Avem, în România, atât de mulți tineri talentați care au fost descoperiți și încurajați să iasă în față, care au reușit să facă multe lucruri frumoase și chiar să facă numele României cunoscut unei lumi întregi. Dar cine stă în spatele acestor performanțe și a contribuit la promovarea lor? De cele mai multe ori, cel mai important rol le revine profesorilor și antrenorilor. Lor le revine sarcina de a intui aptitudini deosebite și de a sprijini tinerii atât intelectual, cât și moral, spre a le dezvolta.
De aceea, în 2010, a fost conceput Premiul Mentor pentru Excelență în Educație care se acordă profesorilor, antrenorilor și mentorilor care au îndrumat generații întregi spre succes, fără a cere vreo recompensă materială în schimb. Astfel, anual, MOL Romania, în parteneriat cu Fundația pentru Comunitate premiază 10 profesori și antrenori, premiul constând dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemtoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei.
Scopul acestei acțiuni este de a promova acei mentori care au susținut tinerii în drumul lor spre succes, au reușit să le stimuleze întregul potențial și să îi pregătească pentru a face față competițiilor.
Nominalizările pot fi făcute atât în nume propriu cât și în numele unui grup. Aceasta trebuie să conțină coordonatele celui nominalizat și o justificare prin care să îi fie motivat meritul de a primi acest premiu. Trebuie să fie prezentate cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale. Nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale, cât și pe cele umane ale persoanei propuse.
Profilul candidatului presupune ca acesta să pregătească copii și tineri cu vârste sub 18 ani și îndrumă activitatea extrașcolară a acestora; sunt capabili să acorde o atenție sporită acelor copii sau tineri care provin din medii defavorizate; au înființat unele foruri (competiții, întâlniri, cercuri, cluburi, asociații, etc.) cu un rol semnificativ în dezvoltarea tinerilor; prin calitățile lor umane și profesionale au câștigat de-a lungul unei cariere de mai multe decenii aprecierea comunității locale și a specialiștilor din domeniul lor de activitate.
Nominalizările se pot face până la data de 31 decembrie 2013, urmând ca, la final, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate să aleagă câștigătorii Premiului Mentor în luna februarie 2014. Cele zece personalităţi vor fi alese din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor.
Așadar, dacă aveți nevoie de mai multe detalii, acestea pot fi solicitate în scris la adresa mentor@pentrucomunitate.ro sau prin telefon, la numărul 0755-045699. De asemenea, puteți găsi mai multe informații aici sau pe http://www.molromania.ro/ro/ și adresa de Facebook: https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate
Vă invităm să ajutați a fi găsiți cei mai buni dintre acei profesori, antrenori sau mentori care și-au dedicat toate resursele spre a ajuta tinerii să își descopere talentul și să îl dezvolte.