Definire concept CSR. Relaţia companie-stat pe dimensiunea socială
Imaginaţi-vă o lume în care statul încetează să mai plătească pensiile cetăţenilor săi, nu mai asigură asistenţa socială pentru cei defavorizaţi şi în general cedează sintagma „stat social” în totalitate companiilor private care preiau toate aceste atribuţii.
Acesta este exemplul CSR-ului utopic dar care ne ajută să înţelegem ce este de fapt acest termen şi cu ce se ocupă el. Vă propun o analiză succintă a principiilor care guvernează CSR-ul şi ce înseamnă acest lucru pentru ONG-uri, pentru ca la final să înţelegem cât din activitatea CSR a unei companii este responsabilitate socială şi cât PR.
Responsabilitatea socială corporativă (RSC/CSR în limba engleză) reprezintă ansamblul acţiunilor, principiilor şi practicilor prin care o companie se implică într-o societate, cu scopul de a asigura un impact pozitiv al activităţii sale şi de a contribui la dezvoltarea acelei societăţi.
Un termen sofisticat, folosit frecvent în limbajul strategiilor de business, CSR-ul este mai mult decât un instrument în lumea afacerilor. Este cel mai apropiat lucru de un cod de etică sau chiar ideologie, într-un domeniu în care se presupune că profitul este obiectivul final. Mai mult decât atât, şi întorcându-ne la începutul articolului, CSR-ul este poate cel mai apropiat de visul libertarian al societăţii în care companiile asigură bunăstarea cetăţenilor cu un suport minimal sau chiar inexistent din partea statului.
De dragul simplificării, vom lua în calcul trei componente ale unui stat de drept:
• statul prin toate mecanismele şi instituţiile sale,
• companiile private care acţionează în sistemul economic în virtutatea legilor şi regulilor în vigoare stabilite de stat şi
• societatea în ansamblul ei (inclusiv organizaţiile societăţii civile).
Privite în acest mod, putem vedea mai clar faptul că CSR-ul este în fapt interacţiunea dintre mediul privat şi societate în virtutea obiectivelor menţionate la începutul acestui articol. Chiar dacă statul asigură cadrul general, companiile sunt „încurajate să facă, în mod voluntar, mai mult decât prevede cadrul legal, pentru a îndeplini obiective sociale şi de mediu în activitatea lor cotidiană, în diverse domenii” (http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=331&langId=ro). Cu accent pe „încurajate” şi nu „obligate”, companiile sunt cele care decid bugetele pentru acţiunile lor de CSR, adoptă strategii în acest sens şi îşi comunică rezultatele.
Şi atunci chiar nu se poate ca CSR-ul să ia locul statului social? Nu, din cel puţin trei motive:
- În primul rând trebuie să luăm în calcul numărul populaţiei raportat la capacitatea unei companii de a-şi pune la dispoziţie resursele în slujba lor. Cu excepţia câtorva companii gigant, orice altă companie ar fi sufocată de povara întreţinerii, poate chiar şi minimale, a unei părţi din societate.
- Personalul specializat: Statul are instituţii de pregătire a personalului, investeşte timp şi resurse în pregătirea oamenilor săi. Chiar dacă o companie ar putea să sprijine un ONG în realizarea unor obiective, ne-am lovi iarăşi de chestiunea bugetelor şi de faptul existenţial că o companie trebuie să obţină şi profit.
- Alocarea discreţionară a resurselor. Chiar dacă ne-am imagina un sistem în care societatea îşi plăteşte impozitele unei companii, un mecanism prin care aceste companii să se supună controlului bugetar aşa cum o face guvernul cu parlamentul unei ţări este la fel de utopic.
Responsabilitatea socială corporatistă în legislaţia europeană.
