“Tu ești motorul schimbării” este sloganul care sintetizează viziunea Asociaţiei A.R.T Fusion. Cu zeci de proiecte la activ, echipa A.R.T Fusion nu are deloc o misiune uşoară. Din 2013, de când spun ei că au renăscut ca o pasăre Phoenix, încearcă să ne determine să înţelegem rolul nostru în societate şi să luăm atitudine faţă de problemele care ne influenţează viaţa.
În ce măsură au reuşit să-şi îndeplinească acest obiectiv, dar şi care sunt planurile lor de viitor, puteţi afla în cele ce urmează. Mai mult, v-au pregătit şi câteva oportunităţi de voluntariat tare faine:
1. Aveţi o misiune dificilă: aceea de a trezi spiritul civic şi implicarea cetăţenilor. În ce măsură reuşiţi să îndepliniţi acest obiectiv şi prin ce activităţi încercaţi să „dezmorţiţi” societatea românească?
Într-adevăr, putem spune că avem o misiune dificilă sau mai bine spus o provocare constantă. Facem pași mici în misiunea noastră, până la urmă ne interesează calitatea acțiunilor și nu neapărat cantitatea. Dacă reușim să trezim spiritul civic în doi oameni este mult mai îmbucurător pentru noi, decât să știm că, da, la acțiunile noastre au participat 1000 de oameni care au venit și au plecat fără să fi înțeles de ce este important să fii un cetățean activ.
În îndeplinirea obiectivelor de ajută abordarea participativă și creativă a activităților pe care le desfășurăm. Folosim metode precum Teatru Forum și Teatru Imagine care încurajează participanții să vină pe scenă și să schimbe povestea unei piese, găsind soluții pentru problemele identificate în piesa respectivă.
Folosim, de asemenea, ca metodă, Biblioteca Vie. La Biblioteca Vie în loc de cărți avem cărți vii, iar participanții au, astfel, posibilitatea să intre în dialog cu oameni despre care există anumite prejudecăți. Este o metodă prin care îi încurajăm pe oameni să devină mai toleranți și mai deschiși la diversitate.
Avem mai multe metode participative pe care le folosim în atingerea misiunii noastre: Teatru Forum, Testru Imagine, Bibliotecă Vie, ateliere de educație globală.
2. Din multitudinea de proiecte pe care le-aţi derulat până acum, care au fost cele mai de succes şi ce a contribuit la reuşita lor?
„Act for what you believe” a fost unul dintre proiectele noastre „STAR ” de anul trecut. Proiectul a urmărit capacitarea a 6 organizații de tineret din România, Slovenia, Bulgaria, Tanzania, Uganda și Ghana în utilizarea Teatrului Imagine și a Teatrului Forum ca metode de lucru sociale pentru a îmbunătăți gestionarea conflictelor și a cazurilor de opresiune din comunitatea locală.
La finalul proiectului au rezultat: o rețea de 23 de multiplicatori care au învățat metoda de Teatru Forum și Teatru Imagini, activi în Africa și Europa, peste 1000 de beneficiari care au participat la piesele realizate pe parcursul proiectului și care s-au simțit motivați să facă la rândul lor schimbări în comunitatea lor, un film bazat pe experiența participanților la proiect http://www.youtube.com/watch?v=HTbdnd02WrY și un manual pentru toți cei care vor să învețe să lucreze cu metodele de Teatru Forum și Teatru Imagine (el poate fi descărcat de aici – http://issuu.com/andreea_loredana/docs/act_for_what_you_believe_manual).
Reușita unui proiect ține în foarte mare măsură de participanți. Ei au fost foarte motivați și implicați în toate activitățile și tocmai pentru că și-au dorit cu tărie să devină motoare ale schimbării, proiectul a devenit un star.
3. Ce proiecte derulaţi în prezent şi în ce constau ele?
Avem câteva proiecte importante anul acesta. Unul dintre ele se numeste „Pornește motorul schimbării în comunitatea ta!” El este în plină desfășurare. În cadrul acestui proiect mergem în șase licee mărginașe din București unde vom încuraja elevii să își recunoască problemele și să devină oameni activi care găsesc soluții concrete pentru aceste probleme. Ne vom folosi de Teatru Forum, de Bibliotecă Vie, de Photo Voice, dar și de organizarea comunitară pentru a-i ajuta în acest proces pe parcursul unui an întreg.
Un al proiect care a început deja este o campanie națională numită „Fii parte la diversitate!”. Campania se va desfășura în opt zone ale țării (Oradea, Cluj-Napoca, Dej, Iași, Petroșani, Uricani, Călărași, Hârșova) și în București și îi va include și pe membrii cluburilor IMPACT (aceste cluburi sunt gestionate de Fundația parteneră în proiect, Fundația Noi Orizontori). Ei vor fi implicați într-o campanie de promovare anti-discriminare, pe perioada a 14 luni, prin două componente: Bibliotecă Vie și Campanii Stradale.
Ambele proiecte sunt finanțate prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România (fondong.fdsc.ro).
Vom desfășura, de asemenea, un proiect în parteneriat cu Fundaţia PACT și patru organizaţii comunitare (Asociația Datini, Educație, Cultură Găujani, Asociația Împreună pentru Viitor Spanțov, Grupul de inițiativă Valea Corbului şi Grupul de iniţiativă Făcăeni), „Împreună pentru comunitate, indiferent de etnie – tinerii din rural provoacă schimbarea”. În cadrul acestui proiect vom organiza și susține ateliere de Teatru Forum cu scopul de a-i ajuta pe tinerii romi și români din comunităţile rurale mixte (din județele Giurgiu, Călărași, Argeș, Ialomița) să își împărtășească problemele și să să găsească soluții pentru ele.
