Asociaţia ARES’EL este o organizaţie nonguvernamentală care îşi propune să ajute, în special, tinerii de etnie romă. Prin activităţile pe care le organizează contribuie la conştientizarea problemelor cu care aceştia se confruntă în viaţa de zi cu zi, dar mai ales, la prevenirea şi combaterea lor, prin acordarea de şanse egale tuturor, indiferent de etnie, religie sau statut social.
Misiunea Asociaţiei este de a determina tinerii să fie mai implicaţi social şi mai receptivi la problemele celorlalţi. “Luptăm pentru voi!” este crezul care îi motivează să nu-şi piardă determinarea şi energia pozitivă într-un domeniu în care se confruntă adesea cu discriminarea şi prejudecăţile sociale.
Ionuţ Simion este voluntar al Asociaţiei Ares’El, iar cele aproape 600 de ore de voluntariat vorbesc de la sine despre pasiunea şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi. Împreună cu echipa de voluntari ne-a răspuns la câteva întrebări despre ceea ce fac, de 5 ani, pentru comunitatea din Ploieşti:
Blogunteer: Asociaţia din care faceţi parte suprinde chiar de la nume. Care este semnificaţia denumirii “Arse’el”?
A.A: O parte din numele “Ares`el” provine din mitologia greacă şi anume “ ares “, care la greci este zeul războiului, iar “`el“ vine din limba romanii, care înseamnă “gata până aici“, prin urmare de aici şi sloganul nostru “Luptăm pentru voi!“. Asociaţia “Ares`el” este astfel un luptător pentru tineri indiferent de naţionalitate, etnie sau religie.
B.: V-aţi asumat un obiectiv curajos, acela de a înlătura barierele apărute între tineri. De ce credeţi că suntem atât de dispuşi la a-i discrimina pe ceilalţi?
A.A.: Din punctul de vedere al societăţii, avem tendinţa de a-i discrimina pe cei de lângă noi pentru că nu-i înţelegem şi mai grav este faptul că unii dintre noi nici nu vor să facă acest efort empatic. Pentru că dacă ne-am pune măcar o secundă în locul acelor oameni şi am încerca să îi cunoaştem cu adevărat, altfel ar sta lucrurile. Din păcate, oamenilor le este mult mai uşor să pună o etichetă standard unui om, decât să încerce să îl cunoască. Asociaţia noastră propune tuturor celor care au prejudecăţi să se pună măcar o clipă în locul omului pe care ei îl cataloghează în vreun fel pentru a vedea necazurile, suferinţele, greutăţile şi multe alte lucruri cu care acel om se confruntă, şi îşi vor da foarte uşor seama că şi acea persoana e un om valoros, la fel ca oricare dintre ei. Un om cu care viaţa nu a fost, însă, atât de blândă sau darnică.
B.: Care este portretul tânărului rom din ziua de azi?
A.A.: Din punctul nostru de vedere, este vorba de un tânăr care luptă pentru un trai mai bun, muncind până la epuizare zi de zi, uneori luându-şi chiar şi câte două joburi, doar pentru a face faţă greutăţilor şi problemelor familiale. Foarte mult ne-am dori ca instituţiile statului să acorde o mai mare importanţă tineretului şi să încerce cu adevărat să îi ajute mai mult, prin crearea de noi locuri de muncă, evitând astfel ca tineri valoroşi să mai plece din ţară. Din păcate, tinerii români nu sunt susţinuţi temeinic pentru a-şi face o afacere şi, implicit, pentru a-şi construi un viitor aici.
B.: Aveţi în asociaţie proiecte dedicate şi altor categorii de vârstă?
A.A.: Asociatia ARES`EL a realizat proiecte doar pe tineret pentru că aceasta este misiunea noastră. Cu toate acestea, am avut acţiuni mai scurte în care am ajutat şi alte categorii de vârstă. Spre exemplu, acţiunea de la “Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele cu handicap din Puchenii Mari” sau construirea de case în cadrul proiectului “Habitat for Humanity Romania“ din localitatea Bălţeşti. Nu în ultimul rând, am realizat două baluri de caritate pentru copii nevoiaşi de la centrele de plasament cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
B.: Derulaţi proiecte pentru incluziunea socială a tinerilor romi. Care sunt principalele prejudecăţi cu care vă confruntaţi în acest tip de activităţi şi cum pot fi ele combătute?
I.S.: Am derulat mai multe proiecte pentru tinerii romi şi români, iar cel mai de impact a fost proiectul din anul 2014, care s-a intitulat “Roma – youth innovation and advocacy for employment”, în care asociaţia a fost partener judeţean. Tinerii romi, dar şi cei români au căutat împreună, cu sprijinul voluntarilor şi membrilor asociaţiei, răspunsuri la întrebări despre piaţa muncii, rapiditatea procesului de angajare şi principalele piedici pe care tinerii romi le întâlnesc atunci când se prezintă la un interviu.
