Potrivit raportului de activitate al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), la sfârşitul anului 2014 erau 30156 de deținuți. 43% reprezintă ponderea deţinuţilor recidivişti, raportat la efectivul total, aceasta fiind în scădere raportat la anii precedenţi. Dintre aceștia, 65% au vârsta cuprinsă între 22 – 40 de ani.
Există o mulțime de rapoarte privind lumea infracțională și, totuși, cea mai mare lacună din acest sistem constă în necunoașterea numărului copiilor minori care au părinți în detenție. Se presupune că sunt aproape 30.000 astfel de copii, numiți „victimele nevăzute ale boom-ului închisorii”. În Europa, numărul acestora atinge aproximativ 800.000. Așadar, este dificil să rezolvi o problemă atunci când factorul principal este o necunoscută.
Situația este cu atât mai gravă cu cât realizăm că nici celălalt părinte sau tutore nu beneficiază de mai multe informații despre servicii la care poate apela pentru sprijinirea copiilor. În România, există doar câteva servicii statutare sau ONG-uri specializate pentru copiii deținuților și familiile acestora. Lipsa acestor instituții indică faptul că și problemele sociale ridicate de nevoile acestor copii rămân încă necunoscute.
Am vrut să aflăm care este perspectiva unui ONG specializat în această sferă, așa că am contactat Asociația Alternative Sociale – primul în domeniul său – și am vorbit cu Liliana Foca, psiholog în cadrul Asociației și coordonatorul proiectului. „Mai mult, studiile arată că limbajul folosit în instanțele de judecată marginalizează accesul familiilor persoanelor judecate la informații, prin faptul că acesta este puțin accesibil persoanelor implicate.”
Misiunea ONG-ului este de a crește siguranța publică și de a apăra drepturile internaționale ale omului prin oferirea de servicii psiho-sociale și juridice victimelor de diferite forme de abuz – atât victimelor traficului de ființe umane, precum și persoanelor care au săvârșit fapte penale, cu scopul de a preveni recidiva.
Alternative Sociale a desfășurat primul proiect din România care analizează sănătatea mintală a copiilor cu părinţi deţinuţi. Proiectul COPING, acronimul pentru Children of Prisoners, Interventions and Mitigations 
to Strenghten Mental Health, s-a desfășurat concomitent în alte 3 țări europene – Marea Britanie, Suedia şi Germania. Rezultatele sunt cât de poate de alarmante și confirmă ceea cele de mai sus: există un grup mare și vulnerabil de copii care este invizibil în România. Nu există servicii specializate, nu sunt cunoscute nevoile şi situaţiile cărora trebuie să le facă faţă copiii cu părinţi detinuţi.
La scară internațională, se crede că mai mult de jumătate din toți deținuții din întreaga lume au copii sub vârsta de 18 ani. Totuşi, impactul încarcerării unui părinte asupra copilului este rareori luat în considerare. Acești copii sunt menționați, pe bună dreptate, “victime uitate” ale crimei sau “orfani ai dreptăţii”. Așa cum ne povestește Liliana Foca, psiholog în cadrul Asociației, până la etapa de condamnare există niște etape care au/pot avea efecte asupra copilului: anchetă, învinuire, arestare. În aceste etape, copilul nu este informat de cele mai multe ori nici de către părinți, nici de către autorități, cu privire la ce se întâmplă. „În momentul condamnării, judecătorul întreabă inculpatul dacă are copii minori în întreținere, însă pedeapsa este dată în funcție de factori ce țin de gravitatea faptei și probele aduse la dosar. Din păcate, interesele copilului sunt mai puțin urmărite în această etapă.”
Costul financiar al pedepselor cu închisoarea este enorm. Dar costul social este încă și mai mare. Acești copii pot experimenta mai multe dificultăți emoționale și sociale în timpul încarcerării părinţilor lor, care se pot dezvolta într-o gamă largă de probleme de adaptare pe termen lung. Un copil cu un părinte în penitenciar este de trei ori mai predispus să prezinte un comportament anti-social și are de trei ori mai multe șanse de a dezvolta probleme de sănătate mintală.
