Am petrecut împreună anul 2013 în cel mai fermecător mod: noi, exprimându-ne gândurile şi prezentându-vă oamenii de soi pe care i-am cunoscut, iar voi stând aproape şi citind cu interes materialele publicate pe blog. În acest an, am stăruit să vă arătăm faţa umană a voluntariatului şi să vă vorbim despre acei oameni, români sau străini care au lăsat doar fapte demne în urma lor.
Înființată în iunie 2011, Policlinica Socială Regina Maria oferă servicii medicale persoanelor care nu au venituri, care nu au adăpost și care nu beneficiază de serviciile sistemului național de asigurări de sănătate. În București, există peste 2.400 de persoane fără adăpost, iar peste 200.000 de persoane nu beneficiază de asigurările de sănătate.
În anul 2011, a fost inaugurată Policlinica Socială Baba Novac, proiect medical ale Fundaţiei Regina Maria prin care peste 1300 de bucureşteni au beneficiat din acel moment şi până în prezent de tratamente gratuite, aceştia bucurându-se de 800 de servicii medicale oferite de personalul clinicii.