Conferinta AEV a reprezentat primul eveniment din calendarul oficial al Anului European al Voluntariatului, avand loc vineri, 4 februarie, la Hotel Howard Johnson – Bucuresti. Amploarea conferintei nu este deloc de neglijat, de pe urma acesteia beneficiind peste 195 de persoane si reprezentanti ai companiilor din peste 20 de judete ale tarii.
Archive for March, 2011
Gabriela Solomon este absolventa a Universitatii Politehnice Bucuresti, Automatica si Calculatoare. Spune despre ea ca nu o reprezinta in totalitate faptul ca este inginer, ci doar putin. In timpul facultatii a activat patru ani in Fundatia CODECS pentru Leadership si un an in firma CODECS, care a fondat fundatia. De asemenea, este membru fondator al Clubului Liderii Mileniului Trei, care este un program de educatie non-formala, de formare de abilitati soft pentru liceeni. Initial a fost asistent de program si apoi managerul programului. Ulterior a devenit trainer in program, adaugand ca “o gramada de lucrusoare au decurs de acolo.”
Cu un nume extrem de inspirat si cu o deviza ce te face sa vrei sa te implici, FSA (Family Services Association) vine cu un indemn si o incurajare „Move your world” printr-un proiect foarte interesant, dupa parerea mea, dedicat voluntarilor din Romania.




