Forjarea metalului – un meșteșug cu tradiție în Lituania
Imaginați-vă așa: o tânără (sic) la 30 de ani, job stabil și frumos, trainer într-o multinațională de succes, cu perspective dintre cele mai luminoase, prieteni dragi și seri în săptămână petrecute cam câte poate număra un preșcolar, plus independență financiară de niște ani. Demisionează. Își mută toată casa din Cluj la Deva (la părinți). Împachetează toate hainele bune, cele sport și se mută în Lituania pentru cel puțin 8 luni din viață. Așa a început.
Visez de 10 ani să fac voluntariat. De 10 ani îmi tot spun – la vară. Dar în fiecare an “la vară” mă îndrăgostesc ba de un iubit, ba de confort, ba de mașină sau de job. Și reîncep (sau continuu) o viață liniștită, călduță și … acasă. Până într-o zi.
I don’t care. Primul stagiu găsit a fost într-un parc național: Zemaitijos National Park din Lituania. Wait a minute! Sună familiar. Unde-i țara asta? Ah, da. Și cu parcul ăsta ce-o fi? Hm, arată cam frumos. Și e verde. Scrie în rezumatul proiectului că voluntarii primesc biciclete și merg mult în natură.
Mi-a luat o vreme să îmi găsesc CV-ul (nu îl mai văzusem de vreo 4 ani, știu, colegii din recrutare vor lansa roșii dupa mine), am scris o foarte scurtă scrisoare de intenție în care am fost riscant de sinceră (I am tired of corporate work și vreau sa fac ceva care sa fie pentru altcineva decât pentru mine).
Maraton pentru persoanele cu dizabilități
Mi-a fost frică? Doamne, și încă ce tare! După ce Eliza (căreia îi mulțumesc nespus) m-a sunat și mi-a propus să vin în Lituania și până am ajuns aici, am trăit o teamă aproape constantă că ceva o să meargă prost: că mi-au greșit numele, că s-au răzgândit, că li se retrage finanțarea, că pică UE și nu vor mai exista astfel de proiecte. Toate filmele proaste pe care puteam să le derulez, pe toate le-am făcut. Nu o să uit niciodată ziua în care Eliza (om normal, cu un job solicitant) nu mi-a răspuns timp de 3 sau 4 ore la telefon pentru că era într-o conferință. Am îmbătrânit un an și mi-am înnebunit un prieten, care m-a scos la masă să ma calmez și nu am reușit decat să hiperventilez că sigur ceva s-a întâmplat 😀 (thank you că nu m-ai lasat să mor atunci).
Există o zicală “If you are scared, it’s a sign you have to do it”. Aș introduce un dram de moderație și nu aș încuraja oamenii să se arunce în fața trenului, însă există riscuri calculate și există un anumit tip de frică. Sunt aproape convinsă că toți știm cum se simte frica aia bună.
Ce??? Ești dusă cu pluta? Ce te faci 8 luni între străini? Dar ce o să mănânci? Știi ce puțini bani o să primești? Unde te mai angajezi după? Cum îți lași jobul așa? Și casa? – Cam așa a arătat o lună din viața mea din momentul în care am anunțat că plec și până am ajuns aici.
În același timp a fost și cu multe încurajări, cu multă iubire, cu noduri în gât de anticipare a dorului și lacrimi de recunoștință pentru cei care au sărbătorit cu mine nu o zi, nu două, ci trei.
Ce aș îndrăzni să sfătuiesc viitorii participanți la Serviciul European de Voluntariat:
-
Procesul pentru aplicații poate fi lung și anevoios. Păstrați-vă rabdarea, completați și trimiteți actele la timp. Organizațiile care trimit, coordonează și primesc voluntari știu ce fac. Aveți încredere în ei.
-
EVS nu e vacanță plătită. Scopul e să ne îmbogățim experiența de muncă într-un mediu safe. Chiar dacă motorul care te pune la drum e dorința de a schimba ceva în viața ta, de muncit tot trebuie să muncești.
-
Inițiativă, inițiativă, inițiativă. E imposibil ca cineva să îți spună la fiecare pas ce ai de făcut. În momentele libere, răspunde constant la întrebările: ce aș putea face să îmbunătățesc X aspect din viața organizației în care mă aflu? Ce aș putea lăsa în urma mea?
-
E foarte ușor să construiești o zonă de confort în afara zonei de confort, fii atent/ă să nu te închizi în carapace, ignorand interacțiunile pe care le poți avea. Doar așa te poți trezi într-o zi complet antisocial/ă, în care tot ce vrei e să sorbi o ciorbă și să te ascunzi înapoi sub plapumă, că ești cooptat de oameni sa te plimbi cu barca pe cel mai incredibil lac din țară și să sorbi o bere admirând spectacolul de pe cer oglindit în apă.
-
Oricum ar fi, experiența asta va avea ecouri pentru tot restul vieții, chiar dacă acum nu le poți anticipa.
Mă tot întreb dacă aș schimba ceva. De fiecare dată îmi spun că nu, dar mint. Daca aș putea da timpul înapoi, aș face pasul ăsta mai repede în viață. M-aș arunca în necunoscutul ăsta cu energia de la 20 de ani, cu creierul ăla tânăr și impresionabil. Pentru că genul ăsta de Aventură te schimbă. Și dacă ești deștept, numai în bine.
*Articol redactat de Ioana Necșa, voluntar european în cadrul proiectului ”Accept nature-learn culture”, coordonat de Centrul pentru Activități de Tineret “DEINETA”, din Lituania.
-
- Lacul din apropierea parcului
-
- Ghid la muzeu
-
- Povești lituaniene pentru grădiniță
-
- Povești lituaniene pentru școală
