Daca ar fi sa te opresti din tot ceea ce faci si sa poti face un pas in spate si sa devii spectator la propria ta viata ai face pasul asta? Pentru marea majoritate timpul trece repede si deodata ne trezim ca avem o varsta si brusc intrebarea mea devine pentru cateva momente o realitate.
Acum apare o dilema. Sunt unii care ar dori sa faca asta si altii care nu doresc. Cei care doresc de cele mai multe ori fac asta la nivel inconstient de fiecare data cand intra intr-un impas si brusc au un flash despre anumite experiente din viata lor care au caracter repetitiv iar cei care nu doresc isi traiesc viata pe fast foward sperand ca asa vor evita momentele de acest gen.
Prezentul insa se pare ca ne ofera o alta perspectiva despre ceea ce numim noi viata. Suntem mai degraba preocupati sa proiectam in viitor sau sa traim in trecut (invocand momentele de glorie sau pe cele care ne justifica comportamentul de azi) si minimalizand tot ce tine de prezent. Extremele nu duc niciodata la ceva bun iar mai devreme sau mai tarziu apar dezechilibre ca : cariera de vis vs viata de familie, dorinta de a avea un copil vs vila cu 5 etaje la care visezi, depasirea potentialului vs izolarea de lume etc.
Daca in cazul filmelor cei care hotarasc daca este reusit sau nu sunt cei din public, in cazul propriului nostru film cine credeti ca hotaraste pentru el?
Nu voi contesta ca regulile si principiile pe care le folosim in aceasta viata sunt menite pentru a face ordine in acest haos numit soft “viata”, insa cine poate spune ca haosul pana la urma nu are si partea lui buna? Din haos s-a nascut nevoia de ordine si tot din haos s-a nascut nevoia de evolutie. Suntem mai degraba dornici sa punem etichete (esti rau, esti bun) si mai putin dornici sa intelegem natura umana asa cum este ea intradevar. Se spune ca diferenta dintre om si animal ar fi faptul ca omul gandeste pe cand animalul reactioneaza din instinc. Daca privezi omul de curent, de apa, de hrana, de lumina ce se intampla oare cu animalul din noi? Ideea e simpla: inainte sa ne grabim sa judecam lucrurile si sa punem etichete cat mai convenabile pentru noi, nu ar fi mai indicat sa intelegem lucrurile si apoi sa vedem daca ele chiar mai au nevoie de o eticheta?
Nimic din ceea ce a facut omul pana in acest moment nu sugereaza ca ne-am depasit conditia ci din contra manati de o dorinta puternica de evolutie ajungem usor de unde am plecat. Ca fapt divers nu-i asa ca istoria se repeta de cate ori omul nu a invatat din ea? Se pare ca in goana asta nebuna dupa bani am uitat un lucru esential: daca banii se mai fac viata nu ti-o mai da nimeni inapoi indiferent de ce ai realizat in ea. Redusi la ceea ce suntem se pare ca uneori animalele sunt mai inteligente ca noi sau cel putin au mai multe “valori” decat am avea noi oamenii (daca un lup ucide doar pentru a se hrani pe el si familia lui, de ce omul ajunge sa ucida pentru propria placere ba chiar sa isi ucida proprii semeni fara macar sa realizeze de ce).
Iata de ce pentru unii viata e doar un film iar pentru altii o realitate dura cu putine momente de respiro si o tona de probleme.
