Pe data de 23 noiembrie 2013, organizația non-guvernamentală C.A.D.D.R.U. (Centrul de Asistență pentru Dezvoltarea Durabilă a Resurse Umane) a organizat Gala International Award For Young People, în București.
The Duke of Edinburgh’s International Award este cel mai complet program de dezvoltare personală la nivel mondial, prezent în peste 140 de țări și teritorii. Acest program este furnizat de diferite organizații, instituții de stat sau private și organizații non-profit, dar pastrează reputația unică și de mare valoare pe care o are în fața angajatorilor și persoanelor importante din comunitate. Până în prezent, peste 8 milioane de tineri din întreaga lume s-au înscris în acest program. În România, programul The Duke of Edinburgh’s International Award este patronat de Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României și se bucura de sprijinul Ministerului Educației Naționale, pentru a fi implementat în toate instituțiile de învățământ din țară.
Programul The Duke of Edinburgh’s International Award se adresează tinerilor cu vârste între 14 și 24 ani. Programul este voluntar, încurajează tinerii să își construiască propria agendă prin activitățile alese şi să-și stabilească obiective personale.
Drept urmare, echipa C.A.D.D.R.U. a făcut recrutari în trei licee din București (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Colegiul Național „Spiru Haret”), de unde a selectat aproximativ 60 tineri doritori să urmeze activitățile programului.
Lansarea programului a avut parte de o gală organizată în barul Schengen din București, la care au participat cei 60 tineri participanți precum și liderii lor. Într-un cadru relaxant și prietenos, liceenii și-au cunoscut liderii și și-au ales activitățile pe care le vor practica. Aceștia au avut de ales între lecții de limbi straine, cursuri de dans, chitară, pictură, activități sportive, workshop-uri de lectură și multe altele.
La eveniment a participat și Peter Thomas, consilierul politic al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord la București, care a ținut și un mic discurs despre lansarea acestui program. De asemenea, mici cuvântări au ținut și reprezentanții C.A.D.D.R.U., printre care Alina Poșircă, vicepreședintele organizației, precum și cei 5 voluntari străini, care vor ține cursuri cu copiii.
În cadrul galei a fost proiectat un scurt filmuleț de orientare al programului International Award, cu ajutorul căruia tinerii și-au facut o viziune de ansamblu asupra programului în care s-au înscris. În timpul petrecut la eveniment, participanții și-au putut cunoaște mai bine colegii, liderii și instructorii și au aflat cât mai multe amănunte despre activitățile pe care le vor desfășura.
Evenimentul a avut parte și de o tombolă, fiecare tânăr participant având posibilitatea de a se înscrie. Aceștia au avut de completat un bilețel cu numele lor și cu cel al persoanei publice pe care o admiră cel mai mult din țară. Au fost desemnați 10 fericiți câștigători, care își vor petrece o zi împreună cu mentorul ales chiar de către aceștia. La sfârșitul zilei, toți cei implicați în evenimentul „Would you be my mentor?” vor participa la o cină caritabilă, toți banii obținuți îndreptându-se înspre dezvoltarea programului. În timpul cinei vor fi prezentate activitățile desfășurate prin program (dans, teatru, pictură, fotografie, etc).
Per ansamblu, gala care a precedat lansarea programului International Award a fost una foarte reusită, a fost o atmosferă plină de voie bună, s-a socializat mult, s-au împărtășit impresii, s-au făcut cunoscute mai bine activitățile programului, iar tinerii participanți au plecat acasă cu un sentiment de mulțumire și speranța că aceștia se vor dezvolta cât mai frumos în cadrul acestui program.
Articol realizat de Andreea Lepădatu