Acum patru luni, nemulţumită de job, de rutină, şi având în continuare dorinţa de a mă implica într-un program de acest gen, am căutat proiecte EVS. Ca o ironie a sorții, proiectul m-a găsit pe mine, după ce intrasem anterior în baza de date a Asociației Young Initiative. Mi-a plăcut stagiul din Lituania în mod deosebit, A Bridge across Nature, influenţată bineînţeles şi de experienţa din parcul natural din Ucraina. Am aplicat, am fost acceptată, şi în scurt timp eram deja pe aeroport, în drum spre Lituania.
Un stagiu de voluntariat…în natură
Proiectul acoperă trei parcuri regionale, trei naţionale şi Grădina Botanică din Kaunas. În fiecare parc sunt câte 2 voluntari, veniţi din diverse colţuri ale lumii: Spania, Italia, Armenia, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Portugalia, Ucraina, Rusia. Am întâlnit şi colegi voluntari în Lituania care sunt implicaţi în alte proiecte, cu diferite domenii de activitate: mass-media, probleme sociale, etc.
Eu lucrez în Parcul Regional Tytuvenai ce acoperă o suprafaţă de 18 000 ha, colegul meu de proiect este dn Rusia, iar pe lângă el am și colegi lituanieni: directorul parcului, un culturolog, ecolog, pădurar, economist și un administrator. De aici, reiese şi natura diversă a activităţiilor pe care le întreprindem: organizăm diverse evenimente culturale, care au loc fie în arealul parcului, fie în împrejurimi. Parcul a pregătit o tabără pentru copii, în care mi-am oferit ajutorul pe partea de implementare, eu am organizat o tabără de lucru pentru voluntarii din Lituania, mergem pe teren să analizăm situaţia mlaştinilor (protejate în Lituania, datorită caracterului unic în Europa, a florei şi faunei bogate), monitorizăm animalele (fluturi, berze), ținem evidența vizitatorilor ce vin pe plajele principale, în scopul realizării unei statistici menite să încurajeze dezvoltarea turismului.
Tytuvenai, orăşelul în care locuiesc, are aproximativ 1700 de locuitori, majoritatea vârstnici şi elevi. Are un potenţial turistic încă insuficient valorificat, lucru care sperăm să se schimbe. Casele tradiţionale, construite din lemn, pădurea mixtă de pini și mestecăni, mlaştina, cele 3 lacuri cu trambuline, terenurile de volei de lângă lacuri, terenul de tenis, Biserica Bernandină cu elemente baroc, gotice şi manieriste sunt câteva dintre atracţiile principale.
Dintre evenimentele organizate în Parc, mi-au plăcut în mod deosebit Sărbătoarea de Sânziene, Seara dansurilor populare lituaniene, explorarea mlaştinilor şi monitorizarea berzelor. Ciocul puilor de bază și picioarele acestora sunt colorate într-o nuanță de roșu închis, aproape negru, şi se deschid la culoare pe măsură ce îmbătrânesc. Oamenii le dau nume şi este comic să vezi o barză de plastic în curte, iar lângă un cuib de berze adevărat. Am avu tocazia să văd berze negre, foarte rare şi solitare. Îşi fac cuib în copaci foarte înalți şi nu le place deloc compania umană. Anul acesta este Anul Zonelor Rurale, drept urmare am pozat casele vechi, de lemn, din alte 3 sate, şi urmează să avem o expoziţie.
Împreună cu celălalt voluntar care este, de asemenea, pasionat de fotografie, am pus bazele unui laborator de fotografie analogă şi, în acelaşi timp, am descoperit o nouă (sau veche) pasiune. Fotografia analogă este fascinantă, iar în laborator timpul se opreşte în loc. Nu doar rezultatul şi răsplata roadelor muncii tale sunt plăcute, cât şi procesul în sine, când aşezi hârtia foto în „Developer” şi începe să „ardă”, o pui la uscat, etc. E un complex între nou şi vechi, unde fiecare secundă contează pentru a obţine poza dorită, şi, totodată, te simţi în afara timpului.