Din fericire, CSR-ul modern funcţionează altfel, exemplul de mai sus servind doar raţionamentului. Pentru a ghida companiile în implementarea CSR, Uniunea Europeană a elaborat o serie de principii. Acestea vizează două dimensiuni ale relaţiei dintre companie şi comunitate:
Dimensiunea internă:
În relaţia directă cu angajaţii, companiile au responsabilitatea să:
- asigure îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor, la locul de muncă şi în afara acestuia.
- asigure un mediu de muncă sigur şi sănătos.
- abordeze în mod responsabil restructurările în caz de criză, ţinând cont de interesele tuturor părţilor implicate.
- minimizeze impactul activităţilor pe care le desfăşoară asupra mediului şi a resurselor naturale.
Dimensiunea externă:
În relaţia cu toţi stakeholderii lor, companiile trebuie să:
- sprijine dezvoltarea comunităţilor în care activează.
- sprijine dezvoltarea sistemelor economice locale prin încheierea de parteneriate cu distribuitori autohtoni.
- respecte drepturile omului stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.
- protejeze şi să încurajeze protejarea mediului înconjurător la nivel global.
Tipologii de programe CSR
În funcţie de specificul şi beneficiile pentru companie, programele de CSR pot fi împărţite în mai multe tipologii:
- Promovarea unei cauze
- Marketing legat de o cauză
- Marketing social
- Acţiuni filantropice
- Voluntariat în comunitate
- Practici de afaceri responsabile social
Domenii de acţiune pentru programe CSR:
- Educaţie
- Sănătate
- Categorii sociale defavorizate
- Mediu
- Comunitate
CSR în România
În prezent, sunt derulate foarte multe campanii şi proiecte de CSR care repară o parte din anomaliile şi lipsurile din societatea românească. Acolo unde statul nu acţionează şi nu se achită de responsabilităţi, companiile reuşesc să compenseze şi să deruleze proiecte care revigorează aceste domenii şi crează un mediu normal pentru cetăţeni.
Sunt foarte multe astfel de proiecte cu un impact major, dar pentru a evidenţia rolul lor în cadrul comunităţii vom oferi câteva exemple:
-
SMURD şi Vodafone România: Parteneriat pentru Viată. Soluţia de Telemedicină
Prin intermediul acestui proiect sunt transmise în timp real imaginile privind starea pacienţilor, accidentului şi a parametrilor medicali către Dispeceratul 112 şi Spitalul Clinic de Urgenţă. Echipajul de pe ambulanţele SMURD primesc informaţii privind modalitatea de tratament şi intervenţie pentru cazurile urgente şi grave. În fiecare an, prin acest program se realizează peste 35.000 de intervenţii.
- Asociaţia Ovidiu Rom şi Carrefour: Carrefour pentru fiecare copil în grădiniţă.
Asigurarea accesului copiilor săraci la servicii de educaţie, respectiv cursuri la grădiniţă şi informarea părinţilor cu privire la importanţa educaţiei timpurii. Părinţii sunt motivaţi prin acordarea unor tichete sociale lunare de 50 lei condiţionate de prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă. Peste 1400 de copii săraci din 20 de comunităţi beneficiază de acest program.
- Asociaţia Română pentru Copii Dislexici şi OMV România: OMV Move&Help-Mergi mai departe citind
Primul program social din România dedicat copiilor dislexici şi derularea unor programe educaţionale pentru aceştia. Programul urmăreşte informarea publică cu privire la această afecţiune şi susţine accesul egal la educaţie pentru cei care suferă de această tulburare de învăţare. Printre acţiunile din cadrul proiectului se numără reeditarea îndrumătorului de specialitate „Eu citesc mai bine!”, a portalului dedicat şi a aplicaţiei online „Ghiceşte citatul”.
Luând în considerare toate aspectele relatate, noi considerăm că CSR-ul este 90% responsabilitate socială şi 10% PR. Voi ce credeţi?
Surse:
www.responsabilitatesociala.ro
www.csr-romania.ro
www.ec.europa.eu
frumos articolul !
mulţumim!