O simplă întâlnire, într-o după amiază de vară, ne-a deschis drumul către lumea persoanelor cu deficienţe de vedere. În pofida dificultăţilor şi a nevoii permanente de adaptare la mediul înconjurător, mulţi nevăzători trăiesc frumos, normal şi cu drag de viaţă.
Un grup restrâns de oameni din cadrul Asociaţiei Tandem dezvoltă, cu entuziasm şi pasiune, multe proiecte pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Fie că este vorba despre dans contemporan, crearea unor aplicaţii de mobilitate urbană sau montarea unor dispozitive speciale de identificare pe autobuzele Regiei Autonome de Transport.
Andreia Bruckner ne-a vorbit despre toate planurile de bine ale asociaţiei.
Cum s-a conturat Tandem Dance, cel mai recent proiect al vostru?
Proiectul a început din întâmplare. O coregrafă din Norvegia, Kjersti Engebrigtsen, căuta parteneri pentru organizarea unor cursuri de dans pentru nevăzători.
Am lansat un apel public către mai multe școli de dans, am invitat mai mulți profesori de dans să participe la proiect și să lucreze cu participanții. S-a lucrat mai ușor cu cei din zona tangoului și a dansului modern, pentru că altfel le era greu să se adapteze unui partener.
A fost o echipă relativ mică, dar inimoasă. Valentina de Piante, una dintre coregrafele cu care am colaborat, a făcut selecția. Geta Corca, Răzvan Rotaru, Alexandra Bălășoiu, Denis Bolborea, Andreea Bellu au fost dansatorii care au lucrat cu nevăzătorii.
Problema cea mai mare a celor cu deficiențe de vedere se reflectă în faptul că aceştia nu au niciun fel de concept asupra mișcării. Tot ceea ce înseamnă limbaj corporal le este străin. Poziția corpului este ghidată de cu totul alte principii decât cele ale unui văzător, nu au modele pe care să le copieze.
Pentru a înțelege cel mai bine cum arată o mișcare, profesorii trebuie să le-o arate. Fiecare nevăzător a lucrat cu un partener văzător, prin exerciții de conștientizare corporală, exerciții de încredere, colaborare, apropiere și înțelegere tactilă.
Activitățile au avut la bază o metodologie prestabilită? Au intervenit modificări pe parcursul desfășurării lor, la nivel conceptual sau fizic?
Kjersti Engebrigtsen are o metodă de lucru completă, care pornește de la lucruri subtile, cum ar fi un pas, o săritură care se aplică atât pentru copii, cât și pentru adulți, amatori sau profesioniști.
Conștientizarea corporală se realizează prin elemente de Feldenkrais, cu improvizație de contact, pe care le-a testat 20 de ani de zile, prin intermediul cărora le descoperă potențialul de mișcare, expresivitatea artistică.
Coregrafa norvegiană a obținut rezultate foarte bune în cadrul proiectului și a interacționat foarte bine cu nevăzătorii, având în vedere perioada scurtă de derulare a cursurilor, respectiv o săptămână, 6 h/zi de dans, fiind implicaţi 10 adulți și 5 copii.
Cum s-au simțit beneficiarii, dansatorii și profesorii de dans pe parcursul desfășurării atelierelor?
Lupta cea mai mare a fost ca dansatorii să înțeleagă că lucrează cu corpurile altora, că este necesar să se adapteze la mișcările celorlalți, că trebuie să simtă ei ce vor participanții să exprime.
Care a fost impactul proiectului în rândul beneficiarilor?
Profilul participanților a fost diferit: unii activi care sunt obișnuiți cu mișcarea și sunt implicați în diverse activități sportive, iar alții mai puțin activi, pe care condiția fizică sau starea socială nu îi ajută foarte tare, se mișcă mai greu.
Au fost încântați cu toții. Surprinzător a fost că cei care s-au bucurat cel mai tare erau aceia care sunt cel mai puțin înclinați spre dans. Au găsit o cale de eliberare, de socializare, având oameni pe care să se bazeze.
Pe plan personal, fiecare dintre ei și-a găsit altceva.
Vasile este unul dintre ,,miracolele” pe care le-am descoperit. La final, se mișca ca un profesionist în improvizațiile de contact, cu un instinct de dansator înnăscut.
Ionuț, profesor de istorie, dornic de socializare, datorită mediului de interacționare foarte restrâns, s-a deschis social și și-a găsit bucuria de mișcare. Pentru el a fost o experiență de socializare foarte frumoasă.
Alina, o fată complet nevăzătoare, cu multe probleme de sănătate, a avut ajutorul lui Claudiu Luca și al lui Răzvan Rotaru, a simțit și a descoperit bucuria mișcării, și a reușit să-și conștientizeze mai bine corpul.
Pentru copii, modificările, diferențele au fost extraordinare după o săptămână, atât psihologic, cât și fizic, prin creșterea gradului de socializare și îmbunătățirea posturii, și nu numai. La copii, nevoile sunt fulminante, mulți dintre ei suferă de autism, care nu este neapărat diagnosticabil, fiind o formă de închidere în sine din cauza dificultăților de socializare cu ceilalți.
Iar majoritatea au probleme fizice ce țin de mobilitatea articulațiilor, sunt foarte înțepeniți, rigizi, nu știu să-și folosească corpul sau să facă un gest care să îl reprezinte.
Pe viitor, proiectul va fi reluat cu un curs intensiv mai mult pentru profesori decât pentru nevăzători. Vor fi organizate, timp de trei luni cursuri săptămânale în București, iar apoi va fi organizată o tabără la Buzău. Scopul nostru este să creăm o bază de profesori pentru Buzău care să dezvolte acolo propriile lor proiecte și cursuri.
