De curând, stăteam de vorbă cu o persoană implicată în diverse proiecte de voluntariat pentru elevi, studenți și nu numai și, printre altele, amintea cu cât entuziasm participă copiii la proiectele pe care le organizează,venind nelipsit chiar și pe timpul vacanței, ba chiar a doua oară când vin își mai aduc și câte un prieten. Aceasta mi-a amintit automat de un training de dezvoltare la care am participat într-o vară, și cu toate că trebuia să merg dimineața și să suport o căldură infernală, cred că am respectat orarul acestui training mai mult decât orice orar de la școală.
Ceea ce a ridicat o întrebare foarte importantă: De ce elevii preferă să se implice în proiecte de voluntariat sau educație non-formală, în timp ce pot ignora cu atâta ușurință cursurile de la clasă sau facultate? M-am gândit în primul rând la libertatea voluntariatului : nu ești evaluat, nu ai teme, nu poți fi pedepsit și mai important decât orice, poți alege ce anume ți-ar plăcea să faci. Dar după ce m-am gândit mai bine, voluntariatul presupune uneori implicări mai mari decat la școală: ai ,deobicei, de lucrat la diverse proiecte, ai un termen limită pentru ele, termen ce nu poate fi ignorat,deoarece mulți depind de tine, cu alte cuvinte, presupune o responsabilitate mai mare decât ați face tema pentru a doua zi, de care poti scăpa destul de ușor cu o scuză. Așadar, de ce sunt totuși tinerii mai atrași de voluntariat?
Pentru a avea o imagine mai amplă asupra problemei, am stat de vorbă cu câteva persoane, profesori și elevi, pentru a asculta și opinia lor și pentru a încerca să propunem câteva soluții ușor de pus în practică, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Astfel am adresat câtorva persoane următoarele întrebări :
1) De ce credeți că elevii și studenții preferă să participe la proiecte de voluntariat și educație non-formală în timp ce școlile au probleme cu prezența elevilor ?
2) Ce considerați că ar putea face profesorii pentru a rezolva această problemă?
“Profesorii preferă să interacționeze într-un mod mai formal cu elevii, deși un mod non-formal ar fi o metodă mai bună pentru a sparge gheața și ar fi de asemenea, de preferat și pentru elevi,deoarece s-ar putea simți astfel mai conectați cu profesorul și ar avea mai multă încredere. De astfel, încrederea elev-profesor ar crește dacă ar interacționa și în afara orelor de curs.
O soluție ar fi orele în aer liber, întrucât elevii ar participa cu mai mult interes și ar învăța mai bine – dar să nu fie vorba de o recreere, să se țină într-adevăr o ora educativă, prin diverse activități ce pot avea loc în afara sălilor de curs.
O altă soluție ar fi dacă profesorii ar aloca măcar 5 minute din ora de curs unor jocuri educative și distractive, pe care orice elev le poate propune. Acestea ar întări atât legăturile dintre elevi, cât și pe cea elev-profesor.” ( Salma Kazi – Froebel ‘s International School)
“Școala ne schimbă destinul – este tema din clasa a IX-a. Ne oferă o educație sistematică, o programă, anumite standarde de evaluare și o finalizare a studiilor printr-o diplomă. Nu este suficient, fiindcă în viață vei avea nevoie de alte aptitudini… Să poți lega o conversație, să desfășori anumite activități care nu sunt legate de parcurgerea traseului școlar. Clasa este un grup închis, de aceea orice tânăr este tentat să participe la activități extrașcolare, pentru a cunoaște alți tineri cu aceleași preocupări, pentru a se autoevalua. Activitățile nonformale sunt diverse, intense, amuzante. De aceea, școala pare uneori atât de plictisitoare: o rutină. În voluntariat, elevul nu este intimidat de faptul că va fi evaluat printr-o notă, că va fi ascultat, va da test… activitatea nonformala pare ca este doar un amuzament.” (Ileana Topologeanu – Profesor de Limba și Literatura Română)
Cred că o cauză a problemei absențelor în școli se datoreaza lipsei de interes sau de inițiativă a elevului. Fiind obișnuit cu un program strict, după o perioada apare monotonia, iar elevul încearcă să evadeze cu orice preț, din păcate și prin absentarea de la oră. În schimb, proiectele de voluntariat oferă elevilor un mediu propice pentru a se dezvolta, în special pentru că propun o metoda de învățare prin educație non-formală și semi-formală. Astfel, punerea în practică a ideilor cât și valorificarea potențialul tinerilor îi ambiționează pe aceștia să își dorească să facă parte din astfel de organizații. Deși mediul școlar nu este același lucru cu mediul din organizațiile de voluntari, consider că profesorii ar putea fi mai receptivi la ceea ce înseamnă educație non-formală. Astfel, ora va deveni mai interactivă, iar elevii vor veni cu drag. ( Alexandra Ciobotaru – studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA)
