În ajunul celei mai fericite sărbători din an, echipa Blogunteer v-a pregătit o serie de povestioare istorisite de fiecare redactor în parte. Fie că reprezintă amintiri proprii, fie că au fost culese din vieţile celor cu care s-au întâlnit până acum ori au fost martorii celor întâmplate, povestitorii din această seară se aşază în jurul unui brăduţ imaginar şi vă vorbesc despre momente dragi lor care au drept personaj principal un voluntar pe al său nume “Dăruitul“.
Ştefi – Zâmbetele de pe chipurile copiilor
Mi-am imaginat că după campania ShoeBox când voi împărți cadourile copiilor, voi întâlni zeci de zâmbete, însă a fost mult mai mult de-atât, deoarece atunci când dăruiești pentru 100 de cadouri, sentimentul se multiplică. Să dai o cutie unui copil pe care îl vezi în nevoie este un sentiment ce nu-i ușor de descris. Parcă i se luminează fața și ți se luminează și ție sufletul când vezi că eşti înconjurat de chipuri fericite și nerăbdătoare să desfacă acea cutie cu bunătăţi şi jucării.
Simți că trăiești din energia copiilor necunoscuți ție, dar alături de care ai fost binecuvântat să împarți bucuria acestei sărbători. Este inexplicabil. Eu cred că este cea mai faină amintire de Crăciun de până acum. Abia aștept să mobilizez și mai multe persoane să dăruiască cu această ocazie, să aibă energia de a pregăti o cutie, de a o umple cu lucrușoare mici pe care chiar ei și-ar dori să le primească. Iar apoi să o împacheteze cât mai frumos cu gândul la copilul nemaipomenit de vesel ce o va primi.
Mara – Sandvişuri împărţite oamenilor în seara de Ajun
Una dintre cele mai frumoase povestiri auzite cu ocazia sărbătorilor vine din partea uneia dintre prietenele mele, care, căutând să-şi facă planuri în ziua de Ajun, a venit cu o idee năstruşnică. Până să ajungem la liceu, strângeam cu câteva zile înainte laptele şi cornul de la şcoala şi, împreună cu părinţii, mergeam la o casa de copii şi le donam alături de jucării strânse de pe la colegi. În ultimii ani nu am mai avut ocazia să facem un astfel de gest, aşa că atunci când am auzit de iniţiativa ei, m-a motivat şi pe mine să fac ceva de Ajun.
Povestea începe cu o ieşire cu prietenii, în care toţi se plângeau că nu au ce face de Crăciun. Unul dintre ei a spus cum părinţii îi dau un sandviş ca pachet la şcoală, dar lui nu îi place, şi pentru a nu-l duce acasa i-l dă unui om de pe stradă. Atunci i-a venit ideea prietenei mele: dacă tot nu avem planuri de Crăciun, de ce să nu facem ziua mai bună cuiva?
Aşa că a adunat un grup mai mare de prieteni, au pus bani mână de la mână şi au făcut in jur de 50 de sandvişuri pe care le-au împărţit pe stradă chiar în Ajun. Iniţiativa ei m-a emoţionat, pentru că mulţi dintre noi ne gândim cum să facem masa de Crăciun cât mai fastuoasă, pe când alţii nu au ce pune pe masă. Povestea ei mi-a ajuns la suflet şi chiar mi-am propus s-o duc mai departe cu prima ocazie.
Răzvan – Obiceiuri poloneze de Crăciun
Când eram în Polonia pentru a face voluntariat, am vrut să văd cum marchează ei această perioada, iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era “masa de Crăciun” destinată oamenilor nevoiaşi. Era organizat de Biserica Catolică împreună cu voluntari atât polonezi cât şi străini. Cei care au participat nu erau doar oameni ai străzii, ci mame cu copii, întregi familii. Oameni care aveau puţin, iar Biserica Catolică dorea să le ofere o masă caldă şi copioasă plus puţin spectacol.
A fost o seară interesantă şi minunată, unde oamenii au sărbătorit împreună în spiritul Crăciunului, esenţa creştinismului.