Așadar, avem pe de o parte raportul copii/părinți – sistem judiciar și pe de altă parte, relația copil – părinte deținut. Pentru cei care nu au trecut prin astfel de situații, este mai greu să se afirme în privința unei dileme: este benefic pentru copii să păstreze legătura cu părinţii sau e mai bine să se ţină la distanţă de aceştia, pentru a nu fi supuşi riscului de a le păşi pe urme. În calitatea sa de psiholog, Liliana Foca ne ajută să înțelegem mai bine fenomenul. Ea susține că ceea ce par a fi contradicții asupra subiectului, sunt, de fapt, fundamente teoretice și observații empirice, care nu au la bază chestionare sau interviuri ce investighează beneficiile sau traumele la care se pot expune copiii prin vizitarea părinților la închisoare. În această privință, discuțiile sînt legate atât de vârsta copilului care face o astfel de vizită, cât și de rigorile de vizitare impuse în funcție de regimul penitenciarelor (percheziție, așteptări îndelungate, timp limitat de vizitare, accesul într-o instituție unde regulile sunt stricte și unde mediul nu este unul prietenos pentru copii).
„Studiile longitudinale efectuate în acest domeniu arată că principalul efect al detenției unui părinte este dezvoltarea de către copil a comportamentelor anti-sociale. Acest efect, însă, se datorează unor factori mediatori și moderatori cum ar fi: lipsa serviciilor pentru copii, discriminarea societății și a grupurilor de prieteni, destrămarea familiei, sentimente de abandon resimțite de copil ca urmare a încarcerării părintelui, autoizolare etc.” Cu toate acestea, Alternative Sociale susține necesitatea păstrării contactului părinte – copil prin prisma menținerii legăturii de atașament și implicarea prin informare și discuții a părintelui absent în evenimentele de viață ale copilului (înscriere la școală, prietenii etc.). Își mențin, însă, rezerva în cazul copiilor victime ale diferitelor forme de abuz care au condus la încarcerarea părintelui.
Am văzut deja că această categorie de copii trece printr-o serie de probleme emoționale: stimă de sine scăzută, ruşine, performanţe şcolare scăzute şi uneori delicvenţa. Să fie oare de vină societatea că 
alimentează stigmatizarea acestor copii, ducând la marginalizarea lor? Având în vedere că majoritatea copiilor deținuților sunt minori, am întrebat-o pe Liliana Foca despre atitudinea cadrelor didactice şi restul personalului din şcoli atunci când au în grijă copii de deţinuţi. Astfel, am aflat că studiile efectuate în Suedia ne prezintă o situație în care profesorii au tendința de a marginaliza copiii cu părinți la închisoare prin neimplicarea acestora în activități și prin sub-evaluarea performanțelor școlare.
„Considerăm că este important ca profesorii să fie conștientizați cu privire la faptul că infracțiunea săvârșită de un părinte este a părintelui și nu reprezintă o vină a copilului. Pe de altă parte, considerăm că profesorii și personalul din școli trebuie să cunoască care sunt posibilele reacții ale unui copil după arestarea părintelui (auto-izolare, sentiment de abandon, scăderea motivației pentru școală, aderarea la grupuri de prieteni cu comportament (pre)delincvent etc).” De asemenea, trebuie să încerce să le prevină printr-un comportament non-discriminatoriu și – eventual – prin întâlniri cu părintele aflat în libertate și/sau referirea pentru consiliere psihologică către consilierul școlar.
Există uneori greșeala de accentua o problemă în încercarea de a o face cunoscută. Creşterea gradului de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice, prin intermediul mass-mediei, poate fi o resursă cu două tăişuri: să evidenţieze şi să îmbunătăţească profilul copiilor deţinuţilor sau să contribuie la o stigmatizare şi mai accentuată. Așa cum am menționat mai sus, poziția Alternative Sociale este argumentată de rezultate ale unui studiu științific desfășurat în țara noastră și susținute de studii din alte țări și reprezintă cea mai bună metodă de abordare a problemelor cu care se confruntă acești copii. Stigmatizarea prin intermediul mass-mediei este un lucru care ține de lipsa de profesionalism a persoanelor care lucrează în acest domeniu și care nu se informează în prezentarea unui subiect.
Rezultatele cercetării pan-europene cu privire la starea sănătății mintale a copiilor cu părinți deținuți au fost concretizate într-un volum în limba engleză atașat în format pdf, pe care îl puteți parcurge aici. De asemenea, puteți urmări o expoziție photovoice din cadrul proiectului COPING, care ilustrează universul copiilor care au unul dintre părinți în detenție. Fotografiile au fost realizate chiar de subiecți, în încercarea de a surprinde în imagini viața lor de zi cu zi, așa cum o trăiesc și o simt ei.