Pentru că școlile românești au o problemă mare de credibilitate, în sensul că nu oferă argumente tinerilor prin care să îi convingă să participe la ore, educația la noi fiind axată în principal pe partea teoretică (pe care mulți elevi nu o vor aplica niciodată) și lipsa de practică. Așa că mulți preferă alternativele pentru că ele aduc experiență și te învață să lucrezi în grup, școala în România fiind destul bazată pe individ, în timp ce viața de angajat în majoritatea cazurilor e total opusă (atenția se pune pe grup și nu pe individ)
Întrebarea a doua este o întrebare dificilă, eu cred că ar trebui să facă anumite activități prin care să explice cum pot aplica cunoștințele pe viitor și de ce au nevoie de ele, așa poate că mulți ar știi pe ce să se axeze. Ar trebui să se poată ca un student sa aleagă liber (pe model american) ce subiecte vrea să studieze și așa să se micșoreze aglomerarea lor. (Roxana Crivăț- studentă EAL ODENSE – Multimedia Design)
“Psihologic vorbind, ideea de voluntariat presupune lipsa constrângerii și a sancțiunii ,pe când sistemul educațional formal presupune sancțiunea unui comportament care nu se încadrează în norme.Voluntariatul presupune că elevii să se implice strict în acele acțiuni care le face plăcere, pe când la școală sunt nevoiți să învețe la discipline care nu se mulează întotdeauna pe prioritățile lor imediate.
Răspunsul la a doua întrebare ar trebui să vină din partea elevilor : ce ne-ar putea stimula pe noi încât să putem fi performanți? Apoi să se aducă la cunoștință profesorilor acele tipuri de recompense psihologice și nu numai care i-ar putea stimula.Pentru un raspuns concret,profesorii ar trebui să stimuleze acel tip de inteligență propriu unei persoane ,dacă e sa luăm în considerare teoria inteligențelor multiple.Fiecare om este unic și efortul profesorului ar trebui să fie acela de a stimula “darul” din fiecare om și mai presus de toate,sa nu fie zgârcit în aprecieri!” ( Ionescu Bogdan – Profesor de Religie)
“După părerea mea, elevii își privesc profesorii ca pe niște figuri autoritare pe care nu ar întrăzni să le conteste și la rândul lor, profesorii nu prea se apropie de elevi, în timp ce liderii priectelor de voluntariat sunt văzuți ca niște modele, ca niște mentori chiar, mai ales ca elevii pot acționa mai liber în preajma lor, pot întrăzni să spună ce gândesc fără să le fie teamă ca vor fi judecați și este mult mai probabil să formezi o prietenie cu cineva în afara sălilor de clasă, de aceea elevii se simt mai în largul lor în mediul non-formal.
O soluție ar putea veni din partea profesorilor, din moment ce ei sunt văzuți drept figuri autoritare, să încerce să se apropie de elevi mai mult,să stea de vorbă și să fie mai înțelegători. Dacă vor simți că profesorilor chiar le pasă de ei, elevii vor învăța mai mult,chiar și numai din respect”. ( Cherie Eliana Lo – studentă HKUST).
Dacă e să tragem concluzii din opiniile exprimate anterior, cred că o primă și cea mai bună soluție ar fi să uităm complet modelul clasic de învățământ: un grup de elevi speriați care scriu ce dictează profesorulm rugându-se să nu fie întrebați nimic. Dacă nu putem schimba programa școlară sau cursurile pe care elevii sunt obligați să le studieze, deși unele nu au legătură cu profilul lor, putem face totuși lucruri mărunte, care contează: atât elevii,cât și profesorii trebuie să fie mai deschiși și să colaboreze pentru a face orele de curs mai atractive – diverse jocuri legate de tema pe care o studiază, activități în aer liber, dezbateri, diverse proiecte ce presupun imaginație și muncă în echipă, concursuri de cultură generală, orice poate determina un elev să se implice.
Voi ce părere aveți? Cum v-ar plăcea să se desfășoare orele de curs?
Tocmai mi-am amintit de o ora foarte placuta de istorie din generala,cand profesoara ne-a impartit in doua echipe si pentru ca studiam despre Grecia Antica, unii eram spartani si altii atenieni si urma sa “ne luptam”- un razboi al cunostintelor,desigur.A pus intr-un bol biletele cu diverse intrebari din lectiile noastre si fiecare membru al echipei trebuia sa raspunda la cel putin o intrebare,putand sa fie ajutat si de colegi.