Despre poporul lituanian
Am remarcat o conexiune între poporul lituanian şi natură, în diverse aspecte ale vieţii. Poate plec de la o prejudecată, dat fiind faptul că Lituania este ultima ţară creştinată din Europa, iar ritualurile păgâne au fost prezente în inima pădurii până acum câteva secole. Sub diferite forme sau nume, încă sunt. Când mergem pe teren, colegii ne spun povestea locurilor, în funcţie de aria de expertiză a fiecăruia, şi am plăcutul sentiment de apartenenţă. O stâncă ce are 30 de găuri sculptate, se presupune că a fost folostiă în ritualuri. Un pin care are câteva secole a fost salvat de la tăiere, din motive neştiute, de către o doamnă. Chiar şi astăzi urmaşii ei au grijă de copac.
Lituania este acoperită de pădure în proporţie de 33%, are numeroase lacuri, mlaştini, rezervaţii naturale şi zone protejate, parcuri regionale şi naţionale. Nume ca Egle (brad), Saules (soare), Upe (râu), Ula (numele unui râu din Lituania), sunt relativ comune şi sunt o mărturie în plus a legăturii puternice între poporul lituanian şi natură, cu precădere în Zemaitija, regiunea în care mă aflu. În ciuda acestui context idilic, există însă clasica problemă a gunoaielor aruncate în pădure, mai ales în urma petrecerilor şi a focului de tabără de lângă lacuri. Consider că acest proces în care unii aruncă gunoaie, alţii strâng, este contraproductiv, şi am plecat de la premisa că un afiș bine realizat, cu o poză şi un mesaj puternic, poate avea impact asupra „aruncătorilor”, iar problema va fi ameliorată. Am realizat acest afiș şi urmează să-l răspândim în zone strategice.
Ce am învățat pe parcursul stagiului
Mă interesează atât rezultatele pe termen mediu cât și cele pe termen lung, pe care le percep mai ales ca făcând parte din proiectele independente de activităţile zilnice de la centrul de lucru, care sunt mai mult axate pe mentenanţă. Aşadar, odată cu începerea anului şcolar, voi organiza în şcoală diverse sesiuni de informare a copiilor din clasele primare, cu privire la poluare, în speranţa că îşi vor educa părinţii, acolo unde este cazul. Am avut deja mai multe ore cu elevi şi liceeni, prin care ei îşi exersează limba engleză şi ne povestesc diverse aspecte ale Lituaniei, iar noi ne îmbunătăţim vocabularul limbii lituaniene şi le povestim despre proiect, stagii de voluntariat, universitate.
Am fost sfătuită să iau în considerare faptul că este posibil să mă plictisesc, având în vedere că sunt într-un loc mic, însă doar schimbarea peisajului îmi aminteşte că sunt aici din aprilie. Timpul a zburat, şi va continua să o facă până în noiembrie sau decembrie, când se va sfârşi proiectul. Încerc să îmbin cu succes îndeplinirea activităţilor de lucru cu realizarea proiectelor individuale, călătoritul, alte pasiuni, şi supravieţuitul (gătit, treburi casnice – de obicei, acestea sunt pe ultimul loc, :D). Am călătorit aproape în fiecare weekend, descopăr Lituania pas cu pas, am fost în Norvegia şi în Letonia, am în plan să merg în Rusia (St. Petersburg), Polonia, Estonia şi să explorez Lituania pe deplin.
În weekend fie ne vizităm între noi, voluntarii, fie mergem în diverse alte locuri. Faptul că nu sunt numeroase conexiunile între micul paradis şi lumea exterioară m-a determinat să fac autostopul şi să mă bucur de drum, nu doar de destinaţie. Rămâi surprins, şi chiar stânjenit cât de amabili sunt unii oameni, că fac un ocol de 50 km ca să te ducă fix la destinaţie sau îţi oferă 100 euro doar fiindcă pari un om bun. Sunt mai mulţumiţi decât noi înşine de nivelul de lituaniană pe care-l avem sau decât cel al comunităţii de ruşi din Lituania. Fiecare are povestea lui şi e greu să auzi „Hei, eu merg in Suedia, vreţi sa veniţi?”şi să nu dai curs invitaţiei. De departe, cea mai interesantă discuţie a fost cu un şofer leton care e în armată de 17 ani, a fost împuşcat de 3 ori, se ducea în Polonia să antreneze noi militari şi avea o nevăstuică speriată în portbagaj. I-am recomandat să scrie o carte.
