Blogunteer.ro

Împreună spunem povestea voluntariatului din România!

bookmark bookmark
Mara Dorofte On March - 19 - 2015

De câte ori ți-ai propus să ieși la o plimbare nocturnă, să faci o alergare pe înserat sau să te plimbi cu bicicleta pe răcoarea serii, dar ai reușit să îți găsești singur scuze? WWF România te îndeamnă, şi anul acesta, să te alături inițiativei internaționale Earth Hour (Ora Pământului). Pe 28 martie, la ora  20:30,  alături de peste 7.000 de orașe din mai mult de 162 de țări, poți fi unul dintre cei care arată ca protejarea naturii este importantă, stingând toate luminile din casă.

România a demonstrat în fiecare an că cetățenii ei sunt interesați de mediu din ce în ce mai mult, sunt dispuși să se implice în activități durabile şi să acționeze pentru a da un exemplu și altora că schimbarea comportamentului față de natură este posibilă și la îndemâna oricui.

PhotoGrid_1426625087928De-a lungul celor șase ediții organizate până în prezent, peste 40 de orașe au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie. Clădiri simbolice, castele, monumente și instituții  întrerup temporar iluminatul, în mod simbolic, și găzduiesc evenimente tematice. Dintre reușitele importante ale mișcării  Earth  Hour  în  România remarcă:  Palatul  Parlamentului,  cea  mai  mare  clădire  civilă  din lume,  care  într-o  oră consumă cât un oraș de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour și, mai mult decât atât, oprește iluminatul exterior pe parcursul nopții, în fiecare seară.

Din 2012, orașele din România s-au întrecut pentru titlul de Capitala Earth Hour. Au fost astfel premiate 3 orașe din România: Bistrița, Timișoara și Satu Mare și au fost puse în mișcare și alte orașe pentru cu scopul de a adresa probleme locale relevante pentru mediu și de a valorifica oportunități de acţiune colectivă.

Nu te rezuma la a participa la mișcare o data, fă-o zi de zi!

Earth Hour este momentul în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la surse regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri  de marketing.

Mai multe informaţii despre eveniment sunt disponibile pe www.ora-pamantului.ro.

Articole asemanatoare:

Posteaza un comentariu