Anca – Pachete cu alimente pentru oamenii internaţi în spital
Povestea bucuriei de a dărui în preajma Crăciunului nu-mi aparţine mie, ci unui prieten drag. La iniţiativa profesorului de religie din liceu, acest amic împreună cu ceilalţi colegi de clasă au vizitat Spitalul Municipal din oraşul Tecuci şi au oferit pachete cu alimente. Beneficiarii au fost, în special, oameni în vârstă, singuri şi bolnavi. Bucuria şi emotia acestor oameni a venit mai ales din sentimentul că nu au fost uitati, că cineva a venit să-i vadă, că cineva le poartă de grijă.
Pentru tinerii elevi din clasa a X-a, ziua s-a încheiat la Casa Parohială din oraş unde au cântat colinde. Frumuseţea poveştii vine din faptul că surprinde spiritul Crăciunului : bucuria de a dărui, de a împărtăşi cu ceilalţi şi de a privi către cei care sunt în nevoie.
Eliza – O umbrelă uitată unde trebuie
În clasa a IX-a, profesoara de fizică m-a întrebat dacă aş vrea să pregătesc o poezie şi câteva colinde alături de un grup de elevi şi de dascăli, astfel încât să prezentăm micul program artistic înainte de Crăciun, la un azil de bătrâni. M-am încumetat la mica sarcină, gândindu-mă că va fi o activitate de moment şi-atât.
Când ne-am înfăţişat în sufrageria azilului, un grup de bunici şi bunicuţe ne aşteptau cu braţele deschise. Au ieşit din camerele lor solitare şi s-au aşezat pe fotolii, ca să ne asculte pe noi colindând. Ne-au spus că a trecut vreme peste anii lor de când copiii i-au vizitat ultima dată şi prin noi simt că trăiesc iar atmosfera Crăciunului.
Am mulţumit pentru primirea călduroasă şi cuvintele emoţionante şi am plecat către maşina ce ne ducea înapoi la şcoală. Înainte de a porni, mi-am dat seama că mi-am uitat umbrela şi m-am întors după ea. Gazdele noastre încă stăteau în hol şi vorbeau despre vizita ce le-a fost făcută. Un domn, văzându-mă că revin, s-a apropiat de mine şi mi-a spus “Ai uitat ceva aici?” şi i-am răspuns că nu-mi mai găsesc umbrela. M-a ajutat s-o caut prin încăpere şi la plecare mi-a şoptit “Sper ca în fiecare zi să împarţi atât de multă fericire celor din jurul tău, precum ai făcut azi.”
Şi-aşa a început povestea mea de voluntariat, cu o umbrelă care a fost uitată la locul potrivit.
Andrei – Capcană pentru Moş Crăciun
Era 24 decembrie, noaptea în care toți copiii erau în așteptarea cadourilor de Crăciun. Aveam 5 ani, eram nesigur de existența lui Moș Crăciun, așa că m-am decis să-l aştept până vine să pună cadourile sub brad. Un miros memorabil de prăjituri și scorțișoară venea din bucătărie.
În acel moment am hotărât să îi întind câteva capcane Moșului. Am întins o sfoară la nivelul picioarelor, sperând că Moș Crăciun se va împiedica și va cădea, moment oportun pentru a-l prinde. Am agățat câțiva clopoței de geam, în cazul în care Moș Crăciun va veni pe geam am să-l aud.
Se făcea târziu. Părinții îmi spuneau să mă duc la culcare, dar eu îmi doream să-l surprind pe Moșul. Am stins lumina și m-am întins pe canapea. Timpul a trecut și eu am adormit. Când m-am trezit de dimineață, cadourile erau sub brad. Am fost ușor dezamăgit din pricină că adormisem și nu l-am prins pe Moș Crăciun. Când am deschis cadourile am văzut că primisem exact ceea ce i-am scris Moșului.
Bucuria asta m-a făcut să uit complet de planul meu diabolic. Nu mai conta dacă Moș Crăciun există, conta doar faptul că aveam jucării noi.
Echipa Blogunteer.ro vă doreşte sărbători de poveste!