Constant cunoşti oameni noi şi ţi se facilitează contexte de aşa natură: trainingul de bun-venit, cel de la jumătatea proiectului, diverse festivaluri în care întâlneşti alţi voluntari etc. Sunt oameni cu care poate ai mai multe lucruri în comun decât cu media de oameni pe care o întâlneşti. Cred însă că este important să te simţi îndeosebi mai apropiat de o persoană, sau de câteva, altminteri rişti să te simţi alienat. Poate nu se aliniază planetele ca persoana respectivă să fie fix unul dintre colegii tăi, ci să fie la 200 km distanţă. Chiar şi aşa, tot e bine. Este nevoie de un anumit grad de înţelepciune să accepţi că n-o să fii niciodată plăcut de toată lumea, şi, în esenţă, să le accepţi decizia celor care te antipatizează fără motiv; este dreptul lor de a greşi.
Într-un proiect de acest gen, întâlneşti zeci de oameni noi. Trăirile sunt intense şi petrecerile de rămas-bun memorabile. Durata de început şi sfârşit a proiectelor nu coincide şi, deci, este un flux continuu de voluntari. Am remarcat modelul german şi austriac al voluntarilor de 19 – 20 de ani; la sfârşitul liceului, pleacă pentru 1 an cu un proiect EVS şi abia ulterior încep facultatea. Contrar părerii generale conform căreia o întrerupere de studii de aşa lungă durată va îngreuna reînceperea lor, consider că este un cadru ideal în care poţi experimenta şi afla ce direcţie vrei să urmezi în viaţa profesională. În afara cazurilor fericite de oameni care îşi doresc „de când sunt mici” să devină doctori, ingineri, avocaţi, şi nu astronauţi, cântăreţi sau actori, iar cei din prima categorie ajung în punctul dorit, am remarcat fenomenul tinerilor dezorientaţi. Sunt capabili, au multe pasiuni, şi ar putea face orice, dar nu se pot hotărî ce anume.
În acest cadru, „orice” ia viaţă. De obicei, colegii din organizaţia-gazdă sunt receptivi şi îşi oferă ajutorul dacă văd determinare şi interes din partea volunarului. Dacă raportul între posibilitatea de implementare a unei idei şi rezultat nu este unul satisfăcător, primeşti explicaţiile şi argumentele de rigoare (cum a fost în cazul meu, când am vrut să facem un centru de Bungee-Jumping în Tytuvenai). Consider că proiectele EVS sunt construite în aşa manieră încât indiferent de voluntar în ceea ce priveşte construcţia sa ca om, şi de diverşi alţi factori, experienţa per ansamblu este extrem de utilă. Chiar și în situaţia în care nu ai suficient de multe activităţi, timpul tău nu este suficient valorificat sau nu te simţi suficient de util, dispui de resursele necesare pentru a da viaţă propriilor idei, de a implementa proiecte, de a-ţi testa, valorifica şi consolida aptitudinile. Descoperi constant lucruri noi, îţi deschizi mintea, eşti surprins de propria persoană, iar Universul tău e în continuă expansiune.
Recomand cu toată căldura tuturor persoanelor (între 18-30 ani, conform limitei de vârstă) să se înscrie într-un proiect EVS. Este o experienţă deosebită, o evoluţie din toate punctele de vedere, iar în ceea ce mă priveşte, regret că nu am făcut stagiul mai devreme.
*Articol scris de Simina Sîrbu, voluntar în cadrul proiectului ”A Bridge Across Nature”, din Lituania