A fost o metoda foarte buna pentru a ne distra,a ne da note si a ne motiva sa invatam,caci nimanui nu ii convenea sa piarda. Cred ca este un exemplu inovativ pentru toti profesorii care vor sa iasa din tiparul clasic 🙂
Fain exemplu! Eu n-am să uit niciodată când am făcut procesul lui Lăpuşneanul la şcoală. M-am simţit grozav când l-am judecat pentru faptele sale.
Proiectele de educatie non- formala nu iti dau doar sentimentul responsabilitatii ci si cel al utilitatii. Consider ca elevii se implica mai mult in aceste actiuni, deoarece rezultatele muncii lor sunt observabile intr-un interval de timp relativ scurt, oferindu-le acestora certitudinea ca eforturile lor au impact in comunitate. Astfel, elevii isi descopera abilitatile (de multe ori nebanuite) si totodata invata cum sa le puna in practica in asa fel incat sa produca o schimbare atat la nivel personal cat si in comunitatea din care fac parte.
In ceea ce ii priveste pe profesori, cred ca prea putini dintre ei au fost implicati in actiuni de aceasta natura, prin urmare, este greu sa vina cu o abordare noua, internactiva, non-formala, din moment ce ei insisi nu au trait experienta voluntariatului. Nu este vina lor ca au trait si au lucrat intr-un sistem in care in loc sa existe deschidere si intelegere exista doar regului si sanctiuni. Pentru a uita complet de modelul clasic de invatamant, cred ca este necesar sa intervenim in primul rand asupra profesorilor, sa le oferim accesul, sprijinul si indrumarea in aplicarea unor metode de invatare non-formala in clasa.
Foarte tari exemplele! Si noi mai făceam exercitii asemanatoare,țin minte ca o data la geografie ne-a pus sa facem “negot” cu blanuri:)))) si alte materiale,probabil ca sa învățăm resursele.E funny,dar foarte eficient si cred cu tarie ca astfel de metode ar trebui practicate mai des.
Este adevarat, o lectie trebuie sa fie cat mai interactiva, sa-i implici pe cei mici in mod direct in predarea letiei. Recent, cu ocazia practicii pedagogice, am avut ocazia de a preda la o clasa de a X-a si a trebuit sa-i invat cum trebuie sa fie un vanzator bun. Un stimat profesor din facultate mi-a recomandat sa incep ora cu un joc dar care sa aiba legatura cu subiectul lectiei. Acesta mi-a explicat “Primele 5 minute sunt importante. Atunci ii atragi de partea ta sau ii pierzi”. Astfel am folosit in joc istoria Coca-Cola, i-am intrebat daca cunosc pentru ce a fost folosit la inceput sucul respectiv, daca cunosc cum a fost aleasa forma sticlei Coca-Cola si cum de a avut un succes atat de mare. Prin jocul acesta le-am trezit curiozitatea, i-am introdus in tema lectiei. Mai departe le-am adresat diverse intrebari: cum vad ei un bun vanzator, nu le-am predat foarte mult, le-am schitat pe tabla informatiile pe care trebuie sa le cunoasca un bun vanzator despre produs si etapele pe care trebuie sa le parcurga pentru vanzarea produsului dar le-am explicat pe fiecare in parte. Mi-a placut ca am reusit ceea ce mi-am propus: o lectie interactiva! Am ramas placut surprinsa cand am vazut ca imi adreseaza muuulte intrebari legate de vanzare (cunoasteti situatia : : Aveti intrebari? Nu…” 😀 ). La sfarsit le-am dat un exercitiu (prezentarea unui produs la alegere) pe echipe ca sa ii si evaluez, sa vad daca au ramas cu ceva dupa lectie. Am ascultat doua echipe si au facut exercitiul intocmai cum trebuia. Asa am realizat ca am facut o treaba buna pentru ca au inteles ceea ce am vrut sa le transmit. Precizez ca nu am stat la catedra, m-am plimbat printre ei, i-am incurajat sa raspunda la intrebari si pe cei mai timizi. Un ultim lucru, in timpul orelor la care am asistat la clasa lor inainte sa le predau, am observat ca nu notau mai nimic pe caiete dar la ora mea, au notat toti, au renuntat si la iubitele telefoane desi la inceputul orei butonau de zor. Precizez ca am predat la una dintre cele mai rebele clase din liceu, doamna profesoara m-a atentionat ca sunt foarte greu de stapanit si extrem de obositori. Deci se poate, cu putina imaginatie si rabdare! Nu cred ca doamna profesoara i-a influentat prea mult sa fie atenti pentru ca, credeti-ma , nu le pasa ! 🙂