpul vostru și pentru câteva luni să stați acolo să îi ajutați în activitățile lor. Într-o aşezare de acest tip, vorbele lui Gandhi se trezesc în fiecare dimineaţă la realitate, de 45 de ani încoace.
————————————————————————————————————————————————————————
Adrian Dan Pop se află pentru 3 luni şi jumătate în Maharashtra, India, unde participă la organizarea conferinţei internaţionale “Making Democracy Real“, ce are loc în centrul de conferinţe Asia Plateau din Panchgani, sub coordonarea Initiative of Change International.
Making Democracy Real este la a 3-a ediţie şi are ca target politicieni, profesori, activişti şi cetăţeni activi care promovează democraţia în diverse colţuri ale planetei, dornici să colaboreze pentru depăşirea provocărilor globale actuale.