Astfel, s-au identificat principalele tipuri de prejudecăţi cu care tinerii romi se confruntă – acestea apar pe fondul diferenţei etnice şi reprezintă un obstacol real la interviul de angajare, doarece foarte mulţi patroni au tendinţa de a cataloga drept nepotrivit pentru un post un tânăr de etnie romă, motivând o lipsă de încredere, temeri sau alte aspecte nefondate, chiar dacă tânărul ar avea, la prima vedere, un bun potenţial şi toate şansele spre reuşită. Discriminarea este ulterior generalizată la întreaga clasă socială, fapt ce reprezintă un refuz nemotivat în faţa tinerilor romi, atitudine ce creează o adevărată separare între romi şi români.
Un exemplu concret ce susţine absurdul acestor prejudecăţi faţă de tinerii romi este chiar cazul meu. Eu sunt român şi am venit ca voluntar la Asociaţia ARES’EL acum patru ani de zile. Preşedinta Asociaţiei, domnişoara Luncă Marilena Cristina, este de etnie romă, însă în aceşti patru ani a reprezentat singurul sprijin real şi necondiţionat al meu, când mă aflam la început de drum în ceea ce priveşte voluntariatul.
B.: Cum au beneficiat, concret, tinerii romi de pe urma acestora?
A.A:.: Au participat activ la seminarii şi proiecte de creaţie, imaginaţie şi nu numai. Au învăţat şi aplicat notiunile de lobby şi advocacy, dezvoltarea abilităţilor de viaţă, politici publice de ocupare, leadership. Totodată, au fost organizate pentru ei proiecte de tineret precum “Arta de a fi voluntar!”, “Tineri Activi, Tineri Sănătoşi”, “Arta, pasiunea mea” prin care am dorit să le dezvoltăm potenţialul de creativitate.
B.: Ce impact aţi avut până în prezent asupra comunităţii din oraşul Ploieşti?
A.A.: În decursul celor cinci ani, Asociaţia ARES`EL a participat la acţiuni de ecologizare, campanii umanitare‚ activităţi pentru marcarea Zilei Naţionale a Tineretului şi a Drepturilor Omului, ore de dirigenţie, marşuri nonviolenţă, flashmob-uri sau diverse manifestări care promovează mişcarea şi un stil de viaţă sănătos. De asemenea, ne-am implicat în programul educational “Şcoala altfel” şi am contribuit semnificativ la incluziunea socială şi dezvoltărea personală a tinerilor de etnie romă din judeţul Prahova. Acesta este doar un scurt extras din multele activităţi de impact derulate în oraşul Ploieşti, mai multe detalii fiind disponibile pe blogul nostru oficial.
B.: Ce înseamnă pentru tine cele aproape 600 de ore de voluntariat din anul încheiat, pentru care ai fost şi premiat?
I.S.: Cele 600 de ore de voluntariat înseamnă cele 500+ de persoane pe care am putut să le ajut în cadrul Asociaţiei, alături de mai bine de 20 de parteneri şi de cei peste 50 de voluntari care ne-au trecut pragul, oferindu-ne sprijinul lor necondiţionat. Tot efortul depus şi munca nu se numără în ore, ci în numărul de beneficiari, prin schimbarea în bine al oricărui aspect din viaţa lor sau a societăţii, în general. În continuare, îmi doresc să mă pot implica cel puţin la fel de mult ca şi până acum!
B.: Cum ar arăta o Românie în care fiecare tânăr ar dedica un număr de 600 de ore voluntariatului?
A.A.: Din perspectiva Asociaţiei ARES’EL, România ar fi mai unită, prin înlăturarea unor bariere, ca de exemplu cea creată artificial între tinerii romi şi români. Participarea generală a comunităţii la viaţa socială ar avea un impact pozitiv major, nu numai prin integrarea tuturor acelora care se confruntă cu discriminarea sau sărăcia, ci şi printr-o schimbare radicală de atitudine a tinerilor. Din toate activităţile pe care le-am desfăşurat, putem observa o schimbare la nivelul oraşului Ploieşti, în care ne-am implicat cel mai mult, şi ne-am bucura dacă s-ar extinde în toate marile oraşe, antrenând astfel un număr din ce în ce mai mare de voluntari. Aşa cum Asociaţia ARES’EL luptă pentru tineri, tinerii uniţi ar lupta mai departe pentru ţară şi am construi un viitor mai bun pentru fiecare, indiferent de etnie, religie sau statut social.
Sursă fotografii: https://www.facebook.com/AsociatiaAresel