Avem în derulare și două proiecte internaționale, finanțate de Comisia Europeană prin programul Youth in Action, acțiunea 3.2. „You are part of this world, be part of its future” și „Animate the global change”. Ambele sunt realizate în parteneriat cu organizații din Africa și Europa.
„You are part of this world, be part of its future” își propune să creeze o echipă de multiplicatori de educație global care să preia ceea ce învață pe parcursul proiectului și să poată dezvolta o comunitate de cetățeni globali la ei în țară. La finalul proiectului, A.R.T. Fusion va realiza și un curriculum de activități pentru educație global și un film despre cetățenie global.
“Animate the global change” este un proiect pe campanii stradale ca instrument de creștere a nivelului de conștientizare pe probleme globale. Participanții la acest proiect au fost implicați în două training-uri pe campanii stradale și educație global, iar în perioada septembrie-octombrie fiecare dintre reprezentații organizațiilor partenere vor implementa o campanile stradală pe probleme globale precum consumerism, muncă infantilă, stil de viață sustenabil la ei în țară.
4. Vorbind concret de proiectul „Porneşte motorul schimbării în comunitatea ta” derulat în 6 licee din Bucureşti, cu ce anume v-aţi dori să rămână tinerii beneficiari la finalizarea lor?
La finalul proiectului ne dorim ca tinerii cu care vom lucra să aibă ceva mai multă încredere în forțele proprii. Sperăm ca, odată ce îi trecem prin metodele noastre și îi ajutăm să își conștientizeze problemele, să prindă curaj și să realizeze că tot ei pot găsi soluții pentru problemele respective, că ei pot fi, așa cum spune și numele proiectului, motoare ale schimbării. Este vorba până la urmă de capacitarea acestor tineri, poate descurajați, în a-și crea, cu propriile decizii, o societate mai bună.
5. Care sunt provocările activităţilor în care sunt implicaţi tineri?
Credem că cea mai mare provocare este să atragem tinerii în proiecte și să identificăm ce anume îi motivează. Odată ce experimentează activitățile pe care noi le propunem, își înțeleg mai bine rolul în societate și continuă să fie receptivi și proactivi în a se implica în noi proiecte sociale.
6. Dar cele mai des întâlnite prejudecăţi sau stereotipuri din liceele româneşti?
Din experiența noastră anterioară, cu liceenii din București, principala problemă identificată este bullying-ul (hărțuirea). Motivele pentru care se ajunge la hărțuire sunt legate în general de prejudecățile pe care tinerii le au cu privile la situația financiară, la mediul de proveniență (prejudecăți legate de cei veniți din mediul rural), la tipul de personalitate (cei mai introvertiți, mai timizi, mai naivi, tind să devină mai des victime ale hărțuirii). Bullying-ul se manifestă prin injurii, ironii, devalorizări, uneori, chiar și prin agresiune fizică.
7. În ceea ce priveşte campania naţională „Fii parte la diversitate”, cum estimaţi că va arăta acest poiect în cifre: număr de activităţi, oraşe, persoane implicate.
Campania se va derula în opt zone ale țării (Oradea, Cluj-Napoca, Dej, Iași, Petroșani, Uricani, Călărași, Hârșova) și în București. Vom avea nouă Biblioteci Vii și nouă campanii stradale, iar la nivel de persoane implicate vor fi 150 de persoane (aici intră reprezentați ai A.R.T . Fusion, lideri ai cluburilor IMPACT, elevi, profesori din aceste cluburi), iar ca beneficiari, estimăm că proiectul va ajunge la peste 3000 de oameni.
8. Cât de tolerantă este societatea românească şi cât de deschisă la a îmbrăţişa conceptul de diversitate. Ne puteţi da un exemplu pozitiv în acest sens, mai ales din proiectele încheiate?
Credem că societatea românească devine din ce în ce mai deschisă la conceptul de diversitate. Un bun exemplu este ceea ce se întâmplă cu una dintre metodele pe care le folosim Biblioteca Vie. Prin Biblioteca Vie încercăm să promovăm diversitatea și toleranța prin dialog direct. A.R.T. Fusion a fost prezentă cu o sesiune de Bibliotecă Vie, recent, la Balkanik Festival unde am primit răspunsuri pozitive de la participanți, ei chiar cer organizarea mai multor acțiuni de acest gen. Prin urmare, am putea spune că există o „sete de cunoaștere” îndreptată spre această zonă a diversității.
9. Aveţi nevoie de voluntari sau de facilitatori pentru cele două proiecte?
Da, avem nevoie. În cifre, pentru proiectul „Pornește motorul schimbării în comunitatea ta!” avem nevoie de 18 voluntari care să meargă în cele șase licee implicate și să realizeze diferite activități cu liceenii, iar pentru „Fii parte la Diversitate!” avem nevoie de 20 de voluntari care să contribuie la organizarea unei Biblioteci Vii și a unei campanii stradale.
În curând vom lansa și call-uri pentru a-i găsi. Dacă cineva este interesat, pot da un mail la adresa: sergiu.mucea@yahoo.ro