Dorim să convingem cât mai mulţi nevăzători de beneficiile dansului asupra sănătății lor, să înființăm o școală de dans. De asemenea, încercăm să extindem proiectul și în țară, Buzăul fiind un prim pas, însă este nevoie de multe resurse, cu preponderență financiare.
Care au fost rezultatele pe care le-ați obținut?
Tandem a fost un proiect mai mare, cu 30 000 de beneficiari.
Cu permisiunea părinților și a adulților, am realizat un film de 11 minute pe care l-am prezentat atât în țară, cât și în străinătate.
Chiar dacă lipsește imaginea, descrierea verbală a fimului este suficientă. Filmulețul cuprinde mai multe testimoniale ale profesorilor, elevilor, argumentări, discuții ale organizatorilor. Am primit feedback pozitiv de la toate școlile de nevăzători. Imaginea începe să pătrundă în viața lor (trebuie însoțită de o descriere pentru a fi percepută de nevăzători), toți utilizează într-o măsură mai mare sau mai mică internetul.
Proiectul are un scop strict medical, pentru că lipsa vederii se asociază cu diverse probleme fizice, de la insecuritatea mișcării care reprezintă un impediment în integrarea lor socială, culturală și economică.
Pentru a fi independenți, trebuie să aibă o sursă de venit, banii de la stat nu trebuie să fie singura lor sursă de venit, iar pentru asta au nevoie să se miște independent prin oraș.
Oamenii cu deficiențe de vedere nu trebuie să fie tratați diferit. Ei au nevoie să fie sprijiniți încă din copilărie ca să ducă o viață normală, să se deplaseze în oraș, să se miște, să se exprime și să-și vadă de viața lor ca oameni independenți. Copiii înțeleg și acceptă mult mai ușor dacă li se explică de mici.
Statul îi oferă nevăzătorului drepturi, există niște programe de asistență socială și medicală, însă nu este suficient.
Perspectiva medicală spune ,,Hai, să te vindec!”, perspectiva socială spune ,,Hai să te ajut!”. Însă există și o perspectivă umanitară care presupune facilitarea condițiilor pentru nevăzători astfel încât aceștia să se deplaseze mai ușor și să se atenueze diferențele între ei și cei valizi și să trăiască la fel de independent.
Este necesar să fie schimbate mentalitățile care acceptă doar să dea și să primească ajutor. Totodată, trebuie convinși și nevăzătorii din România că independența este soluția lor cea mai bună pe termen lung. Asta încercăm prin proiectele noastre și prin cele care vor urma.
Ce alte proiecte derulează asociația?
Activități de înot cu 6-7 copii la bazin, însoțiți de voluntari, de două ori pe săptămână pe toată perioada anului școlar, dar este prea puțin, sportul ar trebui să fie parte integrantă din activitatea lor zilnică.
Proiecte de tehnologie
În prezent, derulăm proiecte de tehnologie, creând sisteme de navigație urbană pentru nevăzători, oferind posibilități de mobilitate pentru cei care au un loc de muncă.
Sunt proiecte pilot: proiectul care implică montarea unor dispozitive de identificare pe autobuzele și stațiile RATB, proiectul de mobilitate urbană cu aplicație GPS pietonal Tandem Navigator și proiectul cu sistemul de navigație la metrou. Dacă vor avea succes în București, vor fi implementate la nivel național.
Lucrăm cu firme de software care dezvoltă dispozitive bluetooth ce transmit semnal telefonului mobil. De asemenea, am creat o aplicație de GPS care face trasee de GPS, se vor pune dispozitive pe stradă pentru a le spune oamenilor unde este stația de autobuz, detalii suplimentare (clădiri din apropiere), ce mașină sosește în stație, etc.
Unul dintre beneficiari ne-a spus: ,,Ați făcut ceva extraordinar. Mă urcam în taxi ca să ajung la lucru și habar n-aveam unde mă ducea. Când luam autobuzul, nu știam dacă m-am urcat în autobuzul corect, în ce direcție se îndreaptă, pe cine să întreb pentru a mă informa. Acum deschid aplicația, citesc locația în care mă aflu, știu în ce direcție se deplasează autobuzul, știu unde sunt. Nu mă mai pierd.”
Aplicația va fi disponibilă pentru toate liniile RATB din toamnă, nevăzătorul va ști ce stație de autobuz va urma printr-un mesaj.
Sistemul de navigație la metrou presupune ghidaje, direcții de mers, ieșiri care se află la metrou. Nevăzătorul când ajunge în stația de metrou, trece din dispozitiv în dispozitiv, fiindu-i descris tot ce întâlnește în cale.
De unde aveţi atât de multă energie, inspiraţie şi motivaţie pentru a finaliza toate aceste proiecte?
Președintele asociației este nevăzător. Are o viziune proprie, gândește tot timpul proiecte și este pasionat de tehnologie.
Am făcut diverse proiecte până acum, am câștigat finanțare încă de la primele proiecte depuse.
Am remarcat că toată lumea vrea să facă proiecte doar în București și Cluj, dar sunt atât de multe nevoi şi în rândul persoanelor şi a copiilor cu deficienţe de vedere din oraşele mai mici şi de la sate.
În acest sens, dorim să creăm un consorțiu de asociații care să adune oamenii cu expertiză din acest domeniu și care dezvoltă astfel de proiecte pentru a oferi tuturor o şansă la o viaţă normală.
